29 ianuarie 2020
Chisinau
Social

„Orice limbă e oglinda sufletului națiunii care o creează”

Loading
Social „Orice limbă e oglinda sufletului națiunii care o creează”

Se zice, pe bună dreptate, că părinții nu ți-i poți alege. La fel e și cu identitatea națională. Aici, însă, pășim pe un câmp minat de ideologii și interese așa-zise „internaționaliste”, încât între primitivism, mentalitate marasmatică și crimă cu premeditare e greu de tras o linie. Oricum, în perioada de renaștere națională din anii 1985-1991 ai se­colului trecut, în fosta URSS a avut o largă răspândire fenomenul de „mankurtism”  în mai toate „repu­blicile surori”.

Țin minte, un prieten din Ardeal m-a întrebat prin 1990 dacă nu cumva termenul de „man­kurt” vine din franceză. I-am expli­cat sorgintea termenului „mankurt”: ceea ce scria Cinghiz Aitmatov în romanul „O zi mai lungă decât vea­cul”. În sens mai larg, asta înseam­nă renegarea propriilor rădăcini, a limbii și culturii neamului din care te tragi.

Din păcate, și la un sfert de secol de la repunerea în drepturi a ade­vărului științific, mai există oameni care se complac să orbecăiască prin întuneric, fie din ignoranță, fie din rea-credință.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
HTML Snippets Powered By : XYZScripts.com