28 martie 2024
Chisinau
Social

Elevii cu nevoi speciale trebuie să urgenteze depunerea cererilor

Loading
Social Elevii cu nevoi speciale trebuie să urgenteze depunerea cererilor
Elevii cu nevoi speciale trebuie să urgenteze depunerea cererilor
elevi-bacalaureat

Foto: click.ro

 

Elevii cu nevoi speciale trebuie să se grăbească să depună cererile pentru a solicita condiții speciale de susţinere a bacalaureatului sau a examenelor de absolvire a gimna­ziului. În acest an, data limită pentru expedierea actelor este de 1 aprilie şi nu 30 aprilie, aşa cum a fost în anii precedenţi. Datorită noilor condiţii, membrii Comisiei Naționale de Exa­minare susţin că va fi îmbunătăţit procesul de susţinere a probelor.

 

„Oferim mai mult timp elevului să se pregătească de proba de exa­men, având siguranța condițiilor adaptate”, a spus Rodica Josanu, membru al Comisiei Naţionale de Examinare.

De asemenea, în acest an, în pre­mieră, a fost stabilit şi un termen de cel mult zece zile pentru contestarea deciziei Comisiei Naţionale de Exa­minare.

„În cazul în care absolvenții nu vor fi de acord, vor avea acest timp în plus ca să depună o contestare și să se revadă din nou acest dosar, pentru ca să se ia o soluție foarte co­rectă vizavi de fiecare caz în parte”, a spus pedagogul Svetlana Curilov.

Foştii absolvenţi spun că elevii cu necesităţi speciale continuă să se confrunte cu unele dificultăţi.

„Mă gândesc să fie susținute oral unele examene. Poate nu toate”, a spus studenta Diana Busuioc.

Anul trecut, aproximativ 100 de elevi au solicitat condiţii speciale pentru susţinerea examenelor. Cel mai des, ei au cerut mărirea tim­pului destinat pentru efectuarea lucrării scrise, susținerea probelor la locul unde sunt mobilizați, dar și prezența la examen a unui asistent individual.

  
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand