18 aprilie 2024
Chisinau
Social

Femeile din FSCRE susțin Campania naţională de combatere a violenţei

Loading
Social Femeile din FSCRE susțin Campania naţională de combatere a violenţei
Femeile din FSCRE susțin Campania naţională de combatere a violenţei
Vocea poporului

„Drept urmare a reducerii de cadre în unele sfere ale economiei naţio­nale, o salariată trebuie să îndepli­nească munca pe care o executau anterior cinci persoane. Astfel, une­le femei sunt supuse violenţei psi­hoemoţionale la locul de muncă. În acest sens, Organizaţia de Femei a FSCRE se alătură Campaniei naţio­nale de combatere a violenţei faţă de femei şi fete”, a declarat Marga­reta Strestian, preşedinta Federaţiei Sindicatelor Lucrătorilor din Indus­tria Chimică şi Resurse Energetice, în cadrul şedinţei Organizaţiei de Femei a federaţiei, care a avut loc recent la Institutul Muncii.

„Chiar dacă la câteva întreprinderi există un cod al eticii şi conduitei şi documentul este respectat, unele salariate au devenit victime ale abuzului psihologic – ele au sarcini de muncă prea mari, cărora nu le fac față, chiar dacă lucrează câte 12 ore pe zi. În afară de aceasta, aceste angajate sunt mame, gospodine şi mai îngrijesc părinţi bolnavi. În ramură nu există asemenea ca­zuri de violenţă, dar trebuie să monitori­zăm situaţia ca ele să nu apară”, a punctat Margareta Strestian.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand