22 ianuarie 2020
Chisinau
Dialoguri

Maria GABUREA: ”Copiii mei mă învață…”

Loading
Dialoguri Maria GABUREA: ”Copiii mei mă învață…”
Maria GABUREA: ”Copiii mei mă învață…”
gaburea-1

Foto: vocea.md

”Sărut mâna, Doamnă Profesoară!”Așa se salută și își iau rămas bun fiecare dintre copiii care ies grăbit, dar cu o ultimă aruncătură de privire pe și sub masă, să vadă de nu le-a scăpat ceva la capito­lul ”ordine”. Sunt abia în clasa a II-a, dar au niște reguli de urmat la vârsta lor. Și le urmează, pentru că au o profesoară cu ”ochi de mamă”. Maria Gaburea, de la liceul “Mihai Viteazul” din capitală ne-a vorbit despre cum e să fii profesoară de clase primare în Moldova secolului XXI, în care copiii își împrumută croasante în loc de mere și vorbesc despre Ben 10 printre poveștile lui Ion Creangă.

 

– Dna Gaburea, cum ați ales să de-veniți profesoară?

– În adolescență am tot oscilat în preferințe. Am vrut să devin medic sau pro­fesor. Din moment ce la medicină este totuși o situație mai delicată, trebuie să fii un pic mai dur, să nu-ți fie frica de sânge, am ales pedagogia. La facultate am înțeles că asta e ceea ce-mi place, ce trebuie să fac. Or, de re­gulă, ne alegem intuitiv profesia, iar în pro­ces ne dăm seama de ”e al nostru”.

Ați avut atunci un ideal, o persoa­nă care v-a susținut, inspirat, încu­rajat?

– Învățătorii mei din școala de unde vin au fost probabil așa cum sunt eu. Nici prea duri, dar nici atât de dulci cum sunt unii învățători în ziua de astăzi. Am văzut pedagogul ca un om reținut, inteligent, intelectual, care nu are o altă atitudine față de copil, decât cea care trebuie să fie: întotdeauna corect, sin­cer cu copilul. Au știut a iubi discipolii. Iar șotiile trebuie să fie cele care te amuză, nu te supără. Important e să nu uităm că am fost și noi copii.

– Dar cum sunt copiii zilelor noas­tre. Care e profilul lor din punct de vedere pedagogic?

– Nu sunt diferiți față de cum am fost noi, credeți-mă. Dacă stai bine și te uiți, ei fac aceleași șotii, chiar și glumele sunt aceleași, au aceleași invidii copilărești și mici răutăți. Credem că sunt altfel, poate, pentru că am uitat ce făceam noi. Diferit este, poate, faptul că nu mai fac bilețele, ci trimit SMS-uri, nu-și mai împrumută un măr, ci un croasant. Dar în rest sunt aceiași copii.

– Curricula nu e prea dificilă pentru clasele primare?

– Copiii vin foarte bine pregătiți. Ei vin și cu informația transmisă genetic de la părinți. Noi îi învățăm a scrie, a citi, a calcu­la, dar capacitatea de viață, o bună parte este transmisă deja de părinți. Noi le dezvoltăm abilitățile pe care ei le au codificate genetic, și le mai corectăm dacă e cazul. Nu este com­plicată curricula școlară. Trebuie să știi doar corect să o structurezi și să o dozezi.

 

gaburea-2

Foto: vocea.md

 

– Ce tactică vă este mai aproape? Ce nu vă aparține în procesul de preda­re?

– Nu-mi aparține predarea prin frustrare. Nu mi-ar plăcea ca elevii să învețe de frică. Îmi place să-i motivez, să înțeleagă că lor le trebuie. Cum spunea și Leancă: ”Cine oare a iubit să meargă la școală?” . Copilăria este prin definiție perioada în care îți place foarte mult să te joci, să te distrezi și mai puțin să lucrezi. Ei conștientizează faptul că aceasta le trebuie abia în clasele mari. Când sunt mici, copiii învață ”pentru că m-a rugat mama”, ”pentru că trebuie să am note bune” etc. Și atunci când există competiția aceasta cu ”cine are note mai bune”, ”cine e primul”, ei se mobilizează și obțin rezultate printr-o concurență sănătoasă.

– Care sunt cele mai frecvente erori comise de părinții elevilor din clase­le primare?

– Copiii la școală sunt un pic altfel decât îi văd părinții acasă, așa cum și noi, maturii, nu suntem identici în diferite medii sociale. Cea mai mare greșeală a părinților este lip­sa de încredere față de învățător. Trebuie să aibă mare încredere! Învățătorul nu este acel care ”să aibă ceva personal” cu copilul dvs, să vrea să și-l facă dușman. În niciun caz. Dacă insistăm asupra ceva, să ştiți că e spre binele copilului. În rest, majoritatea părinților sunt foarte activi, care vor să participe nemijlo­cit la educația copilului în școală și nu pun accent pe ceea ce ar însemna o educație la domiciliu, pentru formarea celor ”șapte ani de acasă”. Cred că avem nevoie de un echi­libru sesizabil: părinții – acasă, profesorul – la școală.

– Câte promoții ați reușit să educați? Cum a fost?

– Acum sunt la a cincea promoție. Am început să activez fiind încă studentă. Era perioada când toți plecau din școli. Chiar și școlile din Chișinău duceau lipsă de cadre. Profesorii plecau în business. Fiind anul trei la facultate, ne-au repartizat pe toți pe la şcoli. Am fost ”aruncați” de la teorie direct în practică. M-am format în perioada anilor 90, o perioadă complicată, când ceea cu ce mă puteau ajuta părinții era o geantă cu me­rinde, de bani – nici vorbă. De cealaltă parte, în școli nu se ajungeau manuale, era o pe­rioadă de tranziție. Atunci m-am format ca profesor, dar nu încetez să mă perfecționez.

 

gaburea

Foto: vocea.md

 

– Doamnă profesoară, care este do­vada de maximă apreciere pentru ceea ce faceți?

– Rezultatele frumoase ale elevilor și buna educație. Nu vorbele frumoase, nici altceva. Urmăresc dosarele elevilor mei, ca să văd dacă i-am apreciat corect în clasele prima­re, dacă încurajările din clasele primare i-au ajutat sau le-au încurcat ițele în clasele gim­naziale.

– De câte ori a lipsit de la şcoală doamna profesoară?

– Activez la liceul ”Mihai Viteazul” de mai bine de 9 ani. Nu-mi amintesc ca cineva dintre cei 16 profesori de clase primare să fi mers în concediu de boală. Poate au fost 1 -2 cazuri. Asta este o atitudine față de viața pe care o ai, fiind profesor. Nu poți să-ți zici ”Nu, eu nu mă îmbolnăvesc”. Poți să te mo­bilizezi, văzând că vine o mică răceală, în­treprinzi măsuri de la primele simptome. E pentru că știi că mâine 80 de ochi te caută în sala de clasă, sau poate de frică, pentru că nu știi ce-o să fie cu elevii dacă nu vii mâi­ne la școală. Profesorul nu se îmbolnăveșe decât … în vacanțe. La școală copiii mă țin în ton. Este și un cântec foarte frumos, a lui Cătălin Crișan, ”Copiii mei mă învață”, îl as­cult atunci când verific caietele. Să știți că ”ai mei” copii chiar mă învață lucrul cel mai important: să prețuiesc viața pentru că e atât de frumoasă.

– Dar cum arată școala viitorului, dna Gaburea?

– Copiii noștri vin din ce în ce mai computerizați. Ei merg în pas cu tehnologi­ile. Și atunci nu le mai putem capta atenția doar scriind cu creta pe tablă. Bine, caligra­fia trebuie să rămână. Timpul ne va aduce în sala de clasă contemporanul, însă va fi mare păcat dacă vom neglija școala clasică, cea din ”amintirile copilăriei” lui Ion Creangă.

– Și statutul profesorului într-o țară care se vrea europeană, cum ar tre­bui să arate?

– În primul rând, avem nevoie de susținerea ministerului de resort, dar și a conducerii țării, deoarece dacă i-au găsit pe profesori cei mai corupți din țară, (de cele mai dese ori pentru o cutie de bomboane), atunci nu știu unde se va ajunge. Chiar dacă părinții nu vorbesc acasă, zarva din mass-media ajunge la urechile copilului. Și în aceste condiții fiecare se simte jenat. Avem o verticalitate, avem o condiție și nu este corect să purtăm această pecete, de corupți. Atunci când statul o să-și schimbe poziția si atitudinea față de pedagog, atunci și societa­tea îl va privi altfel.

– Dar reformele și optimizările în domeniu duc la ce fel de schimbări?

– Rezultatul școlii de acum 20 de ani – suntem noi, rezultatul ultimelor două promoții ale mele sunt copiii din clasele a VI-a, a IX-a, deci, un pic măsurabile. Rezul­tatul reformelor actuale se vor vedea peste 10 – 15 ani. Cert este că mărirea număru­lui de copiii în clase, închiderea școlilor în sate… va lăsa un gol. Nu ași vrea să ne în­toarcem în secolul XVIII.

 

Liuba LUPAȘCO

  
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
HTML Snippets Powered By : XYZScripts.com