11 august 2020
Chisinau
Fără categorie

Formatorii sindicali, la perfecționare

Loading
Fără categorie Formatorii sindicali, la perfecționare
Formatorii sindicali, la perfecționare
formatori

Foto: Centrul informațional al CNSM

Seminar cu experți din Ro­mânia pentru elita forma­torilor sindicali din cadrul Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova. Genericul evenimentului a fost „Perfecţionarea for­matorilor sindicali de nivel naţional din cadrul CNSM”. Seminarul a durat tei zile.

 

Vsevolod Barbăneagră, di­rector general al Institutului Muncii, a menționat că pentru a obține cât mai multe rezultate în domeniul formării sindicale este necesar de a perfecționa în permanență nivelul de pregătire al formatorilor.

În context, Nicolae Suruceanu, secretarul confederal al CNSM, a remarcat că este necesară o reformare a practicilor sindi­cale, pentru a oferi tot suportul educațional de care au nevoie în prezent membrii de sindicat.

Obiectivele principale ale se­minarului au fost sporirea nive­lului de calificare a formatorilor sindicali de nivel naţional din cadrul Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova şi în­suşirea noilor metode de predare interactivă.

”Institutul Muncii are 23 de formatori de nivel național. Ide­ea unui asemenea seminar de­mult plutea în aer. În sfârșit, am obținut niște bani pentru aceste activități. Ne-au finanțat euro­penii. Trebuia să participe și un expert de la ei, dar nu a reușit să vină. Participanţii la seminar, în mare parte, sunt primii forma­tori sindicali. Experții din Ro­mânia sunt cei care au contribuit la crearea echipei de formatori. Aceasta este spuma formatori­lor sindicali și ne bucurăm să restartăm această activitate. Participanții sunt puternici, au venit cu propuneri de program și am făcut modificări. Este un grup forte. Una din temele care a stâr­nit polemici a fost modernizarea sindicatelor. Am discutat mult, ne-am împărțit pe grupe. Era in­teresant că fiecare are o viziune, suntem mai multe generații de vârstă, suntem din structuri dife­rite. Scopul este de a ne progra­ma activitatea pentru anul 2014, să medităm asupra unor idei noi, să planificăm activități comune. Este o activitate de schimb de opinii”, a mărturisit Dorin Suru­ceanu, formator sindical.

 

Reformarea practicilor sindicale

 

Ianoş Georgescu, expert în domeniul formării sindicale din cadrul C.N.S.L.R. „Frăția”, Ro­mânia, a apreciat înalt nivelul de pregătire al formatorilor sindi­cali din Republica Moldova, însă a subliniat necesitatea schimbu­lui de experiență cu partenerii români pentru a aplica diverse practici educaționale de succes din spațiul european.

 

g_cnsm

Sindicatul este unicul loc din lume unde un procent este mai important decât cele 99

 

”Vizita noastră aici este drept urmare a unei invitații. Am avut discuții despre ce tematici să abordăm. Când am venit la Chişinău, însă, ne-am schimbat punctul de vedere, pentru că am crezut că nu este democratic să le impunem poziţia noastră. Sunt formatori vechi, oameni cu experiență. Am ținut cont de un lucru simplu, sindicatul tre­buie ancorat în realitate și pen­tru că au venit cu multe propu­neri interesante, am hotărât că nu vom mai face școală cu ei, ci am decis să răspundem la între­bări. Eu susțin pedagogia parti­cipativă şi nu încep nimic până nu fac o clarificare a noțiunilor. Astfel, am început cu noțiunea de democrație”, a afirmat Ianoş Georgescu.

”În statutul sindicatelor scrie că sindicatul este și o organizație democratică. Cum putem cere oamenilor să activeze și să vote­ze un asemenea statut, daca ei nu știu ce înseamnă democrație. Sindicatele, ca o componentă im-

portantă a societății democrati­ce, trebuie să intre într-un pro­ces de reforme. Noi trebuie să-i educăm să se organizeze, nu să-i organi-zăm ca să-i educăm, după aia să-și apere drepturile. Noi defi-nim sindicatul ca un loc unde se apără drepturile și inte­resele salariaților, este o definiție falsă. Sindicatul trebuie să apere drepturile incluse într-o lege, iar interesele trebuie promovate. Noi trăim în trecut, dar trebuie să fim pregătiți pentru nou, iar noul șochează. Sindicatul este unicul loc din lume unde un pro­cent este mai important decât cele 99. Un procent reprezintă problema mea personală. Nu cereți membrilor de sindicat să se implice într-o acțiune colecti­vă, până când nu se regăsește”, a subliniat expertul.

 

Interes pentru Integrarea Europeană

 

Cei doi experți au atins și pro­blema integrării europene. ”Anii de pregătire le-a prins foarte bine. Sunt mulțumiți, se vede o evoluție pozitivă și e de apreci­at. Mă bucură că sunt interesați de subiectul integrării europene, pentru că acolo sunt niște chestii care trebuie tratate cu grijă și delicatețe. Sper ca din această pregătire făcută cu noi, din expe-riența noastră, au ce să înțeleagă și să învețe, în așa fel încât să se ferească de rele. În rest, sunt buni”, a menționat Vasile Stroe, preşedintele Uniunii Sin­dicatelor Municipiului Bucureşti, filială a C.N.S.L.R. „FRĂŢIA”.

 

formatori-2

Foto: Centrul informațional al CNSM

 

Avem nevoie de tineri cu inițiativă

 

Formatorii din cadrul CNSM s-au arătat mulțumiți de semi­nar, dar și de tematicile propuse. Fiecare a avut ocazia să-și expu­nă gândurile.

”Acest seminar a fost așteptat, întâlniri cu formatorii de nivel național nu a fost organizate de mult timp. Experții din România sunt formatori cu experiență. La noi se cere modernizarea sindi­catelor, din motiv că avem nevoie de tineri în fruntea sindicatelor, la diferite nivele. Tinerii sunt mai activi, mai energici, pe ei trebuie să-i susținem și să-i promovăm. În perspectivă trebuie să atra­gem noi membri de sindicat, din rândul femeilor și tinerilor”, a mărturisit Valentina Mazur, președintele Sindicatului ”Sind LUCAS”.

”Avem experți străini, ceea ce este foarte bine. Colaborăm de­mult cu ei. Avem o activitate efi­cientă, pentru că ne împărtășim cu experiența proprie, mai ales în problemele de modernizare, dar și de integrare europeană, o temă foarte actuală pentru RM. Vrem să știm care este rolul nos­tru în acest proces și care vor fi activitățile pe viitor”, a specificat Mihai Dutca, vicepreședintele Sindicatului ”SĂNĂTATEA”.

În cadrul seminarului, sindi-caliștii au fost familiarizați cu concepţia creării culturii de for­mare profesională continuă, au participat la ateliere interactive și au discutat despre diverse meto­de educaționale în domeniul for­mării sindicale. Temele abordate au fost modernizarea sindicate­lor, globalizarea, europenizarea și planificarea activităţii educaţi­onale pentru anul 2014.

  
La același subiect
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
HTML Snippets Powered By : XYZScripts.com