24 octombrie 2020
Chisinau
Social

Preavizări în legătură cu reducerea funcţiilor

Loading
Social Preavizări în legătură cu reducerea funcţiilor

În contextul reformei Guver­nului şi a administraţiei publi­ce centrale, mai mulţi salari­aţi de pe la ministere au fost preavizaţi, zilele trecute, sub semnătură, în legătură cu re­ducerea funcţiilor exercitate de ei. Potrivit Codului muncii, după expirarea termenului de preavizare de două luni, sa­lariaţii care nu vor fi transfe­raţi la alte locuri de muncă în cadrul aceloraşi unităţi vor fi concediaţi.

Premierul Pavel Filip a declarat anterior că în unele instituţii re­ducerile de personal vor depăşi chiar şi 50 la sută. La următoarea etapă, acelaşi exerciţiu va fi făcut şi cu agenţiile guvernamentale.

Conform informaţiilor publi­cate de Guvern, după optimiza­re, în Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale urmează să activeze 105 salariaţi din 210, în Ministerul Educației, Culturii și Cercetării – 100 din 198, în Mi­nisterul Economiei și Infrastruc­turii – 155 din 311. Totodată, la Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului vor rămâne 121 din cei 219 angajaţi, la Mi­nisterul Afacerilor Externe și Inte­grării Europene – 135 din 178, iar la Ministerul Afacerilor Interne – 93 din 158. De asemenea, la Mi­nisterul Justiției vor fi 90 de sa­lariaţi, la Ministerul Apărării – 61 din 99 şi la Ministerul Finanțelor – 298 din 540.

Reprezentanţii CNSM au cerut Parlamentului şi Guvernului ca măsurile de realizare a reformei administraţiei publice să se spri­jine, în primul rând, pe principiul oportunităţii, echităţii sociale şi apărării drepturilor şi intereselor legitime ale salariaţilor supuşi disponibilizării. Totodată, ei au solicitat să fie identificate măsu­rile de rigoare şi instrumentele juridice care ar asigura în măsură deplină respectarea procedurii de disponibilizare a salariaţilor şi re­alizarea tuturor drepturilor şi ga­ranţiilor de muncă ale acestora.

  
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
HTML Snippets Powered By : XYZScripts.com