În loc să grăbească Procuratura Generală, Banca Naţională a Moldovei, Centrul Naţional Anticorupţie, Ministerul de Interne să recupereze miliardele de lei dispărute, ceea ce a condus la devalorizarea monedei naţionale şi la un val mare de scumpiri, Parlamentul şi Guvernul se comportă ca cele două personaje din piesa „Aşteptându-l pe Godot” de Samuel Beckett, care stau lângă un drum şi aşteaptă pe cineva ca să facă o minune. Godot pentru guvernarea noastră se asociază cu Fondul Monetar Internaţional, a cărui misiune a promis că va fi la Chişinău pe 22 septembrie curent.
Ca să înţelegeţi cât de mult contează misiunea FMI pentru autorităţile de la Chişinău, îl voi cita pe predecesorul actualului prim-ministru Valeriu Streleţ, care a declarat că dacă nu se ajunge la un acord cu Fondul Monetar Internațional, va veni o perioadă foarte grea pentru Republica Moldova. Se va recurge la diferite acțiuni dintre cele mai nepopulare, de genul reducerii în masă de cadre, oprirea investițiilor etc.
Cu sau fără acordul cu FMI, va trebui să strângem cureaua
Dar oare un acord cu această instituţie financiară internaţională nu înseamnă exact aceleaşi măsuri de austeritate? Să ne aducem aminte de programul economic încheiat de Guvernul Moldovei cu FMI la sfârşitul lui 2009 – începutul lui 2010. De bună seamă, am primit un credit de mai bine de jumătate de miliard de dolari pentru a salva sistemul financiar al ţării, pentru a micşora deficitul bugetar. Dar cu ce preţ? Au fost îngheţate majorările de salarii, s-au făcut reduceri de personal în sectorul bugetar. Au fost oprite investiţiile din bugetul de stat. S-a pornit trunchierea sistemului de educaţie, a celui de sănătate. Au fost anulate compensaţiile pentru serviciile de termoficare prestate locuitorilor de la oraşe.
Valeriu Streleţ deja a anunţat că în cadrul discuţiilor cu misiunea FMI urmează să fie abordate probleme ce ţin de plăţi şi prestaţii sociale, inclusiv sistemul de pensii. Fiţi siguri că nu se va avea în vedere majorarea acestora, ci, dimpotrivă, revizuirea lor din perspectiva anulării sau micşorării lor. Se va insista pe creşterea vârstei de pensionare, ca măsură de „tratament” a sistemului public de pensii.
Or, FMI este o structură financiară internaţională care-şi axează politicile pe măsuri de austeritate. Reprezentanţii acesteia nu vor merge nici într-o ţară ca să ofere soluţii de creştere economică, de sporire a veniturilor în bugetul statului, de combatere a evaziunii fiscale sau de măsuri menite să contribuie la eliminarea „scurgerii” de bani publici.
Fondul Monetar Internaţional este criticat din toate părţile, în majoritatea ţărilor lumii. Astfel, Cristian Păun, membru al Institutului „Murray Rothbard” (Romania) din cadrul Universității Româno–Americane, spune că deşi FMI ar trebui să gândească economic, nu o face şi, prin poziţia lor explicită, specialiştii trimişi de instituţie să ne păstorească ţările în vremuri de restrişte trădează lacune severe în plan economic. Potrivit acestuia, FMI este o instituţie puternic politizată, care niciodată nu a avut de a face cu economia reală, cea privata. În opinia sa, FMI este inamicul declarat al mecanismelor de piaţă şi asociatul guvernelor slabe în lupta lor cu sărăcia şi subdezvoltarea.
Se ajunge chiar la ideea că Fondul Monetar Internaţional este o iluzie şi o instituţie care trebuia să dispară odată cu prăbuşirea sistemului de la Bretton Woods (1971). FMI este privit când băiatul „rău”, când cel „bun” pentru guverne care stau mult prea mult cu ochii pe votul popular şi sunt mult prea puţin dispuse să întreprindă reforme structurale reale. Fondul este asociat cu o instituţie comodă pentru politicieni de duzină, dar care niciodată nu iese în faţa alegătorilor pentru a fi votată.
Iluzoriu colac de salvare, iluzoriu câine de pază
FMI este un iluzoriu colac de salvare şi un iluzoriu câine de pază al macrostabilităţii şi reformelor. Or, se crede că dacă există un acord cu Fondul Monetar Internaţional, atunci stabilitatea economică, financiară a ţării respective este asigurată. Noi am încheiat un acord cu FMI în 2010, însă, ulterior, acesta nu ne-a salvat de la o criză bancară zguduitoare.
Dimpotrivă, cele mai mari scurgeri de bani din cele trei bănci s-au produs tocmai după semnarea acestui document cu FMI. Banii se furau din instituţiile bancare cu sacii, însă misiunile FMI, care ne supravegheau, nu observau nimic. De exemplu, în mai 2012, printr-un comunicat de presă, misiunea FMI a constatat că sectorul financiar al ţării noastre a rămas puternic. Peste încă un an, când se furau miliardele din bănci, în octombrie 2013, experţii FMI, după ce realizaseră o vizită de monitorizare post-program în Republica Moldova, declarau că performanţele sectorului bancar rămân a fi satisfăcătoare.
Datoria va creşte, guvernul va obţine un răgaz
În genere, spun experţii străini, nu există model de succes care să aibă în spate această instituţie şi nici nu există ţară care să fie salvată de intervenţia acestei structuri financiare periculoase care, mai degrabă, te împinge în prăpastie decât te îndepărtează de ea. Or, bani ieftini, tipăriţi de marile bănci centrale, puşi pe tava guvernelor cu promptitudine, servesc doar pentru a le conserva statu-quo-ul, adică incapacitatea sau indisponibilitatea de a face reforme reale.
Cei de la FMI nu au pus şi nu vor pune niciodată vreo presiune pe guvern pentru a îndrepta lucrurile. Astfel, dacă se va accepta condiţiile Fondului, guvernul va primi câteva sute de milioane de dolari, datoria ţării va creşte pe măsură, iar în ţară nu se va schimba nimic. Poporului i se va aruncă încă un os, ca să tacă, iar guvernanţii vor trona liniştiţi până la următoarea catastrofă, pe care vor încerca să o depăşească printr-o minune.