30 octombrie 2020
Chisinau
Fără categorie

Minerii ies din subteran. Federația ,,SINDICONS” insistă pentru acordarea dreptului la pensie în condiții preferențiale

Loading
Fără categorie Minerii ies din subteran. Federația ,,SINDICONS” insistă pentru acordarea dreptului la pensie în condiții preferențiale
Minerii ies din subteran. Federația ,,SINDICONS” insistă pentru acordarea dreptului la pensie în condiții preferențiale

sindicons

 

Minerii amenință cu proteste în cazul în care autoritățile nu vor da curs solicitărilor lor, principala dintre care este de a li se acorda dreptul la pensie în condiții avantajoase pen­tru salariații care activează în condiții grele și nocive. Despre aceasta, dar și alte probleme s-au discutat, zilele trecute, la un seminar pentru activiștii din organizațiile sindicale pri­mare ale Federației  Sindicate­lor din Construcții și Industria Materialelor „SINDICONS”.

 

Potrivit președintelui federației, Victor Talmaci, în conformitate cu prevederile Legii privind sistemul public de pensii, a fost abro­gat alineatul (3) al articolului 41,

privind vârsta de pensionare a persoanelor ocupate la lucrări foarte nocive și foarte grele. Lista funcțiilor conform cărora se acor­da dreptul la pensie persoanelor ocupate la aceste categorii a fost aprobată printr-o hotărâre de Guvern din 1992, care nu mai co­respunde situației actuale. Unele funcții și profesii prevăzute în Lis­ta nr. 1 necesită a fi revizuite sau actualizate, ca urmare a apariției unor funcții noi, a transformărilor economice, a introducerii tehno­logiilor noi, materiilor prime, în vederea armonizării funcțiilor și profesiilor.

„Odată cu intrarea în vigoare a noilor modificări în Legea privind sistemul public de pensii, salariații din ramura construcțiilor, care au lucrat în condiții grele și nocive, au fost discriminați. Când se dis­cuta acest proiect de lege parcă am fost înțeleși, însă când a fost adoptat, am înțeles că am fost induși în eroare. Am reacționat imediat. Și salariații au rămas nedumeriți și ne întrebau ce fa­cem în astfel de condiții, pentru că sunt persoane care trebuie să iasă la pensie. Am acumulat sem­nături ale salariaților,  în cazul nostru – mineri, pentru a adresa o scrisoare premierului și a avea un argument în plus în fața guvernă­rii de a reveni la varianta veche sau la alta nouă, una de consens”, a spus Victor Talmaci.

Într-o scrisoare de răspuns, Mi­nisterul Muncii, Protecției Sociale și Familiei a comunicat că 

a inițiat procesul de revizuire a cadrului normativ prin actualizarea locu­rilor de muncă în condiții deose­bite și speciale și a solicitat mi­nisterelor de resort și Academiei de Științe a Moldovei să înainteze propuneri elocvente și să argu­menteze necesitatea încadrării în condiții de muncă deosebite și speciale a unor funcții și profesii.

 

Au inițiat procesul de revizuire a cadrului legislative

 

„Se recunoaște că a fost comi­să o greșeală. Acum este nevoie de eforturi sumplimentare. Sunt sigur că vom obține ceva, dar de ce nu s-a luat inițial în cal­cul opinia noastră? Și salariații ne-au spus că, în caz că nu se soluționează această problemă, vor ieși în fața ministerului, a Gu­vernului și vor protesta”, ne-a mai spus președintele „SINDICONS”.

În luarea sa de cuvânt în ca­drul seminarului, Sergiu Sainciuc, vicepreședinte al Confederației Naționale a Sindicatelor din Mol­dova (CNSM), a vorbit despre modificările din lege și aplicarea acesteia.

„Noi, sindicatele, am fost acei care ne-am implicat plenar, atât la etapa de elaborare a conceptului reformei sistemului de pensii, la etapa de elaborare a proiectului propriu-zis de lege, și chiar astăzi, după ce a fost aprobată  legea, acționăm prin diferite metode ca să facem dreptate și echitate salariaților și pensionarilor. Da, sunt norme bune, care vor duce la o majorare a pensiei, pentru cineva la recalculare, dar sunt și norme care în opinia noastră tre­buie să fie îmbunătățite. Am făcut demersuri și la Parlament, și la Guvern, am prezentat informații și la Centrul pentru Drepturile Omului, la Consiliul Antidiscrimi­nare. Am lucrat și cu deputații, așteptăm suportul lor, pentru că ei au votat legea respectivă”, a subliniat Sergiu Sainciuc.

 

  
La același subiect
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
HTML Snippets Powered By : XYZScripts.com