27 octombrie 2020
Chisinau
Fără categorie

Federaţia „SindRăutMaş”, împotriva modificărilor la Codul muncii, propuse de patronate

Loading
Fără categorie Federaţia „SindRăutMaş”, împotriva modificărilor la Codul muncii, propuse de patronate
Federaţia „SindRăutMaş”, împotriva modificărilor la Codul muncii, propuse de patronate

sindrautmas

 

„Propunerile Confederaţiei Naţionale a Patronatului de modificare a Co­dului muncii reprezintă un atac la adresa sindicatelor din Republica Moldova”. O declaraţie în acest sens a făcut recent Iurie Pleşco, preşedinte­le Federaţiei Sindicatelor Angajaţilor din Industria Construcţiei de Maşini şi Aparate şi Învăţământul Profesio­nal „SindRăutMaş”, în cadrul şedin­ţei în plen a Consiliului federaţiei.

 

„Patronatele propun modificarea arti­colului 87 din Codului muncii, astfel încât încetarea relaţiilor de muncă cu salariaţii, membri de sindicat, să fie realizată cu infor­marea prealabilă a organului sindical, dar nu cu acordul acestuia. Sunt categoric împotriva acestei modificări. Dacă se acceptă modifica­rea acestui articol, am putea să ne pomenim că unii salariaţi vor fi eliberaţi din funcţie fără temei, iar opinia sindicatelor, care apără drepturile şi interesele angajaţilor, nu va fi luată în consideraţie”, a opinat preşedintele Federaţiei „SindRăutMaş”.

Sursa citată a specificat că, totodată, pa­tronatele propun modificarea articolului 186 din Codului muncii, astfel ca salariaţilor concediaţi în legătură cu lichidarea unităţii sau cu reducerea numărului de personal li se garantează, pentru prima lună, plata unei in­demnizaţii legate de disponibilizare, egală cu mărimea însumată a unui salariu mediu săp­tămânal pentru fiecare an lucrat la unitatea respectivă, dar nu mai mică decât un salariu mediu lunar, doar cu condiţia că angajatul nu a atins vârsta stabilită de pensionare.

Patronatele propun ca articolul 82 din Co­dului muncii să fie completat cu un nou ali­neat – 

drept motiv de eliberare din serviciu poate servi constatarea faptului că salariatul nu corespunde funcţiei deţinute sau muncii prestate din cauza stării de sănătate, con­form certificatului medical. Reprezentanţii angajatorilor intenţionează să schimbe şi articolul 33 din Codului muncii, potrivit că­ruia contractul colectiv de muncă la nivel de unitate să fie încheiat pe o perioadă determi­nată, de exemplu, ca acesta să fie încheiat pe un an, cu dreptul de a fi prelungit automat numai pe un an. La articolul 178, se propune adăugarea unui nou alineat: salariaţilor care s-au înmatriculat din propria iniţiativă în instituţiile de învăţământ superior sau me­diu de specialitate, la secţiile serale şi fără frecvenţă şi care învaţă cu succes, li se stabi­leşte durata parţială a timpului de muncă, li se acordă concedii suplimentare, fără men­ţinerea salariului şi alte înlesniri, în modul stabilit de Guvern. La articolul 55 din Codul muncii se propune introducerea unui nou alineat: pentru salariaţii care ating vârsta de pensionare, contractul individual de muncă să fie încheiat pe o durată determinată, nu mai mare de doi ani.

În cadrul şedinţei Consiliului Federaţiei „SindRăutMaş” au fost discutate şi  propu­nerile sindicatelor privind unele aspecte ale reformei sistemului de pensii din Republica Moldova, despre actul de revizie a activităţii financiar-organizatorice a organizaţiei sin­dicale din cadrul Şcolii profesionale nr.10. Membrii Consiliului Federaţiei au fost infor­maţi şi despre chestiunile puse în discuţie la a 42-a şedinţă a Comitetului Central al Fe­deraţiei Eurasiatice a Metalurgiştilor, care a avut loc la Moscova pe 11 noiembrie.

La şedinţa Consiliului Federaţiei „Sind-RăutMaş” a participat şi Ion Preguza, şeful Departamentului juridic din cadrul CNSM. El le-a vorbit liderilor sindicali din federaţie despre modificările la Codul muncii care au intrat în vigoare în aprilie anul curent.

 

  
La același subiect
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
HTML Snippets Powered By : XYZScripts.com