21 octombrie 2020
Chisinau
Fără categorie

Nu acceptă propunerile Guvernului şi nici nu renunţă la proteste

Loading
Fără categorie Nu acceptă propunerile Guvernului şi nici nu renunţă la proteste
Nu acceptă propunerile Guvernului şi nici nu renunţă la proteste

ses-protest

 

Sindicaliştii din educaţie au decis să continue pregătirile şi să desfăşoare acţiunile de protest planificate pentru perioada 17-20 ianuarie curent. Pentru aceasta au votat membrii Consiliului General al Federaţiei Sindicale a Educaţiei şi Ştiinţei, convocat joi în şedinţă plenară.

 

Pedagogii au ignorat ast­fel solicitarea Guvernului de a-i fi acordat un răgaz de aproximativ o lună pentru a identifica soluţii. Sindicaliştii au încercat şi înaintea şedinţei Consiliului General să gă­sească soluţii împreună cu repre­zentanţii Guvernului, a precizat Ion Bulat, prim-vicepreşedintele FSEŞ. Însă, pentru că a devenit clar că nu servesc la nimic, discuţiile au fost întrerupte. În schimb, pregăti­rile pentru desfăşurarea acţiunilor de protest sub formă de pichetare timp de trei zile a Guvernului şi de o zi – a Parlamentului nu au fost stopate, a concretizat Ion Bulat.

Între timp, reprezentanţii FSEŞ au avut şi alte două întâlniri cu fac­tori de decizie de la Guvern.

„Nu ştiu cum s-a ajuns la afir­maţia că cinci din cele şase reven­dicări au fost deja satisfăcute. Noi, dimpotrivă, am constatat că două dintre revendicările aşa-zis rezol­vate nu sunt soluţionate deloc”, a remarcat Ion Bulat.

Mai mult, şi pentru cererea de majorare a indemnizaţiilor unice acordate tinerilor specialişti din educaţie la plasarea în muncă, Guvernul propune o creştere doar parţială.

Mărul discordiei rămâne însă a fi revendicarea legată de egalarea, începând cu 1 ianuarie 2017, a sa­lariului pentru prima categorie din Reţeaua tarifară unică cu mărimea minimului de existenţă.

Membrii Consiliului General care au luat cuvântul în cadrul se­siunii de dezbateri s-au pronunţat în favoarea protestelor stradale. Majoritatea acestora a invocat fap­tul că angajaţii din învăţământ nu mai pot tolera neajunsurile materi­ale şi că s-ar afla la limita răbdării.

În replică, reprezentanţii Guvernului au încercat să

-i convingă precum că rezervele pentru majorarea salari­ilor sunt limitate şi că soluţiile care le-au fost propuse sunt singurele posibile.

Astfel, Elena Cernei, viceministră a Educaţiei, şi-a exprimat regretul că s-a ajuns la proteste. Dânsa a ad­mis că se numără printre cei care trebuie să soluţioneze problema şi a menţionat, între altele, că în prezent se lucrează la un nou sistem de salarizare a lucrătorilor din învăţământ. Acesta se va baza pe performanţele profesionale ale angajaţilor şi le-ar putea asigura cadre­lor didactice salarii de până la 10 mii de lei.

La rândul lor, reprezentanţii Ministerului Finanţelor au ţinut să dea asigurări că, în pofida dificultăţii cu care sunt colectate în prezent contribuţiile la bugetul de stat, învăţământul rămâne a fi prioritar pentru Guvern. Ei au mai afirmat că în educaţie sunt foarte mari rezerve, pe care intenţionează să le valorifice împreună cu repre­zentanţii salariaţilor.

Astfel, perioada de o lună-două solicitată de Guvern pentru a găsi soluţii este necesară pentru a fi clarifica­tă situaţia legată de locurile de muncă rămase vacante pentru cadrele didactice, cele auxiliare şi tehnice etc.

În opinia factorilor guvernamentali, aceasta va per­mite să fie identificate rezervele din sistemul de învăţă­mânt, din contul cărora se vor face economii, care vor permite să fie operate majorările de salarii solicitate.

În acelaşi timp, partea care nu va putea fi acoperită din aceste economii va fi găsită din alte surse, au mai concretizat reprezentanţii Ministerului Finanţelor.

Anterior, reprezentanţii sindicatului din educaţie au declarat că, dacă revendicările lor nu vor fi satisfăcute de Guvern, ar putea recurge chiar şi la blocarea proce­sului de instruire.

 

  
La același subiect
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
HTML Snippets Powered By : XYZScripts.com