29 martie 2024
Chisinau
Без рубрики

Norocul financiar și astrele

Loading
Без рубрики Norocul financiar și astrele
Norocul financiar și astrele
banii-si-astrele

Foto: mega-mir.com

Bunăstarea financiară a unei persoane nu depinde doar de deciziile și acțiunile sale, dar și de astre. Poziționarea astrelor la momentul nașterii unei persoane va avea im­pact asupra relației acesteia cu banii. Nu este o afirmație, ci tentativa unei companii de recuperare a datoriilor din Moldova de a înțelege de ce unii oameni ajung a fi ținta activității acestei companii, unde mai pui că unii o pățesc nu doar o singură dată, ba chiar de două sau de trei ori.

 

Astrele ne sugerează

 

Agenția de colectare a datori­ilor „Incaso” a decis, în acest an, să efectueze un studiu mai puțin obișnuit, unul în premieră pentru țara noastră. Angajații agenției s-au gândit să afle de ce unii sunt mai atenți la cheltuieli și mereu punctuali când vine vorba de re­stituirea datoriei, iar alții se află mereu în tagma rău-platnicilor, tot luând cu împrumut de la bănci, prieteni, colegi fără să-şi onoreze la timp angajamentele. Astfel, angajații agenției au apelat la ajutorul astrelor. Mai bine zis, au accesat propria bază de date și au clasificat debitorii în funcție de zodie. În așa fel, ei au încercat să identifice reprezentanții căror zodii sunt mai predispuși să facă risipă de bani și să acumuleze datorii și care au o atitudine mai responsabilă față de mijloacele financiare.

În paralel, colectorii au soli­citat unui astrolog să efectueze o analiza similară. Comparând rezultatele propriului studiu și spusele astrologului, ei au con­statat că sunt similare concluzi­ile: Berbecii și Racii își onorează mai puțin angajamentele finan­ciare, iar Fecioarele sunt cele mai calculate dintre toate zodiile la capitolul finanțe.

 

g_economie

Cei mai norocoși la bani sunt Fecioarele, Leii, Scorpionii și Peștii

 

Bazându-ne pe statisticele colectorilor și pe concluziile as­trologului, vom nota că cei mai norocoși la bani sunt Fecioarele, Leii, Scorpionii și Peștii. Pe locul doi în acest sens se situează Săge­tătorii, Racii, Taurii și Balanțele, pe când cel mai puțin noroc la capitolul finanțe au Berbecii, Ge­menii, Capricornii și Vărsătorii.

Fecioarele sunt cele mai organizate când vine vorba de muncă și de finanțe, ele sunt atente la detaliile pe care alții le pot trece cu vederea, sunt chib­zuite la cheltuieli, nu aruncă ba­nii în vânt și nu oferă mai mult decât alte persoane în situații similare. Fecioarele construiesc scheme sofisticate, aplică tehno­logii performante, creează impe­rii industriale și sunt tenace în atingerea scopului propus.

Leii sunt înzestrați cu o intuiție excelentă. Sunt mereu la curent cu ceea ce se întâm­plă, știu de unde vin fluxurile de bani. Profită de favorurile per­soanelor influente pe care le cu­nosc.

Luxul este cuvântul determi­nant pentru modul lor de viață, iar aurul vine singur spre ei. Leii creează o oază de bunăstare în jurul lor, sunt capabili să sară în ajutorul admiratorilor, uneori chiar mai des decât în ajutorul rudelor.

Bunăstarea financia­ră este pentru Scor­pioni ca un gen de sport. Beneficiază de o intuiție excelentă și de harul de a găsi și stoarce informații secrete și profită din plin de aceste capacități. Aleg cu exac­titate timpul și locul pentru a-și promova inițiativele curajoase. Pentru a-și realiza ideile grandi­oase, uneori recurg și la fonduri din străinătate.

Peștii, spre uimirea tuturor, reușesc me­reu să aibă bani. De­vin activi dacă cineva le afectează interesele în cadrul unor procese de judecată, la partajarea ave­rii ori a profitului. Astrologii vă sugerează următoarele: dacă ați decis să semnați un contract cu cineva din zodia Peștilor, să fiți extrem de precauți, să nu omiteți nici un detaliu, nici o virgulă.

Prioritatea de bază pentru Săgetători este autoperfecționa-rea continuă. În do­meniul financiar, ei tind, de asemenea, să-și adjudece un loc printre cei mai buni. Săgetătorii sunt siguri că vor avea baftă toată viața, astfel încât nu se preocupă să-și facă anumite rezerve pentru perioada bătrâneții, or nu doresc să-și tempereze poftele. Și pen­tru că sunt optimiști, Săgetătorii nu se pierd cu firea, reușind să se acomodeze la orice condiții.

Racii sunt în perma­nenţă preocupaţi de stabilitatea lor finan­ciară, ba investind în imobile, ba punând bani deopar­te pentru zile negre. O dată cu înaintarea în vârstă, aceştia acu­mulează un capital substanţial. Racii riscă rar şi investesc doar în proiecte cu sorți de izbândă.

Taurii adoră banii şi confortul. Aceştia pre­feră marfa de calitate, dar nu vor da un ban, înainte să obţină o reducere de preţ. Ei reuşesc să acumuleze bo­găţia râvnită doar spre sfârşitul vieţii.

Şi pentru Balanţe contează mult armo­nia şi viaţa frumoasă, pe care o pot avea da­torită banilor. Aceştia gestionea­ză eficient banii şi situaţiile de conflict, nu comit greşeli din ca­uza pornirilor impulsive şi apără interesele altora uneori mai bine decât pe ale lor.

Berbecii sunt foarte risipitori, fiind în per­manenţă tentați de o dorinţă irezistibilă de a cheltui. Aceştia se implică în situaţii riscante cu mize foar­te înalte. Totodată, pierderile pe care le suportă nu le taie din optimism. Şi fraza „E timpul de cheltuit banii” este caracteristi­că pentru Berbeci. Este deviza întregii lor vieţi. Le place să îm­prumute, dar rar când își achită datoriile la timp.

Gemenii, în princi­piu, nu au tendinţa de a acumula mari bogăţii. Pentru ei, banii înseamnă oportunitatea de a vedea lumea, de a-şi dezvol­ta talentele într-o nouă sferă de activitate. Sunt persoanele care iau bani pe datorie fără să-şi bată capul cât şi de la cine. În același timp, aceştia sunt capabili să scoată bani și din piatră seacă. Capacităţile intelectuale ale aces­tora vor prinde bine în domeniile intelectual, teoretic, unde se cere comunicare.

Capricornii sunt în relaţii tensionate cu banii, deoarece ade­seori aceştia nu sunt capabili să obțină plăcere din cheltuirea lor. Capricornii sunt foarte economi. Chiar dacă aceş­tia ajung să fie bogaţi, psihologia lor nu se schimbă, ei continuă să economisească banii acumulaţi. Preferă să-şi ascundă starea fi­nanciară reală, pentru a avea po­sibilitatea să-şi ridice statutul în societate.

Starea financiară a Vărsătorilor este o taină pentru toată lu­mea. Pentru colegi, pentru prieteni, părinţi, până şi pentru ei înşişi. În acest sens, ei sunt nişte adevăraţi vrăjitori. Mi­racolul sub formă de bani apare pe neaşteptate şi dispare la fel de misterios. Totodată, Vărsăto­rii tot timpul au bani pentru cele necesare. Dar nimeni nu știe de unde îi iau. Fie din salariu, care are obiceiul de a se termina subit, fie din ajutoarele nenumăraților prieteni, de la oameni necunos­cuţi, fie din mijloacele acumulate anterior. Chiar dacă Vărsătorii nu au o sursă financiară permanen­tă, aceştia de multe ori îşi ajută prietenii în clipe mai grele şi re­uşesc să sponsorizeze proiectele unor tineri întreprinzători.

 

Când ne va surâde norocul

 

Chiar dacă studiul susţine că reprezentanţii unor zodii nu au şanse să obţină o bunăstare financiară, ei nu trebuie să fie trişti. Pentru că prognozele as­trologice nu sunt deloc sigure, iar pe parcursul anului 2014 fiecare va avea ocazia să apuce norocul de coadă. De exemplu, Capri­cornilor le va surâde norocul în februarie, martie, mai, iulie, sep­tembrie şi noiembrie. Gemenii vor fi mai norocoşi la bani din fe­bruarie până în aprilie, din iunie până în august, în octombrie, iar Vărsătorii şi în noiembrie.

Astrologii le prezic o bunăs­tare financiară pentru Balanţe în mai, iunie, din august până în octombrie, în decembrie, pentru Tauri – în februarie și în martie, din mai până în iulie şi în septem­brie, pentru Raci – în februarie și în martie, din mai până în august şi în noiembrie, iar pentru Săge­tători – în februarie, aprilie şi din august până în decembrie.

Chiar şi reprezentanții zodi­ilor care în mod tradiţional au noroc la bani au perioade în care şansele de a câştiga cresc. Astfel, Leii vor avea noroc în aprilie, din iunie până în octombrie şi în de­cembrie, Fecioarele – în februa­rie, martie, mai, septembrie şi noiembrie, Peştii – din februarie până în mai, în iulie, septembrie şi noiembrie.

 

  
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand