25 ianuarie 2020
Chisinau
Fără categorie

Omul potrivit la locul potrivit

Loading
Fără categorie Omul potrivit la locul potrivit
Omul potrivit la locul potrivit

hincu

 

Se zice, pe bună dreptate, că omul sfințește locul. Există oa­meni care, oriunde ar lucra, pun suflet în ceea ce fac și lasă urme în conștiința semenilor, reali­zează fapte care ar face cinste oricui.

 

O astfel de persoană este Mihail Hîncu, vicepreședinte al Confederației Naționale a Sin­dicatelor din Moldova. A activat mulți ani având sub oblăduirea sa dezvoltarea culturii fizice, el însuși fiind un împătimit al sportului. Îl cunosc și îl res­pectă foarte mulți sportivi de performanță, antrenori, dom­nia sa lăsându-și amprenta în acest domeniu foarte important pentru imaginea țării în lume.

Mihail Hîncu activează în sindicate începând cu anul 1982, având deja o vechime în muncă în domeniu de mai bine de 33 de ani. În funcții elective se află din 1998 până în prezent. Și aici, domnia sa are un cuvânt greu de spus, având o mare pondere în mișcarea sindicală.

Mihail Hîncu a fost distins recent cu Insigna onorifică de argint a VKP „Pentru merite pe tărâmul mișcării sindicale”.

În ordinul semnat de Vladi­mir Șcerbakov, secretar general al VKP, se arată că Mihail Hîn­cu este distins „Pentru activita­te îndelungată și ireproșabilă în sindicate, muncă intensă în apărarea social-economică a oamenilor muncii, contribuție personală importantă în resta­bilirea integrității sindicatelor din Republica Moldova, consoli­darea unității mișcării sindicale în regiune”.

Confederația Generală a Sin­dicatelor (VKP) este o asociație sindicală internațională, din care fac parte confederații din spațiul CSI.

Comitetul Confederal al CNSM, redacția ziarului „Vocea poporului”, precum și co­legii, îl felicită pe dl Mihail Hîncu pentru această distincție și îi urează multă sănătate și putere de creație.

La mai mult și la mai mare, Maestre!

  
La același subiect
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
HTML Snippets Powered By : XYZScripts.com