14 iulie 2020
Chisinau
Dialoguri

Despre moldoveanul care a inițiat primul val de vaccinare contra hepatitei B

Loading
Dialoguri Despre moldoveanul care a inițiat primul val de vaccinare contra hepatitei B
Despre moldoveanul care a inițiat primul val de vaccinare contra hepatitei B
jan-dobreniuc

Foto: arhivă personală

A început de jos, atunci când Moldova abia încerca să se vindece după ruperea de URSS. A muncit mult, a inves­tit în cunoștințe ca să ajungă pe tărâmul făgăduinței. Mai spune că a înconjurat Globul Pământesc de trei ori. Este povestea lui Jan Dobreniuc, omul care stă în spatele primului pilot de vaccinare contra hepatitei B a nou-născuților din R. Moldova. De mai bine de 15 ani locuiește în Atlanta, SUA. Și-a dedicat întreaga viață sănătății publice, iar atunci când vine acasă, în Moldova, nu ratează ocazia să se întâlnească cu prietenii dragi.

 

În 1985, am absolvit Universi­tatea de Medicină din Chișinău, specialitatea Doctor Igienist/Epi­demiolog. În aceeași vară am avut oportunitatea de a aplica la programul de rezidențiat al Academiei de Științe Medicale a URSS. Au urmat şase săp­tămâni de studii intense, dupa care am trimis la Academie un referat despre hepatita virală B. Primind nota excelen­tă la examenul de specialitate, am fost admis la aspirantura de pe lângă Insti­tutul de Virusologie “D. Ivanovski” din Moscova.

 

În 1988, am susținut teza de doc­tor. Am ales un subiect legat de răspân­direa hepatitei pe teritoriul Republicii Moldova. Rezultatele erau catastrofale: circa 12% din populație, aparent sănă­toasă, purta virusul hepatitei B în sânge. În unele localităţi din sudul Moldovei, aproape o treime din populație era in­fectată. Nu puteam rămâne indiferent. Imediat după susținerea tezei, m-am întors la Chișinău, unde am obținut postul de cercetător științific în labora­torul de hepatite al Institutului de Me­dicină Profilactică.

 

g_dialoguri

În medicină, nepotismul și pilele trebuie omise

 

În 1988, în fosta URSS, nu exis­ta vaccin contra hepatitei B. În Vest, acest vaccin era folosit pe scară largă din 1982. Îmi doream mult să fac rost de acest vaccin și să mă întorc în Moldova pentru a începe o campanie de vaccinare a bebelușilor, deoarece ei su­fereau cel mai mult. Cu datele obținute în urma muncii la teza de doctor, am mers la viceministrul sănătății din fosta URSS și, după o discuţie de vreo patru ore, am reușit să fac rost de circa 800 de doze de vaccin Engerix-B, importat din Belgia. Îmi rămânea doar să găsesc bani pentru bilet de tren. Am vândut cel mai de prețobiect pe care-l aveam – mașina de dactilografiat și mi-am luat bilet până la Chișinău. La sfârșitul anului 1988, am început primul pilot de vaccinare contra hepatitei B a nou-născuților din Moldova.

 

Anii ‘88-90 au fost grei. În speci­al mari probleme erau în sistemul de sănătate publică. Institutul unde lucram nu avea cămin unde să mă ca­zeze, iar salariul îmi ajungea doar pen­tru pâine și chefir, nu și pentru chirie. Locuiam pe la prieteni, dar cel mai des, ca să nu-i mai deranjez, dormeam în la­borator, în camera de termostate, unde era cald și care servea drept bucătărie şi cameră de odihnă. Mă consolam cu gân­dul că proiectul de vaccinare îmi aducea o satisfacție profesională enormă.

Suc­cesul pilotului l-a încurajat pe șeful meu de laborator, professorul Petru Iarovoi, să mai facă rost de vaccin pentru a con­tinua programul. Moldova era prima dintre țările Europei de Est care a înce­put să vaccineze copiii împotriva hepati-tei B. Către 1992, programul a devenit un succes la nivel național. Vaccinarea a stopat cazurile de transmitere a hepati­tei B la copiii născuți de mamele infec­tate, astfel prevenind la micuţi hepatita cronică, ciroza și cancerul ficatului. În termeni simpli, programul salva viața copiilor, care altfel s-ar fi putut întreru­pe deja în adolescență. Ce altă remune­rare putea fi mai mare pentru noi, toți cei care au pus în practică programul de vaccinare? O astfel de satisfacție profe­sională, probabil, nu are preţ.

 

Devenise evident că acest vac­cin trebuie introdus în programul național de imunizări. Împreună cu echipa domnului doctor Anatolie Melnic de la Sanepidul Național, am în­ceput pregătirile. Aveam nevoie de su­port internațional. Am scris un demers la Organizația Mondială a Sănătătții (OMS). Răspunsul nu s-a lăsat așteptat. În vara lui 1993, la Chișinău, au sosit domnii Rafael Harpaz și Bradley Wo­odruff, epidemiologi de la Centrul de Control și Prevenire a Bolilor din SUA. Rezultatele noastre preliminare i-au im­presionat. Pentru a învăța metode con­temporane și a le aplica în Moldova, am fost invitați la Cursul de Epidemiologie a Bolilor prevenibile prin vaccinare, care s-a desfășurat în Atlanta. La întoarcere, am propus introducerea vaccinului de hepatita B în calendarul imunizărilor. Implementarea a fost susținută financi­ar, parțial de Guvernul Republicii Mol­dova și de JAICA – Agenția Japoneză de Cooperare Internațională. După primul an, Guvernul a preluat totalmente asi­gurarea fondurilor pentru acest pro­gram. În prezent, în Moldova, hepatita B este o raritate excepțională pentru ti­nerii cu vârsta de până la 25 de ani și poate fi considerată eliminată pe acest segment al populației.

 

jan-dobreniuc-2

Foto: arhivă personală

 

Plecarea mea a fost rezultatul colaborării cu Centrul de Control și Prevenire a Bolilor (CDC) din SUA. Credeam că e o chestie tempora­ră, o altă treaptă în cariera profesională. Eram convins că, după un an, mă voi întoarce în Moldova, cum am facut-o de fiecare dată când plecam de-acasă. S-a dovedit a fi, însă, o surpriză pe care ne-a pregătit-o soarta. În 2000, printr-o hotărâre emisă în baza unui număr im­presionant de scrisori de referință de la savanții din mai multe țări cu care co­laboram, departamentul de stat al SUA mi-a recunoscut categoria de Cercetă­tor Extraordinar (Outstanding Resear­cher). În baza acestei categorii distinse mi se deschidea posibilitatea șederii permanente și continuarea carierei profesionale în SUA. Am înțeles că Pa­tria rămâne acolo unde te-ai născut, iar casa ți-i acolo unde ți-o construiești cu mâinile tale, acolo unde sunt cei dragi. Nimic nu-mi erau mai dragi decât soția Viorica și fiica Ana, care erau alături de mine în Atlanta. Începusem o viață nouă, pe un continent nou.

 

Salariul e un termen relativ și piața dictează salariul. Totuși, un medic în SUA are un salariu suficient ca să-și poată exersa profesia cu dem­nitate. Un medic de familie îşi începe activitatea cu un salariu de peste 100 de mii de dolari pe an. Această cifră este dictată de câțiva factori. În primul rând, educația medicală în SUA este foarte scumpă: un absolvent de la medicină, de obicei, are în jur de 250 de mii de dolari datorii pentru studii. În al doilea rând, medicii sunt nevoiți să-și procure asigurarea profesională, care e foarte scumpă. Nu în ultimul rând, medicii sunt remunerați bine din simplul motiv că societatea respectă specialiştii care au cunoștințe profunde.

 

O țară ca Moldova, care are un buget minuscul, trebuie să inves­tească în primul rând în Medicina Preventivă. Această investiție poate preveni stările avansate ale bolilor care sunt cele mai costisitoare pentru siste­mul de sănătate.

Excelența trebuie cultivată și remu­nerată, nepotismul trebuie dezrădăci­nat. Medicilor cu adevărat buni le tre­buie create condiții ca să-și dezvolte o practică medicală înalt calificată în Mol­dova. Eu nu zic că nepotul unui demni­tar nu poate avea un post. Îl poate avea, dar trebuie să-l merite prin excelența profesională. Si atunci părinții lui (dem­nitarii) nu ar trebui să meargă în Româ­nia sau Germania după asistență medi­cală calificată.

 

Încrederea americanilor în medicină este enormă. Nivelul de asistență medicală în SUA este excelent și calificarea specialiștilor este foarte înaltă. În orice profesie, dar înainte de toate în medicină, competiția este în ca­pul mesei.

 

Cele mai complicate specialități (cum ar fi neurochirurgia, cardiolo­gia) sunt distribuite absolvenților cu cele mai înalte note. Pilele sunt o crimă morală și de aia sunt desconsiderate.

 

  
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
1
Comentează
  • corina
    27.03.2014

    Are si Moldova oameni cu care se poate mandri si trebuie sa-i cunoastem. Foarte bine ca scrieti despre ei. Domnul Jan Dobreniuc este un exemplu excelent si demn de urmat!

Citește și
HTML Snippets Powered By : XYZScripts.com