28 octombrie 2020
Chisinau
Sport

FSCM a organizat Spartachiada a XV-a pentru zona de sud

Loading
Sport FSCM a organizat Spartachiada a XV-a pentru zona de sud
FSCM a organizat Spartachiada a XV-a pentru zona de sud
spartachiada-fscm

Foto: fscm.md

 

Recent, la tabăra de odihnă „Camping” din orașul Va­dul lui Vodă, a fost organizată etapa zonală a Sparta­chiadei FSCM la patru probe sportive: volei, șah, joc de dame și tenis de masă, la care au participat peste 140 de membri de sindicat.

 

Scopul acestor activități este de a promova modul de viață să­nătos în rândul salariaților, membri de sindicat.

O participare activă la aceste competiții au avut-o și directorii de filiale ale ÎS „Poșta Moldovei”: Natalia Gaidarji, filiala Taraclia, Adela Popa, filiala Cantemir, Alexandru Șchiopu, filiala Hîncești, Valeriu Fridjoi,  filiala Căușeni.

În cadrul competiţiilor sportive, au concurat 11 echipe din ra­ioanele de sud ale țării. Pe întreaga durată a concursurilor, echi­pele au fost susţinute de către preşedinţii comitetelor sindicale, o parte ca spectatori, altă parte ca participanţi nemijlociți la dispu­tele de pe terenurile sportive.

În urma evaluării prestaţiei sportivilor de către colegiul pro­fesionist de arbitri, au fost desemnaţi următorii învingători:

 

● Proba volei feminin:

Locul I  – Centrul de Poștă Strășeni

Locul II – Centrul de Poștă Cantemir

Locul III – Centrul de Poștă Ștefan Vodă

● Proba volei masculin:

Locul I  –   SA „Moldtelecom” Strășeni

Locul II –  SA „Moldtelecom” Căușeni

Locul III – Centrul de Poștă Hîncești

● Proba tenis de masă:

Locul I –  SA „Moldtelecom” Căușeni

Locul II – Centrul de Poștă Cantemir

Locul III – SA „Moldtelecom” Vulcănești

● Proba şah:

Locul I – Centrul de Poștă Taraclia, SA „Moldtelecom” Taraclia

Locul II –  SA „Moldtelecom” Căușeni

Locul III –Centrul de Poștă Hîncești

● Proba joc de dame:

Locul I – Centrul de Poștă Cantemir

Locul II – Centrul de Poștă Taraclia

Locul III – SA „Moldtelecom” Vulcănești

 

Echipele învingătoare au fost distinse cu diplome, medalii şi premii băneşti.

  
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
HTML Snippets Powered By : XYZScripts.com