15 decembrie 2019
Chisinau
Fără categorie

Imaginea unui tânăr lider sindical contemporan

Loading
Fără categorie Imaginea unui tânăr lider sindical contemporan

 

 

sindicat-contemporan

Foto: sindicate.md

Săptămâna trecută, tinerii sin­dicalişti din Edineţ s-au adunat să discute o problemă de actua­litate – „Rolul tinerilor în miş­carea sindicală. Imaginea unui tânăr lider sindical contempo­ran – abilităţi, aptitudini şi pro­fesionalism”.

 

Potrivit Stelei Ciobanu, preşedinta Consiliul interramural al sindicatelor din raionul Edineţ, în raion există o frumoasă tradiţie de organizare a unor astfel de se­minare pentru tinerii sindicalişti din Con­siliul interramural, în colaborare cu Con­siliul de Tineret din cadrul Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova.

 

g_cnsm

Seminarele pentru tinerii sindicalişti au devenit tradiţie la Edineţ

 

„Astăzi, am acordat o atenţie deosebi­tă calităţilor tânărului lider, pentru că în prezent avem nevoie de manageri compe­tenţi şi tineretul trebuie să cunoască bine legislaţia, spune Stela Ciobanu. La Edineţ avem un grup de tineri, într-atât de cura­joşi, creativi, încât putem merge oriunde cu ei. Am organizat câteva campanii in­formaţionale privind legislaţia sindicală. Şi tinerii iau parte activă la promovarea drepturilor. Astfel de întâlniri organizăm atât în instituţiile educaţionale, cât şi la întreprinderi. În prezent, mai multe or­ganizaţii, la insistenţa tinerilor, au obţi­nut includerea în contractele colective de muncă a unor preferinţe pentru tineri în formă de asistenţă materială pentru naş­terea copilului, pentru căsătorie”. „Scopul acestei acţiuni a fost posibilitatea de a lăsa tinerii lideri să se manifeste, spune pre­şedinta Consiliului de Tineret al CNSM, Stela Stratila-Sîrbu. Pentru moment, din păcate, sindicatele duc o lipsă acută de lideri. Multă lume spune că componen­ţa de conducere nu se reînnoieşte, nu se perfecţionează. Am venit la Edineţ ca să găsim astfel de lideri, cărora le-am pu­tea transmite cunoştinţele şi experienţa, ca să investim în ei, în profesionalismul lor, pentru a forma o clasă puternică de lucrători sindicali care ar putea întineri imaginea sindicatelor. Pentru că ştim cu toţii problemele societăţii noastre – ti­nerii pleacă şi noi trebuie să oprim acest proces. Realizarea acestui deziderat ar fi posibilă prin antrenarea tineretului în so­luţionarea problemelor actuale de viaţă cu ajutorul unei atare organizaţii puternice ca şi sindicatele”.

 

Opinia participanților la seminar

 

Absolut toți tinerii sindicaliști care au participat la seminar au evidențiat utilita­tea enormă a trainingurilor de acest gen.

„Beneficiem de un suport consistent din partea Stelei Ciobanu, care este președinta Consiliului interramural al sindicatelor, ne spune Oxana Oxeinciuc. Cu ajutorul ei mă pot implica mult mai serios în viața sindicală, pot participa la diverse semina­re. Grație acestor seminare, putem imple­menta mai multe modificări în activitatea de muncă a întreprinderilor noastre”.

„Seminarul a fost desfășurat pentru a fa­miliariza tinerii cu drepturile și obligațiile lor, pentru a le oferi posibilitatea să fie mai informați, deoarece informația este cea mai bună armă”, își exprimă părerea Eduard Gudumac.

În opinia altei participante, Elena Bo­rovicova, seminarul a fost organizat la un nivel înalt. „Mi-a plăcut că am avut oca­zia să participăm la un astfel de seminar. Tinerii vor afla cât mai multe informații despre sindicate și grație acestui fapt vor conștientiza cât este de necesară o astfel de organizație. De multe ori, tinerii rămân singuri în fața dificultăților, însă de unul singur nu poți soluționa nimic. Iată de ce ei au mare nevoie de o organizație sindi­cală”.

Este în vogă să fii sindicalist, opinează Elena Prisăcari. „Mi-a plăcut foarte mult să particip la un astfel de seminar pentru că am aflat multe informații utile, multe idei interesante. Stela Ciobanu oferă foar­te multe sfaturi care țin de angajare, de diferite aspecte din Codul muncii”.

„Eu particip des la seminare, ne spune Ecaterina Prisăcari. Îmi place foarte mult să aflu lucruri noi și interesante din dome­niul sindical. Mă bucur nespus că pot con­tribui și eu cumva la activitatea sindica­telor. Cred că e foarte bine să fii membru de sindicat, deoarece în comun ne putem apăra drepturile, putem contribui cu idei noi și obține rezultate frumoase”.

 

P.S. Consiliul de Tineret al CNSM intenționează să desfășoare activități instructive de genul acestui seminar și în alte structuri teritoriale ale sindicatelor. În acest sens există deja un grup de moderatori instruiți care sunt dispuși să-și împărtășească experiența și cunoștințele cu colegii din teritoriu. 

  
La același subiect
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
HTML Snippets Powered By : XYZScripts.com