Gaura neagră a economiei

Pe an ce trece, economia subterană, care după ultimele estimări ale experţilor repre­zintă cam 45 la sută din economia naţională, asemenea unei găuri negre din cosmos, „înghite” tot mai mult din forţa de muncă a ţării. Conform ultimelor date statistice oficiale, anul trecut, în sectorul informal au muncit aproape 14% din populaţia activă a Republicii Moldova, adică cu trei procente mai mult decât în 2008, când acest indice se ridica la 11 procente.

 

 

Luând în calcul datele oficiale, s-ar putea spune că în economia subterană muncesc cel puţin 170 de mii de persoane. Însă cifrele cu care operează Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Mol­dova (CNSM) denotă că numărul real al lucrătorilor care activează în economia subterană ar fi de peste două ori mai mare şi s-ar ridica la 360 de mii de persoane! Dezastru, nu altceva!

Aceasta înseamnă că zeci şi sute de mii de locuitori ai ţării, deşi au venituri constante, be­neficiază de protecţia socială a statului, nu plătesc impozite în vistieria ţării, în fondurile de asi­gurări sociale de stat, în fondurile de asigurări medicale obligatorii. Conform calculelor sindicatelor, sectorul informal păgubeşte bu­getul public naţional de 15 mi­liarde de lei, ceea ce reprezintă cam 70 la sută din volumul veni­turilor bugetului de stat pentru anul curent sau aproape de două ori mai mult decât valoarea asis­tenţei financiare acordată Repu­blicii Moldova de către Fondul Monetar Internaţional, conform programului economic convenit între Guvernul RM şi FMI la fi­nele anului 2009.

 

Unii demnitari protejează segmente ale economiei ilegale

 

Este de-a dreptul uluitor, spu­ne Petru Chiriac, vicepreşedinte al Confederaţiei Naţionale a Sin­dicatelor din Moldova, că Guver­nul Republicii Moldova nici în ruptul capului nu vrea să admită existenţa economiei subterane în ţara noastră. Da, Executivul cade de acord că se aplică „mun­ca la negru”, se plătesc salarii „în plic”. Însă, în opinia sindicatelor, tocmai orice activitate de mun­că ce nu este contabilizată și re­prezintă elemente componente ale economiei ilicite, conduce la evaziune fiscală. Desigur, am­ploarea sectorului informal nu se măsoară doar prin dimensiunile „muncii la negru”, prin sumele de bani plătite ilegal sub formă de salarii „în plic”, ci mai include contrabanda în vămi, activităţile de contrafacere a mărfurilor, din care cauză nu se acumulează mi­liarde de lei în bugetul ţării.

 

Citește și: FMI a realizat ceea ce liderii sindicali din Moldova au avertizat demult

 

Mai grav, vicepreşedintele CNSM susţine că statul, adică Parlamentul şi Guvernul, nici nu se arată dispus să facă ceva pentru a reduce dimensiunile sectorului informal. El insistă că, practic, toate structurile statului sunt implicate, într-un fel sau altul, în menţinerea şi lărgirea economiei subterane. În opinia sa, nici un grangur din admi­nistraţia publică centrală, locală nu trăieşte doar din salariu, ci se ţine pe anumite venituri ilegale, care depăşesc de multe ori lefu­rile lor, din economia subterană, prin implicarea directă sau prin protejarea anumitor afaceri cri­minale în domenii precum im­portul şi comercializarea medica­mentelor, producerea şi exportul de băuturi alcoolice, în sfera con­strucţiilor şi multe alte segmente ale sectorului real al economiei. După estimările vicepreşedin­telui CNSM, avântul economiei subterane în Republica Moldova cunoaşte o dimensiune îngrijoră­toare. De exemplu, dimensiunile muncii nedeclarate au atins 57 la sută din întreaga economie.

 

Guvernul mimează lupta cu economia subterană

 

Urmare a multiplelor şedin­ţe ale Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective, s-a realizat, accentuează Petru Chiriac, că structurile de stat nici nu se prea implică în ceea ce priveşte diminuarea proporţiilor economiei subterane. Bunăoară, Guvernul a adoptat un plan de ac­ţiuni privind minimizarea „mun­cii la negru” şi achitării salariilor „în plic” încă acum doi ani, însă, cu regret, nu se văd efectele aces­tuia. De pildă, până la momentul de faţă nu s-a format o structură pluri-departamentală, alcătuită din reprezentanţi ai Procuraturii Generale, CNA, Inspectoratului Fiscal, MAI, Inspectoratului de Stat al Muncii, care să supună unor verificări minuţioase acti­vitatea agenţilor economici sus­pectaţi de apartenenţă la econo­mia subterană.

Mai apoi, Biroul Naţional de Statistică urma să realizeze, o dată la doi ani, o investigaţie so­ciologică privind evoluţia secto­rului informal în economia ţării. Din păcate, aceste acțiuni nu se desfășoară. Nici comisia tripar­tită – Guvern, Sindicate, Patro­nate – nu se întruneşte în fieca­re trimestru, după cum prevede respectivul plan al Guvernului, pentru a analiza impactul nega­tiv al sectorului informal, ci doar o singură dată în an. Unde mai pui că abordările în acest sens, de multe ori superficiale, sunt re­alizate cosmetic.

 

Sindicatele îşi presară cenuşă pe cap

 

Totuşi, vicepreşedintele CNSM recunoaşte că nu toate sindica­tele de ramură s-au concentrat pe asistenţa, susţinerea salari­aţilor, a membrilor de sindicat, care sunt remuneraţi cu salarii „în plic”. Îndeosebi sunt viza­te sindicatele din agricultură, transport, construcţii, servicii. Cu atât mai regretabil este fap­tul că CNSM a adoptat un plan aparte de profilaxie şi combatere a sectorului informal. În repetate rânduri, economia subterană a devenit chestiunea dominantă a şedinţelor Comitetului Confede­ral al CNSM. S-au tipărit şi s-au difuzat peste 40 de mii de plian­te, prin intermediul cărora li s-a vorbit angajatorilor, salariaţilor despre avantajele, dar, mai cu seamă, despre riscurile pe care le comportă munca în economia subterană. S-a încercat să li se deschidă angajaţilor ochii vizavi de riscurile pe care şi le asumă aceştia muncind în sectorul in­formal, precum o bătrâneţe fără pensie, lipsa de indemnizaţii în cazul îmbolnăvirii sau al acciden­telor de muncă şi multe aspecte de acest gen.

 

 

În sfârşit, sindicatele „s-au căpătuit” cu propriul instrument de monitorizare, de combatere a economiei subterane, Inspecto­ratul Muncii al Sindicatelor, care deja a apucat să-şi arate eficien­ţa, mai ales în ceea ce priveşte respectarea obligativităţii înde­plinirii convenţiei colective la ni­velul fiecărei unităţi economice. Or, modificarea convenţiei colec­tive cu privire la contractele indi­viduale de muncă obligă patro­nul de firmă să încheie contract individual de muncă cu fiecare salariat, care să prevadă sursele de plată a indemnizaţiilor pentru concediile de boală, pentru pen­sii, defalcări la buget conform le­gislaţiei în vigoare.

 

Cum reuşesc angajatorii certaţi cu legea să iasă basma curată?

 

Din păcate, constată Petru Chiriac, angajatorii din ţară nu-şi prea dau ghes să îndeplinească respectiva prevedere legislativă, întrucât nu sunt prevăzute mă­suri de sancţionare pentru astfel de situaţii.

Este adevărat că Codul con­travenţional presupune, pentru angajarea ilegală a lucrătorilor, pedepsirea patronilor, a persoa­nelor juridice cu amenzi de până la 10 mii de lei. Însă puţini dintre angajatorii certaţi cu legea ajung să suporte consecinţele legii, în­trucât Inspectoratul Muncii al Sindicatelor nu are împuterni­ciri și pârghii să aplice prevede­rile corespunzătoare ale Codului contravenţional. Singurul lucru permis acestei instituţii este să întocmească un proces verbal despre fiecare caz de muncă ilici­tă şi să-l depună la procuratură, unde acesta, mai degrabă, riscă să se prăfuiască într-un loc dosit sau să dispară fără urmă. În aşa fel, angajatorii scapă uşor de pe­depse şi continuă să-şi facă men­drele, păgubind ţara şi salariaţii firmelor.

 

Citește și: Salariul în plic pentru lucrător – beneficii pe termen scurt, pierderi pe termen lung

 

De asemenea, pentru a asi­gura o evidenţă cât de cât perti­nentă a salariaţilor unei firme, patronul acesteia este obligat să întocmească un permis nominal pentru fiecare angajat, astfel în­cât orice inspecţie venită să veri­fice legalitatea angajărilor să se poată convinge de respectarea literei legii în acest sens.

Dar, potrivit vicepreşedintelui CNSM, nici această exigenţă le­gală nu este respectată. De altfel, cum nu se îndeplinesc nici cerin­ţele privind ţinerea unui registru de evidenţă a tuturor muncitori­lor la Inspectoratul teritorial al muncii.

Petru Chiriac crede că, astăzi, structurile statului nu pot să aibă o sarcină mai importantă decât cea de a diminua şi a combate economia subterană. Este o misi­une extrem de dificilă, pentru că, după cum dovedesc unele studii, rezultate sociologice, principalii protectori, cei mai mulți benefi­ciari ai economiei subterane sunt tocmai demnitari, funcţionari cu posturi înalte, oameni din orga­nele de drept. Adică, e cum ar fi să pui lupul stăpân peste stâna de oi…