21 septembrie 2018
Chisinau
Social

FSEȘ nu renunță la scopul de a ridica profesorul la rangul binemeritat

Loading
Social FSEȘ nu renunță la scopul de a ridica profesorul la rangul binemeritat
FSEȘ nu renunță la scopul de a ridica profesorul la rangul binemeritat
moldova-today.com

Salariile mici, lipsa cadrelor didactice, sănătatea și securitatea în mun­că sunt doar câteva dintre problemele care sunt mereu pe agenda sindicaliștilor din ramură și care fac tot ce le stă în puteri să le rezolve. Discuții la aceste subiecte care preo­cupă sindicaliștii din educație au avut loc recent, în cadrul ședinței în plen a Consiliului General al Federației Sin­dicale a Educației și Științei (FSEȘ). La lucrările ședinței au fost prezenți Igor Șarov, secretar general de stat al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării (MECC), și Sergiu Sain­ciuc, vicepreședinte al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldo­va (CNSM).

Președintele Federației, Ghenadie Do­nos, a făcut o retrospectivă a activității Consiliului General al FSEȘ desfășurată în anul de studii 2017- 2018. El a menționat problemele principale cu care se confrun­tă sistemul educațional, a vorbit și des­pre discuțiile pe marginea acestora cu reprezentanții Guvernului și despre rezul­tatele obținute până acum, accentuând că negocierile vor continua până se vor găsi soluții acceptabile.

Citiți-ne pe Telegram
Comentarii
0
Comentează
Te-ar putea interesa și