Instruiri pentru femeile antreprenoare din Moldova

Galina Munteanu
Vocea Poporului, 07.12.2017

   

arhivă personală

arhivă personală

 

Pasiune, transformată în afacere. Vorbim despre Olga Andreev din municipiul Chi­şinău. De meserie este profesoară de limba engleză, dar îmbină cu succes profesia cu pasiunea pe care o are – confecţionează bijuterii handemade. Şi-a descoperit vocaţia acum nouă ani, când a mers la o expoziţie handemade de revelion.

 

„Atunci mă aflam în concediul de maternitate cu al doilea copil. Am mers la expoziție și mi-a plă­cut foarte mult. Inspirată de ce am văzut acolo, am venit acasă, am deschis internetul și am înce­put singură să mă documentez. De la început confecționam ju­cării pentru copiii mei, după care am trecut la bijuterii. Timp de 3-4 ani mi-am dezvoltat aceste deprinderi și tot căutam să vin cu ceva nou”, ne spune Olga.

 

Master class pentru începători

 

Ulterior, a început să confec-ționeze bijuterii pentru rude, pri­eteni, iar acum și pentru unele magazine specializate. Mai mult, de câțiva ani ține și lecții de mas­ter class pentru începătorii de handemade. Reușește să le îmbi­ne cu succes pe toate, și meseria de profesor de engleză, și hande­made-ul, dar niciuna în detrimen­tul familiei, Olga fiind mamă a trei copii minunați. „Când ai pasiune pentru tot ceea ce faci, le reușești pe toate, oricât de greu nu ar fi”, susține Olga.

Recent, aceasta a participat la prima sesiune de instruiri în ca­drul Proiectului „Posibilități egale în viața profesională pentru feme­ile din Moldova”, training organi­zat de Asociația Femeilor Profe­sioniste și de Afaceri (BPW)  din Estonia , cu suportul ministerului Afacerilor Externe din Estonia, în cooperare cu  Asociația Femeilor Profesioniste și de Afaceri (BPW)   din Moldova și Asociația Femei­lor Antreprenoare din Moldova (AFAM).

Aici femeile antreprenoare din Moldova  sunt încurajate să-și asume rolul de 

lider în viața socială și profesională, să-și dez­volte abilitățile de comunicare eficientă în crearea contactelor și desfășurarea negocierilor.

„Aceste traininguri sunt foarte importante pentru noi, femeile, pentru că ne stimulează  să ne dezvoltăm ca lider, să avem vi­ziuni mai mari, iar asta ne ajută să ne promovăm. De asemenea, aceste instruiri ne ajută să ne cunoaștem mai bine, să comuni­căm, pentru că aceasta este foar­te important într-o afacere și ne oferă încredere”, ne-a mai spus Olga Andreeva.

 

Bune practici și informații utile

 

De asemenea, pe parcursul trainingului femeile au obținut bune practici și informații uti­le despre cum să atingă și să se regăsească cu succes în poziții cheie. „Am învățat să mă valori­fic pe mine ca femeie, să nu mă simt niciodată inferioară față de un bărbat și capacitățile acestuia în comparație cu ale mele. Am învățat să nu am frică de a ține un discurs, a face o prezentare și cum mai bine să – mi vând ideile. Am înțeles importanța lucrului în echipă și beneficiile acestuia, la fel și faptul că noi, femeile, ar trebui să ne iubim mai mult, să ne încu­rajăm și să ne ajutăm reciproc”, a spus pentru evenimente.md  Na­dia Tipa, participantă la training.

La sfârșitul celor două zile de training, fiecare femeie și-a identificat trei obiective pe care urmează să le atingă după pașii stabiliți, timp de șase luni. De ase­menea, participantele au primit și o temă pentru acasă, iar coor­donatorii echipei vor monitoriza procesul de lucru și  vor remarca succesele obținute.

Proiectul inițiat de BPW Esto­nia, în colaborare cu BPW Mol­dova și AFAM va dura doi ani, iar după desfășurarea celor două ședințe de instruire în Republica Moldova, vor fi selectate 12  cele mai active membre, care vor par­ticipa într-un program de mento­rat  în Estonia.

 

Versiunea completă a articolului este disponibilă doar pentru abonații ziarului "Vocea Poporului"!
Abonamentul poate fi perfectat în cadrul redacției ziarului: str. 31 august 1989, 129, etajul IV, mun. Chisinau, MD-2012, tel:. 373 (22) 23 40 93, tel / fax:. 373 (22) 23 41 96, precum și la întreprinderile: Posta Moldovei SA, Moldpresa SA, Pressinform-Curier. Detalii aici.