Pentru a îmbunătăți viața politică și socială din țară, e nevoie ă interzicem prin lege traseismul

Foto: nyt.com

În viața de toate zilele se întâmplă să te molipsești de niște boli despre care ți-i rușine să vorbești și să le arăți medicului, dar când nu mai poți suporta durerea, îți iei inima în dinți, te duci la medic și-i arăți unde și ce te doare. Astfel se întâmplă și în viața social-politică: ai o problemă-durere, despre care te temi să vorbești, dar când vezi că lucruri­le se agravează, apuci taurul de coarne şi-i spui cu toată durea și rușinea: Ajunge, trădă­torule! Ajunge, traseistule ipocrit, să-mi zâmbești în față și să mă lovești din spate!

Mai întâi…

Mai întâi, a fost cuvântul tra­seistă, pentru care DEX are o sin­gură tălmăcire – „prostituată care își acostează clienții pe șoseaua de centură”(gen eroport.cz). Se știe că acest mod de a câștiga o bucată de pâine e vechi de când lumea. Cu toate acestea, el nu a fost legalizat în majoritatea țărilor, inclusiv în Republica Mol­dova, considerându-se și astăzi o meserie vicioasă și rușinoasă.

Traseismul este identificat, de cele mai multe ori, cu trădarea

Când și cum, însă, a apărut tra­seismul politic și ce reprezintă el? Părerile specialiștilor în materie sunt diferite. Traseismul este iden­tificat, de cele mai multe ori, mai ales atunci când nu ne convine, cu trădarea, un viciu de care suferă românii încă de pe timpul lui Bu­rebista. Să ne amintim câți dom­nitori, conducători de oști au fost trădați și uciși cu sânge rece din spate de prieteni aparent devotați.

Dar să revenim la vremurile și oile noastre, adică la traseiștii po­litici. DEX ne spune că traseist în­seamnă „politician care se transfe­ră de la un partid la altul în funcție de interesele personale”. Printre alte explicații, găsim că acest viciu poate da roade bogate doar acolo unde există un sistem de partide vicios și slab instituționalizat. Cei de la guvernare, având o putere excesivă la repartizarea banilor contribuabililor, își promovează propriile interese și cele de grup, nu pe ale cetățenilor.

Fenomenul a fost și este răspân­dit în multe state, chiar și cu sis­teme politice stabile. De exemplu, în Italia, de-a lungul mandatului legislativ 1996-2001, un sfert din­tre membrii Camerei inferioare a Parlamentului au migrat cel puțin o dată dintr-un partid în altul. Și România a devenit un câmp fertil pentru răspândirea acestui virus. Analiștii declară că traseismul po­litic în România a luat amploare, fiind ridicat la rang de politică ofi­cială, când nu mai contează cu ce partid ai ajuns deputat, primar sau consilier.

În Republica Moldova, se zice că istoria traseismului politic se trage cam de când am devenit independenți, adică am început să administrăm țara cum ne-a ajuns mintea și capul. La început, trans­fugii și-au făcut loc pe piață timid, cu multă precauție, cu frică – oare ce va spune lumea!? Odată cu tre­cerea anilor, aleșii poporului au prins la curaj și le-a mai crescut și rânza. Și-a făcut, cică, efectul și globalizarea. Cu puțin efort, treci repede Prutul. Astfel, virusul „tra­seismului politic” s-a răspândit cu viteza sunetului și în cea mai săra­că țară din Europa. Bineînțeles că mai întâi l-au contractat domnii care au dorit cu orice preț să se hrănească prin a face politică la nivel înalt. Politica fiind un lucru mai puțin curat, odată cu trecerea anilor, la politicieni și nu numai la ei, s-a dezvoltat și instinctul pu­ricelui: când simt pericolul de a rămâne în afara treucii, ei sar la pieptul partidului „cu sânge proas­păt” care are cele mai mari șanse să rămână la putere.

Treptat, boala traseismului s-a extins și asupra reprezentanților administrațiilor publice locale. Mă refer, în special, la consilierii și pri­marii care au cam aceleași apucă­turi ca și politicienii din capitalie. Și ei își trădează cu ușurință ale­gătorii, pentru a fi mereu alături de cei care dețin pâinea și cuțitul și, din când în când, le azvârle câte un os pentru a le potoli pofta. S-a demonstrat că e o nadă perfectă, pentru care transfugii își trădează cu ușurință și frate, și soră, nemai­vorbind de colegii de partid, de serviciu.

De menționat că, datorită evoluției sociale, în ultimii ani, trăda­rea a căpătat nuanțe mai rafinate. Traseismul care, de obicei, contri­buie la consolidarea partidelor de la guvernare, prin destrămarea altora, a devenit un fenomen fi­resc pentru Moldova. A intrat în obișnuință comportamentul unor politicienii care ademenesc trans­fugii la sânul lor, prin șantaj și alte metode obscure. Și mai jalnic e faptul că aceste păsări călătoare (trădătoare) devin peste noapte adevărați salvatori ai neamului, care, chipurile, își pun capul și obrazul la bătaie, salvând țara de la pierzanie.

E greu să fii de acord cu opinia dată, deoarece realitatea și mul­tiplele exemple care au avut loc în ultimii ani ne demonstrează că politicienii care îi ridică în slăvi pe traseiști se trezesc și ei, după o anumita perioadă de timp, trădați de colegii de partid. Într-un fel, cu­leg ceea ce seamănă.

Zilele trecute, am auzit o nou­tate tristă, șocantă pentru mine și colegii de serviciu. Am aflat cu stupoare că de virusul traseismu­lui s-au molipsit și unii lideri care muncesc în cadrul celei mai mari organizații obștești, activitatea că­reia se identifică cu cuvintele Soli­daritate și Unitate. Mă refer aici la Sindicate. Și aici, ca și în politică, a acționat factorul uman infectat de virusul care atacă mișelește colegii. E regretabil acest lucru, deoarece acei care procedează în așa mod riscă să rămână pentru totdeauna cu ștampila de trădător pe frunte.

E nevoie de o politică cinstită, bazată pe respectarea fiecărui sindicalist

Luând cuvântul la întrunirea liderilor sindicali din teritoriu, la care a participat și conducerea CNSM, Dumitru Ene, președintele Consiliului interramural al sin­dicatelor din raionul Drochia, a cerut Comitetului Confederal să promoveze o politică sindicalis­tă cinstită, bazată pe respectarea cerințelor statutare și a dreptului fiecărui membru de sindicat. El a vorbit deschis despre dorința unor lideri de a răspândi virusul traseismului și în rândurile sindi­catelor. În opinia sa, sindicatele trebuie să demonstreze mai mul­tă intransigență față de acei lideri care încearcă să-i manipuleze pe membrii de sindicat.

Probabil, e firesc să ne între­băm: cum poți să lovești în colegii cu care până mai ieri ai mers umăr la umăr, te-au ajutat să-ți faci un nume, ca până la urmă, „în semn de recunoștință” să-i lovești mișelește din spate. Trădarea este, cred, cel mai mare păcat pe care îl poate face un om în viața sa. Aș mai avea încă multe de spus la acest subiect, dar mă opresc aici, în speranța că solidaritatea și unitatea vor trium­fa în organizațiile sindicale.

Și totuși, cum să ne debarasăm de traseism? Consider că singura cale de a instaura în țară un sistem politic și social bazat pe principii­le fundamentale ale democrației, unde interesele cetățenilor sunt mai presus decât cele personale și de partid, este să interzicem prin lege traseismul de toate speciile. Fi­ecare deputat, consilier sau primar are dreptul să-și schimbe părerea, dar ar fi bine ca ei să-și asume și responsabilitatea. E inacceptabil să trădezi partidul sau colectivul sub aripa căruia ai obținut prin alegeri un post călduț și să mai pretinzi să rămâi în funcție. Dacă ești mare și tare, ai pus mandatul pe masă, îți ceri scuze de la alegători și colegi și candidează ca independent. În caz contrar, ești un traseist jalnic, care poți avea parte doar de dispreț din partea colegilor și a electoratului care te-a votat.