Drepturi și libertăți ale sindicaliștilor prin prisma actelor internaționale

Strămoșii noștri latini aveau o frază – ignoranța nu-i un argument – care se potrivește atât pentru cei care încalcă legea și ajung pe banca acuzaților, cât și pentru cei cărora le sunt încălcate drepturile și nu se pot apăra, tot din necunoașterea legilor și a actelor normative. Vom vorbi, în rândurile care urmează, despre respectarea Convenţiilor Organizaţiei Internaţionale a Muncii (ILO), ce ţin de domeniul activităţii Confe­deraţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova privind protecţia social-economică a membrilor de sindicat. Credem că aceste texte vor fi utile activiștilor, liderilor sindicali, precum și membrilor de rând ai sindicate­lor pentru apărarea drepturilor și libertăților lor.

 

(Urmare din nr. 8)

 

7. Convenţia nr. 122 privind poli­tica de ocupare a forţei de muncă, adoptată pe 09.07. 1964 la Geneva

CNSM nu a fost sesizată despre vreun caz de nerespectare a Convenţiei în cauză.

8. Convenţia nr.131 privind fixa­rea salariilor minime, în special în ceea ce priveşte ţările în curs de dezvoltare, adoptată pe 24.06.1970 la Geneva

Referitor la respectarea art. 3 al Convenţiei ILO nr. 131, capitolul I şi II (paragrafele 1-3) ale Recomandă­rii ILO nr. 135

În conformitate cu prevederile art. 3 al Convenţiei OIM nr. 131:

„Elementele care se iau în considerare pentru a determina nivelul salariilor mini­me vor cuprinde, pe măsura posibilităţilor, şi ţinându-se seama de practica şi condiţi­ile naţionale, următoarele:

a) nevoile lucrătorilor şi ale familiilor lor faţă de nivelul general al salariilor în ţară, costul vieţii, prestaţiile de securitate socială şi nivelul de trai al altor grupuri sociale;

b) factorii de ordin economic, inclusiv cerinţele dezvoltării economice, producti­vitatea şi interesul care există pentru a re­aliza şi a menţine un înalt nivel de folosire a forţei de muncă”.

În aceeaşi ordine de idei, în conformi­tate cu prevederile paragrafului 1, pct. 1 al Recomandării ILO nr. 135, „stabilirea sa­lariului minim trebuie să fie un element al politicilor de luptă cu sărăcia şi de asigura­re a nevoilor de consum ale lucrătorilor şi familiilor lor”.

Totodată, analizând elementele respec­tive în Republica Moldova, CNSM consi­deră că la etapa actuală convenţia şi re­comandarea ILO la capitolul dat nu sunt respectate, deoarece există o discrepanţă considerabilă între salariile minime şi ni­velul de trai al populaţiei. Comparând sa­lariile minime cu salariul mediu pe econo­mie, constatăm că salariul minim pe ţară constituie doar 16% din salariul mediu, iar cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real – 37% din salariul mediu. Acest fapt conduce la creşterea discrepan­ţei între nivelul salariului mediu pentru diferite grupuri de salariaţi. De exemplu, în luna noiembrie 2013, salariul mediu a constituit: în agricultură – 2828,3 lei, în învăţământ – 3066,7 lei, în timp ce în do­meniul energetic – 5508,4 lei, iar în siste­mul financiar – 7250,8 lei.

 

Salariul minim trebuie corectat periodic

 

Referitor la respectarea pct. 1, art. 4 al Convenţiei ILO nr. 131, pa­ragrafele 7, 11, 12 ale Recomandării ILO nr. 135

În conformitate cu art. 4, pct. 1 din Convenţia ILO nr.131, „orice stat membru care a ratificat prezenta convenţie trebuie să instituie şi să menţină metode adapta­te condiţiilor şi nevoilor ţării, permiţând fixarea şi corectarea periodică a salariilor minime care se plătesc grupurilor de sala­riaţi protejaţi, în virtutea articolului 1”. În aceeaşi ordine de idei, paragraful 11 al Re­comandării ILO nr. 135 stabileşte că „sala­riul minim urmează să fie corectat periodic în funcție de costul vieţii şi de alte condiţii economice”.

Este necesar de menţionat faptul că pre­vederile respective sunt transpuse în legis­laţia naţională, şi anume art. 12 din Legea salarizării nr. 847 din 14.02.2002, care stabileşte că cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real se reexaminea­ză anual, în funcţie de creşterea sumară anuală a indicelui preţurilor de consum şi a ratei de creştere a productivităţii muncii la nivel naţional. Astfel, începând cu anul 2010, acest cuantum a fost stabilit, în baza Hotărârii de Guvern nr. 165 din 09.03.2010 cu privire la cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real, în modul urmă­tor: în mărime de 1100 de lei – cu începere de la 1 februarie 2010; în mărime de 1300 de lei – începând cu 1 mai 2012; în mărime de 1400 de lei – din 1 mai 2013.

Totodată, CNSM constată că Guvernul nu a respectat prevederile Legii salarizării nr. 847 din 14.02.2002 şi nici ale Conven­ţiei şi Recomandării respective ale OIM, deoarece la reexaminarea cuantumului mi­nim garantat al salariului în sectorul real nu au fost luate în calcul creşterea sumară anuală a indicelui preţurilor de consum şi a ratei de creştere a productivităţii muncii la nivel naţional pentru perioada anului 2010.

O situaţie similară se atestă şi la stabi­lirea salariului minim pe ţară. Astfel, în conformitate cu art. 3 din Legea nr.1432 din 28.12.2000 privind modul de stabilire şi reexaminare a salariului minim, cuantu­mul salariului minim se reexaminează de către Guvern după consultarea prealabilă a patronatelor şi sindicatelor, ţinându-se cont de modificarea indicelui preţurilor de consum şi de evoluţia salariului mediu pe economia naţională în perioada de re­ferinţă, de volumul produsului intern brut, de productivitatea muncii, precum şi de mărimea valorică a minimului de existen­ţă. Necesitatea modificării acestuia se examinează de către Guvern, îm­preună cu patronatele şi sindicatele, cel puţin o dată pe an (alin. (3), art. 3 din Legea nr. 1432 din 28.12.2000). Cu regret, CNSM constată că salariul mi­nim pe ţară nu a fost reexaminat de la 1 ia­nuarie 2009, când acesta a fost majorat de la 400 până la 600 de lei, deşi sindicatele au insistat asupra majorării acestuia anual. Rata inflaţiei în perioada ianuarie 2009 – ianuarie 2014 a constituit 29,1%.

Referitor la respectarea pct. 2, art. 4 al Convenţiei ILO nr. 131

Confederaţia constată o încălcare a pre­vederilor art. 4, pct. 2 al Convenţiei, care stipulează că „se vor lua măsuri pentru consultarea deplină a organizaţiilor repre­zentative interesate sau, în absenţa acesto­ra, a reprezentanţilor celor care angajează şi a lucrătorilor interesaţi, asupra stabilirii şi aplicării metodelor arătate mai sus sau asupra modificărilor ce ar urma să fie ope­rate la acestea”.

Astfel, sindicatele nu au fost consultate la adoptarea Legii nr. 254 din 09.12.2011 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, atunci când a fost modi­ficat alin. (4), art. 14 din Legea salarizării nr. 847 din 14.02.2002, care prevede că „…cuantumul lunar total al salariului unui angajat, calculat în baza sistemului tarifar de salarizare, nu poate fi mai mic decât cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real, stabilit de Guvern”. Totoda­tă, este necesar de menţionat că noţiunea „cuantumul lunar total al salariului” nu este definită de cadrul naţional legal. Ca urmare, adoptarea prevederii respective a condus la diminuarea nivelului salariului de către angajatori, aceştia egalând salariul total lunar cu cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real, neluându-se în consideraţie adaosurile şi sporurile la salariul de bază, prevăzute obligatoriu în Codul muncii, în convenţiile colective şi în contractele colective de muncă.

9. Convenţia nr.132 cu privire la concediile anuale remunerate, adoptată pe 24.06.1970 la Geneva

CNSM nu a fost sesizată despre vreun caz de nerespectare a Convenţiei în cauză.

10. Convenţia nr.142 privind ori­entarea profesională şi pregătirea profesională în domeniul valorifi­cării resurselor umane, adoptată pe 23.06.1975 la Geneva

CNSM nu a fost sesizată despre vreun caz de nerespectare a Convenţiei în cauză.

Totodată, în scopul fundamentării ştiin­ţifico-practice a acţiunilor sindicatelor din Moldova în domeniul evaluării impactului calităţii resurselor umane asupra dezvoltă­rii social-economice a Republicii Moldova, Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova a organizat la 26 noiembrie 2013 Conferinţa practico-ştiinţifică „Impactul calităţii resurselor umane asupra dezvoltă­rii social-economice a RM”.

Problemele puse în discuţie în cadrul acestei Conferinţe au fost următoarele: numărul mare de locuri de muncă cu pro­ductivitate joasă şi nivel de salarizare insu­ficient, neatractive pentru populaţia aptă de muncă; nivelul ridicat al şomajului de lungă durată; participarea foarte redusă a agenţilor economici în procesul de pregăti­re profesională a forţei de muncă şi pregăti­rea cadrelor fără a se ţine cont de cerinţele pieţei muncii; lipsa unui sistem adecvat de monitorizare şi prognozare a pieţei forţei de muncă; implicarea insuficientă a par­tenerilor sociali în elaborarea şi realizarea politicilor de ocupare a forţei de muncă; lipsa interesului şi acces limitat la servicii pentru formarea continuă; accesul limitat la servicii de consiliere profesională şi an­gajare, procedurile ineficiente de selecţie a cadrelor; lipsa standardelor ocupaţionale şi Clasificatorul ocupaţional depăşit etc.

 

(Continuare în numărul următor)