Parcul auto, cu maşini uzate – cum ajungem acasă?

În anul 2015, Parcul auto din Chişinău îşi va marca jubileul de 60 de ani. La puţin timp după înfiinţare, aici au început să activeze sindi­catele, din care fac parte în prezent aproape toţi angajații. Mai exact, 752 din cei 760 de salariați sunt membri ai organizaţiei sindicale.

 

Conform unei vechi tradiţii, organizaţia sindicală are o greutate la întreprindere. Cel puţin în cazul examinării litigiilor care se iscă, administraţia își apleacă urechea la opinia sindicatelor. Preşedintele comitetu­lui sindical, Nicolai Goţonoga, susţine că în timpul activităţii lui în această funcţie s-au schimbat patru directori, dar niciodată nu s-a întâmplat ca şefii parcului să nu respec­te decizia organizaţiei sindicale când luau decizia privind concedierea unui sau altui lucrător.

 

Întreg parcul de troleibuze ar trebui trecut la pierderi

 

150 de angajați din întregul colectiv luc-rează în parc şi deservesc mijloacele de transportul auto. Marea majoritatea sunt pe linie – şoferii şi taxatorii. Parcul municipal deserveşte majoritatea rutelor din Chişinău şi suburbii. Sunt exploatate circa 130 de au­tobuze, însă pe linie zilnic ies doar 94-95 din ele. Întreg parcul de maşini este învechit.

 

Comitetul sindical al Parcului auto apără drepturile fiecărui salariat

 

Dacă e să luăm numărul de kilometri parcurși şi vechimea, susţine Nicolae Goţo­noga, întreg parcul de mașini ar trebui casat, trecut la pierderi. Conform normei, după opt ani, un autobuz nu mai este bun pentru ex­ploatare. Parcul nu este completat cu maşini noi din anul 2006, cu alte cuvinte, cel mai nou autobuz are nouă ani. Ultimele livrări s-au produs în anul 2004, când parcul a pri­mit 50 de autobuze ruseşti marca LiAZ, şi în anul 2006, când au fost cumpărate 20 de maşini germane „MAN”.

„Suntem întreprindere municipală şi luc-răm în baza subvenţiilor primăriei, explică situaţia Nicolae Goţonoga. Ea ne oferă bani doar pentru deservirea oraşului. Dar de 10 ani nu primim un ban pentru reparaţia ca­pitală a edificiilor întreprinderii, pentru în­noirea materialului rulant. Şi ca să putem lua un credit pentru achiziţionarea mijloace­lor de transport, primăria trebuie să ne dea garanţii că ea îşi va asuma achitarea acestui credit. Avem înţelegeri cu trei companii, care se obligă să ne asigure cu mijloace de trans­port – MAZ din Belarus, MAN din Germania şi Eurobus din România”.

„Este foarte greu să lucrăm, continuă Ni­colae Goţonoga. În prezent, mașinile mai mult stau la reparație decât funcţionează. Şi întreprinderea cheltuieşte sume enorme pentru aceasta. Se știe, cu cât e mai veche maşina, cu atât mai multe probleme face şi cheltuieli cere. Într-o zi ajung la reparaţie câte 10, dacă nu chiar 30 de autobuze”.

 

„Meşteri fauri”

 

Pe Ion Munteanu l-am găsit reparând ma­şina pe care o conduce. „Acest autobuz are peste 11 ani şi în fiece zi i se defectează ceva, se lamentează el. Asta înseamnă că resursa autobuzului este epuizată. Dar noi trans­portăm oameni. Vă imaginaţi, azi am dat jos pasagerii la jumate de drum! Am fost nevoit să-i las în mijlocul oraşului ca să vin la parcul auto şi să repar autobuzul. Şi ce spun oame­nii care au urcat ca să ajungă acasă?!”.

Ion lucrează ca şofer în parcul auto de 17 ani. Reparaţiile minore ale maşinii pe care o conduce le face singur. „Pentru ca maşina să funcţioneze, trebuie să ştii tu însuți care este problema ei şi să o înlături. Trebuie să pun mâna personal ca să mă conving că mâine nu voi reveni iar în parc cu defecţiunea. Repara­ţiile mici le fac eu, dar cele mai importante le încredinţez lăcătuşului”.

Şi Gheorghe Mârza crede că şoferul trebu­ie să se descurce singur cu reparaţia defecţi­unilor nesemnificative.

Muncește la întreprindere deja de peste 46 de ani, a condus autobuze de diferite mo­dele și a activat pe diferite rute. Comparând prezentul și trecutul, Gheorghe Mârza ne spune: „Am muncit și în perioada sovietică. Atunci era mai interesant, mai simplu. Teh­nica era buna, era schimbată anual. În pre­zent, ne descurcăm cu vehicule vechi. Dacă s-au schimbat pasagerii? Nu știu. Noi avem grijă la drum. Apropo, drumurile au devenit mai bune, se simte”.

Tot la capitolul comparații s-a referit Ni­colae Goțonoga. Acesta ne povestește că, în prezent, întreprinderea nu-și permite să achite sume mari pentru agentul termic, re­spectiv, economia este la ordinea zilei. Dacă, în trecut, în spațiile unde sunt reparate au­tobuzele, puteai munci în cămașă chiar și iarna, acum aici este destul de răcoare. Când sunt temperaturi negative afară, încăpe­rile sunt încălzite. Pentru ca muncitorii să nu înghețe, în halele mici sunt improvizate sobe. La fel, este prevăzut un vestiar și o ca­meră de odihnă.

 

 

Salariul mediu al unui lăcătușvariază de la 2000 la 6000 de lei, al unui șofer de la 4000 la 8000, al unui taxator – de la 3000 la 6000. Retribuția depinde de mai mulți factori – pe care sector activează persoana, câte ore, pe care rută etc. Comitetul sindical are grijă ca salariile să fie achitate la timp. Astfel, deja de mai mulți ani, acest agent economic nu înregistrează datorii sau întâr­zieri la plata salariilor. Angajații beneficiază de un spor pentru vechimea în muncă, de un adaos pentru munca prestată în condiții nocive. În plus, cei implicați în activități mai complicate beneficiază și de lapte. De altfel, e de menționat că deja de mai bine de două decenii lor nu le mai este achitat salariul al 13-lea.

„Nu există resurse în plus. Parcul auto nu are profituri, ne explică Nicolae Goțonoga. Însă sindicatul nostru încearcă să apere salariații. Dacă cineva este prins în flagrant când comite o încălcare financiară sau dis­ciplinară, iar administrația decide să-l con­cedieze, aceasta persoană apelează la sin­dicate. Noi convocăm ședința comitetului sindical, examinăm minuțios toate actele și luăm o decizie privind acceptarea ori neac­ceptarea concedierii. Nu a fost nici un caz când administrația n-a ținut seama de opi­nia noastră”.

Anual, comitetul sindical organizează odihna gratuită pentru copiii salariaților de la această întreprindere. În anul trecut, la tabără au mers circa 40 de copii, deși Casa Națională de Asigurări Sociale le-a repar­tizat doar opt bilete. „Avem relații bune cu Direcția învățământ, știință, tineret și sport din sectorul Botanica, ni se confesează des­pre „șiretlicul” matematic Nicolae Goțonoga. Instituția respectivă are o tabără lângă satul Dănceni. Achiziționăm biletele de la direcția respectivă cu banii sindicatelor. Angajaților le oferim bilete pentru întremarea sănătății și odihnă la sanatorii. Anterior, Parcul bene­ficia de 40 de bilete anual, iar din 2010 ne revin doar câte 3-6. Oricum, ne străduim să facem rost de bilete din mijloacele sindica­tului. Astfel, în fiecare an, 10–20 de salariați au ocazia să beneficieze de odihnă la sana­toriu”.

Întreprinderea are propria bază de odih­nă la Vadul lui Vodă. Președintele comitetu­lui sindical ne spune că, în afară de cantină, acolo sunt toate condițiile necesare. Sejurul costă acolo câte 30 de lei de persoană pentru 24 de ore. La această bază, în fiecare an, sin­dicatele organizează deschiderea solemnă a sezonului, care se desfășoară în luna mai și, respectiv, închiderea festivă, care are loc în octombrie. Anual, comitetul sindical organi­za și odihna pe litoralul ucrainean al Mării Negre, însă în urma evenimentelor din 2014, salariații întreprinderii nu au riscat să se aventureze într-o astfel de călătorie.

„Din anul 2000, echipa sportivă a parcului de autobuze participă la spartachiadele sin­dicatului de ramură, „Sindindcomservice”, ocupând locuri de frunte. Bunăoară, în 2014, ne-am ales cu șapte cupe, ne povestește mân­dru Nicole Goțonoga. În fiecare an, cu ocazia celor mai importante sărbători, oferim prime și cadouri salariaților și copiilor acestora”.