La fine de an, balanţa activităţilor desfăşurate de sindicate înclină mai mult spre formularea priorităţilor pentru Noul An 2014, decât spre împărtăşirea bucuriei pentru cele dobândite în anul care a trecut. Totuşi, 2013 ar putea rămâne în istoria mişcării sindicale ca un an bogat în activităţi menite să reformeze din temelii mişcarea sindicală din ţara noastră. Din aprecierile preşedintelui CNSM se mai desprinde faptul că anul 2014 va constitui un început de luptă continuă pentru un viitor pe care şi-l doresc deopotrivă salariaţii şi cei care au menirea de a le apăra interesele – sindicatele.
Care sunt principalele preocupări ale sindicatelor în prag de An Nou?
Trăim vremuri dificile şi vă spun deschis că şi eu personal nu sunt mulţumit de multe lucruri care au loc în ţara noastră. Nivelul de viaţă pe care-l avem acum nu este un indicator pozitiv, ci mai degrabă unul de la care trebuie să plecăm în direcţia pe care ne-o dorim.
Care este factorul cel mai esenţial pentru ieşirea din această situaţie?
Fără susţinerea membrilor, sindicatul ar activa ca într-un vacuum. Totodată, este important să nu admitem limitarea drepturilor salariaţilor, aşa cum se întâmplă în prezent în unele state din fosta URSS, dar şi din Uniunea Europeană. Am în vedere modificarea unor legi referitoare la dialogul social, contractul colectiv de muncă şi, mai ales, a Codului muncii. De jumătate de an se lucrează în această direcţie la nivelul unei comisii, care nu a ajuns încă la un numitor comun.
La ce prevederi legale se referă aceste modificări?
Una din cele mai esenţiale ţine de eliminarea articolului ce prevede solicitarea acordului din partea comitetului sindical pentru concedierea membrilor de sindicat. Noi considerăm că este un articol necesar. Doar în anul trecut, 312 membri de sindicat şi-au păstrat locurile de muncă pentru că liderii sindicali n-au acceptat ca ei să fie concediaţi.
Suntem de acord că atunci când vom intra în UE, unde sunt alte reguli, acestea să fie aplicate şi la noi, dar numai pe măsură ce ne vom apropia de standardele comunitare.
O altă problemă este legată de introducerea contractelor individuale de muncă pe termen limitat. Sunt unele cazuri cum ar fi cumularea sau înlocuirea etc., când pot fi aplicate aceste contracte.
Dacă vorbim însă de angajaţii care lucrează pe termen nelimitat şi pe neprins de veste le sunt oferite contracte cu durata de 1-1,5 ani. Este inadmisibil.
Cum vedeţi rolul sindicatelor şi al dialogului social în contextul privatizărilor în masă anunţate de Guvern?
Noi insistăm ca la nivel de întreprindere, de teritoriu, dar şi naţional să fie încheiate contracte colective de muncă. Rolul acestora este unul colosal, mai ales că are loc privatizarea în masă a unor unităţi economice şi nu este simplu atunci când se schimbă proprietarul. Noi ne luptăm ca salariaţii să dispună de garanţii sociale. Cei care cumpără întreprinderile au tendinţa de a micşora numărul angajaţilor pentru a economisi bani, iar pentru noi este important să fie păstrate locurile de muncă.
Ne putem aştepta ca aceste privatizări să intensifice exodul forţei de muncă?
Şi acum are loc plecarea în masă a forţei de muncă. Foarte mulţi tineri calificaţi: medici, pedagogi, constructori au părăsit Moldova, iar întreprinderile se confruntă cu un deficit acut de forţă de muncă, în special, calificată. Noi evaluăm la aproximativ un milion cifra celor plecaţi. Se are în vedere şi suma remitenţelor, care, împreună cu toate coletele pe care nu le controlează nimeni, nu e de numai 1,5 miliarde de dolari, ci de peste două miliarde. Dacă nu va fi schimbat din temelie sistemul actual de salarizare, vor pleca şi cei care au mai rămas.
Cum ar putea fi influenţate aceste procese de parafare a Acordului cu UE?
Faptul că a fost parafat Acordul cu UE ar putea aduce unele beneficii consumatorilor, atunci când vor pătrunde pe piaţa autohtonă produse competitive din Europa. În schimb, unele întreprinderi autohtone riscă să falimenteze. Acum, în ţara noastră avem preţuri mari, iar populaţia este săracă şi nici nu-şi poate permite unele produse. Noi credem că trebuie să fie majorate salariile şi micşorate cheltuielile de producere.
Ce modificări sunt necesare în sistemul de salarizare în viziunea sindicatelor?
Vom cere ca sistemul de salarizare să fie schimbat, începând de la segmentul de producere, pentru a genera majorarea transferurilor în buget, de unde trebuie să primească salarii mai mari şi cei din cultură, medicină, educaţie, serviciul public sau poliţie. De asemenea, acum 60 la sută din agenţii economici arată salarii de 1300 de lei. Reprezentanţii organelor de control spun că toţi respectă legea, dar este lipsit de logică. Nimeni nu acceptă să lucreze pentru 1300 de lei pe lună, iar diferenţa este achitată în plic sau direct în buzunar. Este necesar să fie oficializate aceste plăţi, ca să se mărească alocaţiile din buget pentru copiii care au nevoie de ajutor, invalizi şi pensionari. Noi vom înainta iniţiativa ca salariul minim din sectorul real să fie majorat până la 1700 de lei, iar apoi tot mai mult şi mai mult.
Salariul de 1300 de lei include deja coeficientul de nocivitate şi alte garanţii sociale?
Angajatorii recunosc faptul că practic nu se aplică niciun coeficient pe nocivitate. Majoritatea achită doar salariul minim şi parcă nu ar încălca nicio lege. În acelaşi timp, în economia informală sunt în circulaţie circa 15 miliarde de lei. Şi atunci este clar că pensionarii nu vor să cedeze locul tinerilor, pentru că riscă să moară de foame cu pensia actuală de 800 sau 1000 de lei, care nu le permite să supravieţuiască. De aceea, noi insistăm să fie schimbat sistemul de remunerare a muncii şi să fie prevăzuţi coeficienţi obligatorii, nu cu titlu de recomandare. Eu pledez pentru sistemul practicat de alte ţări în care este stabilită o plată pentru fiecare oră de muncă şi se ajunge la un salariu decent, ca angajatul să nu fie nevoit să-şi abandoneze serviciul.
Şi atunci, cum ar trebui să arate sistemul de pensii?
Problema e că noi am început brusc să îmbătrânim. Din cauza exodului forţei de muncă, coeficientul de îmbătrânire înregistrat în ţara noastră este 14 şi îl depăşeşte cu două puncte pe cel din Europa. Dacă vom continua în acelaşi ritm, am putea rămâne 500 de mii de angajaţi la 1,3 milioane de pensionari. Şi atunci nu se ştie cine va întreţine pensionarii. Sistemul actual de pensii nu-l stimulează pe angajatul calificat să lucreze şi să achite contribuţii. Există un anumit nivel până la care putem să transferăm contribuţii pentru pensiile noastre, iar partea leului merge într-un sistem de solidaritate. Şi dezechilibrul dintre ramuri este mare. Un sector contribuie cu 300 de milioane, dar foloseşte 1,2 mild. de lei. Noi credem că sistemul nu trebuie să se bazeze pe solidaritate în proporţie de 100 de procente. În unele ţări, este dusă evidenţa sumelor pe care le transferă angajatul şi până acesta iese la pensie, pe contul lui de depozit se acumulează o sumă pentru toţi anii lucraţi şi el ştie că trebuie să muncească.
Ce condiţii sunt necesare pentru ca salariaţii să nu-şi piardă capacitatea de muncă?
În următorii doi ani, vor fi implementate un şir de mecanisme în acest sens. Experţii europeni susţin că în Republica Moldova atitudinea faţă de protecţia muncii şi a sănătăţii trebuie să se schimbe în mod drastic, pentru că abordările actuale nu sunt corecte. Chefirul şi laptele sau concediul suplimentar pentru cei care lucrează în condiţii nocive nu pot contribui la evitarea invalidităţii sau a bolilor profesionale. Trebuie reprofilate locurile de muncă, ca să nu existe factori de nocivitate sau aceştia să fie minimalizaţi. În prezent, este elaborată o lege privind sănătatea ocupaţională şi noi insistăm ca medicii implicaţi în aceste procese să primească salarii de la stat sau din contul asigurărilor medicale, dar nu al angajatorilor. Doar în aşa fel ei vor putea depista factorii de risc şi bolile profesionale. Acum oamenii suferă de aceste boli, dar nici instanţa de judecată, nici instituţiile de specialitate nu recunosc acest lucru.
Ce pârghii au în prezent sindicatele pentru a rezolva problemele angajaţilor la locul de muncă?
Noi am creat şi consolidat capacităţile Inspectoratului Muncii al Sindicatelor. Această structură a fost înfiinţată pentru membrii de sindicat. Ea dispune de transport şi conlucrează eficient cu Inspectoratul Muncii de Stat. Inspectorii sindicali efectuează controale axate pe tot ce ţine de protecţia sau normarea munci, îmbolnăviri etc. la întreprinderile unde sunt concentraţi membrii de sindicat şi rezolvă problemele depistate.
Ce planuri majore aveţi pentru anul 2014?
În următorii ani, vrem ca membrii de sindicat să cunoască tot ce facem şi cum îi putem apăra. Vrem să intensificăm conlucrarea cu sindicatele din teritorii, să sporim interesul salariaţilor faţă de calitatea de membru.
Astfel, preconizăm să obţinem ca numărul deţinătorilor de Sindicard să ajungă la 200 de mii pentru ca beneficiile oferite posesorilor de aceste carduri bancare să fie şi mai mari. Totodată, am creat un centru de diagnostic care dispune de aparataj ultramodern. Membrii de sindicat achită 25 la sută din costul investigaţiilor, echivalent cu tarifele stabilite de stat, iar cu îndreptare de la medicul de familie – aceste examene medicale sunt gratuite.
Una din principalele probleme care rămâne şi pentru 2014 este să ajutăm oamenii să-şi apere drepturile. Avem multe cazuri aflate pe rol în instanţă. Totodată, vrem să întoarcem principiul de solidaritate la distribuirea biletelor de tratament balneosanatorial. Acum, unii membri pot să nu primească timp de o viaţă niciun bilet şi nu este normal. La întâlnirile avute în ultimul timp cu diferiţi oficiali am cerut revizuirea regulamentului de distribuire a biletelor de tratament.