22 ianuarie 2020
Chisinau
Fără categorie

G7 a fost avertizat: Corporaţiile globale resimt un deficit de încredere

Loading
Fără categorie G7 a fost avertizat: Corporaţiile globale resimt un deficit de încredere
G7 a fost avertizat: Corporaţiile globale resimt un deficit de încredere
G7

Foto: euobserver.com

Potrivit unui sondaj desfăşu­rat recent la comanda Confe­deraţiei Internaţionale a Sin­dicatelor, fiecare al cincilea locuitor al țărilor occidentale, precum ar fi Franţa, Germa­nia, Marea Britanie şi SUA, consideră că responsabilitatea pentru angajaţii din întreaga lume nu poate fi  încredinţată corporaţiilor.

 

Sondajul de opinie a fost dat publicităţii recent, în ajunul sum­mit-ului din Germania al ţărilor din Grupul celor mai industriali­zate șapte națiuni (G7), pe funda­lul creşterii îngrijorărilor politice privind faptul că corporaţiile trans­naţionale şi astfel de organizaţii internaţionale ca FIFA neglijează acordurile şi încalcă drepturile.

Sharan Burrow, secretarul gene­ral al Confederaţiei Internaţionale a Sindicatelor (ITUC),  a menţionat că G7 poate juca un rol decisiv în consolidarea supremaţiei legii.

„În ţările G7 este în vigoare legis­laţia care le garantează lucrătorilor drepturile fundamentale. Extin­zând legislaţia respectivă dincolo de hotarele ţărilor lor, acestea ar putea garanta o atitudine similară şi faţă de lucrătorii altor ţări, unde sunt prezente corporaţiile transna­ţionale, ale căror state-majore se află în ţările G7”.

Lanţurilor de aprovizionare la nivel mondial le revin trei sferturi din comerţul global, corporaţiile mari angajează muncitori în toată lumea, în astfel de ţări ca Indone­zia, Filipine şi Turcia, însă deseori acest lucru se face indirect, prin in­termediul subantreprenorilor.

 

Încrederea, o floare rară

 

„Cetăţenii le-au declarat lideri­lor G7 că nu pot încredinţa corpo­raţiilor responsabilitatea pentru angajaţi din toată lumea.

Ei nu au încredere că vor be­neficia de salarii decente, ei nu au încredere că le vor fi respectate drepturile, ei nu au încredere că va exista o abordare serioasă față de chestiunile ce țin de securitate”, a menționat Sharan Barrow.

Sondajul Confederației Inter-naționale a Sindicatelor cu privire la corporații și lanțurile de livrare a identificat următoarele:

* 55 la sută dintre respondenți din Franța,Germania, Marea Bri­tanie și SUA sunt de părerea că nu este corect ca atitudinea față de sa-lariați să rămână la discreția com­paniilor; de asemenea, ei consideră că legislația trebuie înăsprită;

* 80 la sută dintre cei chestionați în Indonezia, Filipine și Turcia con­sideră că pentru majoritatea anga­jatorilor prioritar este profitul, nu securitatea angajaților;

* Mai bine de ¾ (78 la sută) din populația Indoneziei, a Filipinelor și Turciei este de părerea că oame­nii de afaceri trebuie să remunere­ze angajații cu un salariu cel puțin decent, indiferent de locul de mun­că.

„Majoritatea absolută conside­ră că nu putem pasa corporațiilor responsabilitatea pentru situația salariaților, or pentru companii este prioritar profitul, nu interese­le oamenilor, inclusiv securitatea angajaților. Această lipsă de în­credere face ca responsabilitatea respectivă să revină guvernelor care trebuie să coopereze pentru ca să-i determine pe giganții globali să-și asume responsabilitatea pen­tru angajații lor”, a declarat John Evans, secretarul general al Comi­tetului consultativ al sindicatelor al Organizaţiei pentru cooperare şi dezvoltare economică (OCDE).

  
La același subiect
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
HTML Snippets Powered By : XYZScripts.com