29 martie 2024
Chisinau
Без рубрики

Pentru viitorii studenţi. Admiterea 2013 а început pe 16 iulie

Loading
Без рубрики Pentru viitorii studenţi. Admiterea 2013 а început pe 16 iulie
admiterea

Foto: europalibera.org

După ce absolvenţii licee­lor au trecut de proba BAC 2013, au aflat rezultatele, bune sau mai puţin bune, a venit şi rândul admiterii. Admiterea în universităţi a început pe 16 iulie până pe 27 iulie. Anul acesta, viito­rii studenţi se pot bucura de mai multe noutăţi, cum ar fi scoaterea locurilor bugetare la concurs, şap­te specialităţi noi, dar şi mai multe locuri la maste­rat. Află care sunt cele mai scumpe specialităţi şi cât costă, de fapt, instruirea unui student.

 

Admiterea se va desfăşura în 34 de universități, inclusiv 19 instituții de stat şi 15 instituții private. Anunţarea rezultatelor intermediare se va efectua până la 31 iulie curent. Documentele în original vor putea fi depuse la instituția aleasă până la 3 august 2013, iar rezultatele finale vor fi anunțate până la 16 august cu­rent. În perioada 7-9 august va avea loc concursul repetat la lo­curile neacoperite.

Potrivit Ministerului Educației, pentru anul de studii 2013-2014, se prevăd 20475 de locuri, din­tre care 6755 de locuri sunt cu finanțare bugetară şi 13720 prin achitarea contractului. Cele mai multe locuri bugetare au fost acordate specialităților: ştiințe ale educației, inginerie, medicină exacte.

 

Medicina rămâne cea mai scumpă facultate

 

Din păcate, Moldova nu face parte din statele cu studii gratis. Universitatea de Medicină şi anul acesta este lider la capitolul preț contract. Astfel, cea mai scumpă facultate din RM este stomatolo­gia cu 20 300 de lei.

Cei care vor să devină far-macişti, trebuie să scoată din buzunare 18 200 de lei, iar să în-veți la medicina generală te costă 17 400.

Pe locul doi se află speciali­tatea canto academic de la Aca­demia de Teatru, Muzică şi Arte Plastice. Prețul se ridică la 19 000 de lei. Cel mai ieftin contract la ATMAP costă 12 000 de lei.

La Academia de Studii Econo­mice, cel mai scump contract este de 7500 de lei, pentru facultățile contabilitate, finanțe şi bănci, turism. Cel mai mic, costă 5500, specialitatea administrație publi­că asistență socială.

La Universitatea Tehnică, cea mai scumpă specialitate este cea de arhitectură, costul contractu­lui este de 7750 de lei. Cel mai mic preț la UTM este de 5500 de lei.

Cele mai ieftine prețuri sunt la Universitatea Pedagogică „Ion Creangă”. Acestea oscilează de la minim 3650 la facultatea de isto­rie şi maxim 5450 la facultatea de limbi străine.

 

Cu 1000 de locuri mai mult la masterat

 

Ministerul Educaţiei a oferit pentru anul de studii 2013-2014 cu peste 1000 de locuri în plus la studiile de masterat. Pentru acest an s-au acordat 9218 locuri. Șefa Direcţiei învăţământ superior din cadrul Ministerului Educaţi­ei, Nadejda Velişco, a declarat că anul acesta vor fi înmatriculaţi mai mulţi studenţi decât în anii precedenţi pentru că în fiecare an contingentul de candidaţi la ciclul II de învăţământ creşte. Numărul de locuri la instituţiile de învă­ţământ s-a majorat doar pentru studiile de master.

 

Locurile bugetare, scoase anual la concurs

 

Începând cu anul 2014, lo­curile cu finanțare bugetară, cu excepția celor destinate copiilor orfani invalizilor de gradul I II, vor fi scoase la concurs în fi­ecare an, după sesiunea de vară. Maia Sandu, ministrul Educației, a precizat că inițiativa are ca scop motivarea studenților care învață şi, în acelaşi timp, susținerea celor cu performanțe academice, nu contează, sunt studenți cu bursă sau cu plată.

 

g_social

Locurile bugetare se vor redistribui conform reuşitei academice

 

O analiză a notelor studenţilor înmatriculaţi la locurile cu finan­ţare bugetară a arătat că o parte din ei, deşi având performanţe slabe la cursuri, beneficiază de fi­nanţare pe parcursul întregii pe­rioade de studii, în timp ce unii studenţii care îşi fac studiile prin contract, cu performanţe aca­demice deosebite continuă să-şi achite studiile. În universitățile de stat, în jur de 70% din cei înma­triculaţi la locurile cu finanţare bugetară sunt asiguraţi cu burse. Aproximativ 15% dintre cei în­matriculaţi o reprezintă categoria studenţilor orfani sau din familii dezavantajate.

Pentru prima dată, absolvenții liceelor vor putea aplica simultan la câte instituţii de învățământ vor la mai multe specialități. Minis­terul Educației speră că astfel vii­torii studenţi vor avea libertate în alegerea profesiei.

Astfel, tânărul va putea aplica la mai multe universități diferite, locale sau internaționale, la mai multe specialități diferite. Du-pă afişarea rezultatelor, studentul va putea să aleagă totuşi doar o specialitate din cadrul unei universități.

 

Au apărut specialităţi noi

 

Guvernul a introdus în curri­cula învăţământului superior de licenţă şapte specialităţi noi. Po­trivit şefei Direcţiei învăţământ superior din cadrul Ministerului Educaţiei, Nadejda Velişco, pen­tru ciclul licenţă vor fi puse în concurs peste 20 000 de locuri, dintre care 6 700 cu finanţare bugetară. Noile specialităţi intro­duse în învăţământul universitar sunt: managementul resurselor umane; servicii anti-incendii; is­toria şi teoria artelor plastice; dra­maturgie şi scenaristică; manage­mentul artistic; drept. securitatea frontierei; filmologie, producţie de film şi TV. În total în univer­sităţile din Republica Moldova sunt 167 de specialităţi.

 

Cu 500 de burse de studii mai mult din partea României

 

În anul academic 2013-2014, Guvernul României oferă 1 500 de burse pentru învăţământului preuniversitar, iar 3 300 – pentru studiile la ciclul I, licenţă. Alte 550 de burse sunt pentru studiile de master, doar pentru deţinătorii diplomei de licenţă din România.

Bursa lunară va fi de 65 de euro pentru licenţă, 75 de euro pentru master şi 85 de euro pentru doc­toranzi sau rezidenţi. Totodată, bursierii vor beneficia de asisten­ţă medicală gratuită şi tarif redus la transport. Actele se vor depune cu începere din 22 iulie şi până la 3 august la consulatele României la Cahul, Bălţi şi Chişinău.

 

De la 1 septembrie la 10 octombrie

 

Ministerul Educaţiei exami­nează posibilitatea ca studenţii moldoveni să înceapă studiile la universităţi din 10 octombrie, aşa cum se întâmplă în instituţiile de învăţământ superior din Europa, inclusiv în România, unde sunt cei mai mulţi studenţi basarabeni care îşi fac studiile peste hotare.

Acest lucru ar putea fi valabil din 2014.

  
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand