Industria ușoară ar putea dispărea, dacă statul nu va lua măsuri în regim de urgență

 

Inaugurăm în acest număr „Clubul de dialog” și o rubrică nouă, „Ceaiul de la ora 10”, în cadrul căreia vom aborda probleme de ac­tualitate din viața sindicală, economico-soci­ală și culturală. Primii invitați ai „Clubului de dialog” sunt Nadejda Rusnac, președinta Federației Sindicatelor Lucrătorilor din In­dustria Ușoară, Ala Sîncu, președintele comi­tetului sindical de la SA „Ionel”, vicepreședinte al federației, Vladimir Danici, președintele comitetului sindical de la SA „Floare Carpet”, vicepreședinte al federației, și Eugeniu Co­vrig, consultant superior în cadrul Departa­mentului juridic al CNSM.

 

„Vocea poporului”: Doamnă Rus­nac, vă rugăm, pentru început, să faceți o succintă trecere în revistă a activității sindicale din ramura in­dustriei ușoare.

 

Nadejda Rusnac: Federația Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Ușoară (FSLIU) întrunește 13 organizații sindicale primare. Partenerul social al FSLIU este Asociația patronatelor din industria ușoară (APIUS). Avem foarte multe probleme în ramură. Toate întreprinderile noastre sunt private. Singura întreprindere de stat este „Floare Carpet”, la care cota statului este scoasă la vânzare de vreo 4-5 ani. Avem două între­prinderi cu capital străin, cu patron italian, avem întreprindere mixtă, cu patron german, iar SA „Ionel” este întreprindere privatizată de către colectiv. Este singura întreprindere care la acea vreme a transmis 70% din pache­tul de acțiuni colectivului.

 

VP: Care sunt relațiile dintre patroni și sindicate, cum reacționează cei dintâi la inițiativele organizațiilor sindicale? Cum lucrați cu întreprin­derile private?

 

Nadejda Rusnac: La APIUS sunt înre­gistrate circa 80 de întreprinderi din industria ușoară, dintre care numai 13 au organizații sindicale primare. Aceste întreprinderi au avut organizații sindicale până a fi privatiza­te. Este o problemă foarte dură în general în ceea ce privește recrutarea noilor membri de sindicat. Eu personal m-am adresat la patro­nate să ne ajute să formăm organizații sindi­cale la întreprinderile din cadrul Asociației patronale. Oamenii simt necesitatea să fie protejați, să aibă pachetul social, dar cei mai mulți patroni mi-au spus: ce motivație au sin­dicatele pentru a crea organizație sindicală?

 

VP: Protecția juridică pe care o ofe­ră sindicatele nu poate fi unul din motive?

 

Nadejda Rusnac: Protecția juridică… În statul nostru, unde sistemul juridic este la cel mai jos nivel, este foarte greu să protejezi un salariat. Trebuie format 

Tribunalul mun­cii, acolo unde va fi protejat angajatul. Ar fi o soluție foarte bună, dar să încerci să protejezi  salariatul cu o justiție ca a noastră este impo­sibil. Noi nu am avut cazuri de încălcări fla­grante ale drepturilor sindicaliștilor. Iar dacă apar, încercăm să le soluționăm la întreprin­dere. Ne menținem datorită președinților co­mitetelor sindicale competenți, care lucrează foarte bine și sunt combativi. De exemplu, la Bălți avem un președinte al organizației sin­dicale foarte exigent, Nina Dutco. Anul trecut, când a fost reținut salariul pentru cinci zile, a avut o acțiune de protest de 30 de minute la locul de muncă. A fost implicat tot colectivul. Urmare patronul a plătit câte 200 de lei la fi­ecare angajat pentru reținerea salariului.

 

VP: Cu ce s-a încheiat conflictul de la Bălți, mediatizat mult?

 

Nadejda Rusnac: Atunci a fost o situație dificilă. Lucrătorii, muncind pe timp de ca­niculă, la o temperatură foarte înaltă, nu au mai rezistat și la ora 15.00 au plecat acasă. Patronul nu le-a creat condiții de muncă. A venit și inspecția muncii, care a rezolvat pro­blema  în favoarea salariaților. În ramură, o parte de întreprinderi au peste 70 de ani de la fondare, cu sistemul de ventilare depășit. Astăzi, practic, la toate întreprinderile, siste­mele de ventilare au fost renovate.

Ala Sîncu: Problema s-a rezolvat, chiar dacă a fost nevoie de o sumă foarte mare de bani pentru utilajul necesar. Deja condițiile de muncă  în perioada de vară sunt norma­le. Să muncești la 50 de grade, o temperatu­ră foarte înaltă la locul de muncă, este greu chiar și pentru un om cu sănătate de fier. La noi la întreprindere, în toate secțiile de cusut este deja aer condiționat.

 

VP: În general, cu ce probleme vă confruntați la întreprinderi, la lo­cul de lucru, care sunt necesitățile sindicaliștilor pe care-i reprezen-tați?

 

Ala Sîncu:  În ultimii ani, o deosebită atenție acordăm îmbunătățirii condițiilor de muncă ale salariaților.

Pereții secțiilor de la „Ionel”, dar și la alte întreprinderi, au fost termoizolați, ca să fie cald în timpul iernii. S-au schimbat geamu­rile, s-a făcut reparație în toate secțiile. Pen­tru a stimula lucrul salariaților, se plătește un adaos pentru transport (13 lei pe zi) și un adaos pentru hrană (10 lei pe zi), lucruri pre­văzute în contractul colectiv de muncă.

Vladimir Danici: E clar că la „Floare Carpet”, dacă suntem întreprindere în care statul deține o cotă importantă, condițiile de muncă sunt normale. S-a făcut reparație în secții, am construit propria sală de cazane, avem un contract colectiv de muncă, pe care îl reînnoim  în fiecare an. Propunerile venite de la salariați sunt înaintate la comitetul sindi­cal, apoi sunt  negociate cu administrația. La negocieri participă cinci persoane din partea salariaților și cinci din partea administrației. Toate problemele se discută până se ajunge la un consens. La întreprindere activează 386  de salariați, 375 dintre care sunt membri de sindicat.

 

VP: Cum se rezolvă la dvs. problema achitării salariului în plic?

 

Vladimir Danici: La noi, chestiunea aceasta e foarte strictă. Nu există contabilita­te paralelă, totul este transparent.

Nadejda Rusnac: Cu regret, ne con­fruntăm cu fenomenul „muncii la negru”. În industria ușoară, este un deficit foarte mare de resurse umane. Uneori avem contracte și nu avem oameni calificați. La „Ionel”, de exemplu, anul trecut aproximativ 600 de elevi au făcut practica de producere, însă doar șase au rămas să lucreze aici. Ei învață la întreprinderile noastre, care dispun de  tehnologii moderne, iar mai apoi se duc în economia subterană. Omul, când primește un salariu un pic mai mare în plic, nu se mai gândește la ziua de mâine. E o problemă majoră. Dacă statul ar fi interesat să facă un sistem de impozitare mai flexibil pentru în­treprinderile mici, cred că s-ar găsi o soluție reciproc avantajoasă.

Ala Sîncu: La întreprindere e salariu în acord: salariul se câștigă în funcție de pro­ductivitatea muncii, cât ai confecționat, din aceasta se formează și salariul. Acum avem studenți de la Colegiul Tehnologic, care fac practica patru ore pe zi. Muncitorii lucrează opt ore. Jumătate de zi este foarte puțin ca elevul dat să învețe și să depună efort ca să producă mai mult. Se cere ca din salariul pe care elevii o sa-l aibă, jumătate să fie  trans­ferat direct la colegiu, restul îl va primi stu­dentul. Avem contracte încheiate cu școlile profesionale și am mai recurs la un pas, con­lucrând cu școala nr. 8. Noi avem cămin în gestiune. În jur de 100 de studenți anual îi cazăm în căminul nostru, să rămână să lucre­ze la noi după practică. Lucrăm și cu școlile din provincie. O altă problemă care apare, dar e firească: colectivele sunt formate în­deosebi din femei. La 1 ianuarie 2016, în jur la 125 de mame au ieșit în concediul de ma­ternitate, locurile lor nefiind ocupate. În fie­care săptămână se aduce la cunoștință care este cifra persoanelor care se angajează. În afara studenților, angajăm și persoane care se adresează în particular.  Tineretul însă nu prea vrea să lucreze în industria ușoară. Sa­lariul mediu pe întreprindere este în jur de 5000 de lei, s-ar părea că e în regulă. Dacă se îndeplinește planul, în afară de salariul tari­far, mai au și premii, în funcție de îndeplini­rea planului. Și totuși, ducem lipsă de brațe de muncă.

Nadejda Rusnac: Referitor la salariu, vreau să adaug că noi lucrăm cu investitorii străini. Asta înseamnă brațe de muncă iefti­ne. Noi nu avem protecție din partea statului referitor la  prețuri. Fiecare negociază cum poate. Mă refer la economia subterană. Vine un negociator, el pune un oarecare preț. Noi plătim toate impozitele, clar că cheltuielile sunt mai mari, dar pe investitor nu-l intere­sează asta. El se întoarce și se duce la altă în­treprindere din economia subterană. Acestu­ia îi convine prețul. Recent, am vorbit cu un director și mi-a recunoscut că uneori acceptă contracte unde lucrează practic cu profitul zero, doar ca să mențină colectivul. Din cauza situației economice și politice din țară, de la noi pleacă investitorii. Întreprinderile nu au de lucru. În Ministerul Economiei nu este un reprezentant care să cunoască anume acest segment al industriei. În Moldova, cândva, industria ușoară era pilonul economiei. Pen­tru a ridica nivelul industriei, în special in­dustria ușoară, ar trebui să fie promovată o politică financiară anume pentru cei care lu­crează cu investitori străini — linii de credita­re cu o dobândă mai mică, să fie o impozitare flexibilă.

 

VP: Când întreprinderile nu au co­menzi, salariații sunt remunerați?

 

Nadejda Rusnac: Este șomaj tehnic de 20%, dar vă spun sincer că nu toți pot să-și permită să plătească. Presupunem, SA „Zori­le”, dacă nu are comenzi, li se acordă concedii anuale, poate să le sugereze lucrătorilor să se ducă la alte întreprinderi, unde este nevoie de brațe de muncă, se încheie contracte tem­porare de muncă.

Noi, sindicatele, am obținut, conform art. 126 din Codul muncii, ca mamele să stea aca­să de la trei la șase ani, păstrându-li-se locul de muncă, dar acum pentru întreprindere nu este oportun acest articol. Mamele stau în concediu, primesc indemnizații, dar se duc în economia subterană și primesc banii în plic, fără a fi angajate, sau pleacă peste hotare, după aceea nu se mai întorc la noi.

 

VP: Cum împăcați capra cu varza la negocierea și semnarea Convenției colective?

 

Nadejda Rusnac: Noi avem convenție la nivel de ramură. Când am încheiat convenția cu partenerii sociali (APIUS), am insistat ca la fiecare întreprindere, în funcție de situația economică reală, să se încheie contractul co­lectiv de muncă. Avem foarte bune facilități în contractul colectiv de muncă la toate în­treprinderile. Bunăoară, la Ungheni, dacă a decedat salariatul, rudele au primit 100.000 de lei. La pensie, fiecare pensionar primește supliment 1000 de lei. Sunt suplimente pen­tru hrană, un spor pentru transport . Fiecare întreprindere are momentele sale pozitive.

Ala Sîncu: Toate facilitățile de la între­prindere sunt pentru membrii de sindicat și nu doar pentru aceștia. Toate schimbările fă­cute acum în Codul muncii spun clar că con­tractul colectiv de muncă se răsfrânge asupra salariaților care au împuternicit reprezentan­ţii lor să participe la negocierile colective, să elaboreze şi să încheie contractul colectiv de muncă în numele lor.

Eugeniu Covrig: Vreau să fac o precizare aici. Nu se răsfrânge doar asupra membrilor de sindicat, ci se răsfrânge asupra salariaților care și-au înaintat reprezentanții lor pentru negocierea contractului colectiv de muncă. Reprezentanții pot fi sindicatele sau altci-neva.

 

VP: Unii lideri de sindicat se plâng că primesc salariu de la patron și nu au curajul să lupte împotriva aces­tuia…

 

Vladimir Danici: Eu sunt doar pre-ședinte. Salariul îl primesc din cotizațiile sindicale. Un președinte este puternic atunci când el e susținut de colectiv. Un președinte sută la sută independent sunt vorbe frumoase. Dacă nu există o colaborare reciprocă cu anga­jatorul, lucrul nu merge. Sindicatul este puter­nic atunci când este puternic financiar. Sunt unele probleme cu care salariatul se adresea-ză la director și acesta spune ca are sindicat.

Nadeda Rusnac: Relația dintre patron și angajat depinde foarte mult de președintele comitetului sindical. Toate problemele pri­vind relațiile de muncă sunt soluționate la nivel de întreprindere. Avem un singur președinte care primește salariul parțial de la patron.

 

VP: Relațiile dintre angajator și an­gajat, sindicate sunt, până la urmă, relații dintre oameni cu diferite ca­ractere, temperamente, niveluri de cultură. Să ne imaginăm o astfel de situație, ca într-un film, deși adesea viața bate filmul. Este vorba de un angajat, bun specialist, respectat de colegi, carismatic, dar care are și cu­sururi: e cam slobod la gură, chiar și șefului îi spune verde-n ochi ce crede despre anumite probleme. Patronul vrea să scape de el, îi face zile fripte, îi taie din prime, îi dă mustrări as­pre… Care va fi poziția sindicatului, a juristului în acest caz?

 

Eugeniu Covrig: Despre cusururile pe care le mai au unii lideri de sindicat, sunt mai guralivi… Practica demonstrează că își per­mite liderul sau activistul sindical să fie atât de guraliv pe câtă susținere are în spatele lui. Un sindicalist care o să conștientizeze toate beneficiile fiind membru de sindicat, care va înțelege că are protecție în legătură cu conce­dierea lui, cu revendicările pe care le-a îna­intat, evident că acesta va fi și mai curajos în fața patronului. Atâta timp cât reducem totul doar la un mic ajutor sau un cadou, atunci, evident, rolul sindicatului este unul mai mult formal.

Vladimir Danici: Prerogativa Sindica­tului nu e ca să acordăm ajutor material sau cadouri. Sunt momente mai serioase. Vrem noi sau nu vrem, dar problemele trebuie soluționate în comun cu angajatorul pe cale amiabilă. Ca să fii un lider sindical puternic, trebuie să ai o experiență bogată și să poți ne­gocia cu salariații și cu angajatorul, dacă ai promis, trebuie să  respecți. La întreprindere avem și respectăm tradițiile, se organizează întâlniri cu veteranii de muncă și de război. La sărbători, în comun cu administrația, le oferim salariaților cadouri. La 1 septembrie, se acordă ajutor material salariaților ai căror copii merg în clasa întâi, la concediu se acor­dă ajutor material ș.a.m.d.

Eugeniu Covrig: Să vă povestesc un caz care a avut loc recent. Era vorba despre un azil de bătrâni. Angajatorul, în urma unor  con­troale făcute de Inspectoratul de Stat al Mun­cii, a fost îndrumat să modifice programul de muncă. Dar acest program a fost negociat la început cu salariații, cu sindicatul. Angajato­rul a spus că are prescripția de la inspectorat și lui i-ar conveni să nu modifice regimul de lucru. Ei nu au fost de acord. Liderul a spus că el nu poate să-i convingă pe toți. Salariații au venit în sprijinul liderului de sindicat și i-au propus să-l ajute ca să îl influențeze pe angajator. Au semnat toți cereri de demisie in corpore. Angajatorul constrâns,  a acceptat așa cum a fost negociat inițial. V-am dat un exemplu cum poate influența colectivul pe li­der ca să reziste în fața patronului.

 

VP: Sunt grevele o soluție?

 

Vladimir Danici: Noi nu dorim  ca în colectivele de muncă să aibă loc greve, co­lectivul trebuie să fie asigurat cu lucru și să muncească. Prin greve, problema nu poate fi rezolvată pozitiv și rapid. Greva nu e o soluție a problemei.

Ala Sîncu: Eu am avut norocul că ambii directori cu care am lucrat au fost președinți ai comitetelor sindicale. Cunosc foarte bine munca pe care o îndeplinesc în calitate de președinte. Noi, primim salariul la timp. Nu sunt restanțe, se dau plăți în avans. Dar situația se complică, pentru că lucrăm cu fir­me străine, 80% din volumul pe care-l produ­cem e pentru export. Luând în considerație situația economică, financiară și politică din Moldova, toți stau cu ochii pe noi. Văd care-i situația și deja unele firme ne-au spus că în martie vor micșora volumul, de la alte între­prinderi au plecat unii investitori. Se face tot posibilul ca lucrătorii să fie asigurați cu lu­crul. Depindem însă și de guvernul nostru, și de politicieni. Nu în zadar sindicatele cheamă la dialog. Dacă nu va exista un dialog, practic, industria ușoară ar putea dispărea.
La „Clubul de dialog” au participat, din partea redacției „Vocea poporului”, An­gela Chicu, Ilie Lupan, Anatol Fișer, Vlad Loghin, Natalia Hadârcă, Grigore Brînză, Elena Codreanu.