Costul unei ore de muncă în Olanda se ridică la 18 euro. Cam cât e salariul pe două zile al unui angajat din Republica Moldova. Faptul că în această ţară oamenii ridică salarii la care angajaţii noştri doar pot visa se datorează, în mare măsură, insistenţei sindicatelor, rezultă din spusele lui A. A. van Wijngaarden, preşedinte al sindicatului CNV Vakmensen, unul dintre cele mai mare sindicate din confederaţia CNV din Olanda. El a făcut astfel de declaraţii săptămâna trecută, în cadrul unei întrevederi cu conducerea Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova, cu liderii sindicatelor de ramură din ţară, ce a avut loc în sediul Casei Sindicatelor.
Efectele pozitive ale contopirii într-o singură structură sindicală
Potrivit lui A. A. van Wijngaarden, CNV Vakmensen reprezintă interesele membrilor de sindicat care activează în sfera construcţiilor, prelucrarea lemnului, industriei transporturilor şi în multe alte domenii. Iniţial, acum 110 ani, confederaţia CNV era divizată în 12 sindicate. Atunci, sindicatele olandeze erau răzleţite ca şi sindicatele din Moldova la momentul de faţă. Însă, din anii 80 ai secolului XIX, s-au produs mai multe fuziuni, ultima având loc cu cinci ani în urmă.
De-a lungul unui secol şi ceva, sindicatele din componenţa CNV, a mărturisit A.A. van Wijngaarden, au parcurs mai multe perioade cruciale: două războaie mondiale, crize globale, apariţia şi formarea noii societăţi. Tocmai provocările grele au determinat sindicatele să procedeze la multe reforme, să-şi coordoneze activitatea, să-şi ajusteze structurile ca să facă faţă în condiţii vitrege. Multe sindicate au convenit să fuzioneze ca să supravieţuiască şi să poată apăra interesele membrilor de sindicat din domeniile respective, să negocieze convenţiile şi acordurile de muncă. Un alt motiv care a determinat cele 12 sindicate să fuzioneze într-o singură structură, confederaţia CNV, a fost economisirea mijloacelor băneşti cheltuite pentru salarizarea funcţionarilor, întreţinerea oficiilor.
Experienţa sindicaliştilor olandezi merită atenţia colegilor moldoveni |
După fuzionare, dincolo de reducerea cheltuielilor, s-a format o organizaţie sindicală mai mare, întrucât membrii din fostele structuri s-au unit în una singură. Şi, ca să alunge orice temeri legate de eventuale disponibilizări, A.A. van Wijngaarden a remarcat că, urmare a fuziunilor nimeni nu a rămas fără lucru, nu a fost concediat. Deoarece s-a avut în vedere faptul implicării tot mai multor persoane în procesul de negocieri cu patronatele, din perspectiva extinderii drepturilor membrilor de sindicat care urmau a fi protejate. Apropo, în Olanda, spre deosebire de Moldova, consultările şi negocierile colective sunt bipartite, adică cu implicarea doar a sindicatelor şi patronatelor, fără participarea guvernului. Doar după ce acestea două convin asupra unui contract sau a unei convenţii, merg la Ministerul Protecţiei Sociale pentru a-i conferi acestui document obligativitatea de lege pentru toţi angajaţii şi patronii din țară.
Într-un final, cu titlu de concluzie, A.A. van Wijngaarden a ţinut să menţioneze că, după mai bine de un secol de existenţă, CNV a devenit o confederaţie alcătuită din două sindicate, unul apără interesele membrilor de sindicat din domeniul public, iar altul – ale celor din sectorul privat. Ca urmare a mai multor fuzionări de-a lungul timpului, aceasta s-a transformat într-o organizaţie sindicală mult mai unită, mai combativă. Ceea ce ar fi, a sugerat dumnealui, o pildă demnă de urmat şi pentru sindicatele din Moldova.
Oleg Budza, preşedintele CNSM, a remarcat că orice schimb de experienţă cu colegii din Uniunea Europeană este benefic pentru liderii sindicali din Republica Moldova. Cât priveşte conlucrarea cu sindicaliştii din Olanda, dumnealui a spus că există un interes deosebit, întrucât veniturile salariaţilor din această ţară au ajuns să fie aproape cele mai mari pe continent, ceea ce dovedeşte că dialogul social dă rezultate remarcabile.
Dar trebuie să avem în vedere, a ţinut să evidenţieze Oleg Budza, că aceste performanţe au fost obţinute după negocieri ce au durat decenii în şir, îndeosebi, prin implicarea de către sindicate a specialiştilor calificaţi în procesul de negocieri cu patronii pentru obţinerea unor salarii mai mari, a unor condiţii de muncă mai bune. În acest sens, colegii olandezi ne oferă un model pe care trebuie să-l preluăm şi noi.
Ar mai fi de reţinut, a subliniat Oleg Budza, că sindicatele din Olanda nu se concentrează pe acordarea unor ajutoare materiale din cotizaţiile de membru de sindicat, pe repartizarea biletelor de tratament, ci pe negocierea convenţiilor, a contractelor de muncă pentru majorarea salariilor, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă ale membrilor de sindicat.