29 martie 2024
Chisinau
Cititorii ne scriu

Data fabricării, aplicată obligatoriu de producător

Loading
Cititorii ne scriu Data fabricării, aplicată obligatoriu de producător
Data fabricării, aplicată obligatoriu de producător
carne

Foto: agentia.org

„Stimaţi jurnalişti,

Am observat că în ultimul timp, prin diferite marketuri şi supermarketuri, data fabricării anumitor produse alimentare, inclusiv mezeluri, crenvurşti, este indicată prin intermediul unor etichete de dimen­siuni mici care conţin doar o anumită cifră și sunt încleiate de către vânzători. În multe cazuri, produsul este ambalat de către producător, dispune de etichetă pe care este rezervat locul pentru data fabricării, care lipseşte şi este înlocuită cu astfel de foiţe. Acestea cad foarte uşor şi sunt încleiate şi reîncleiate, în orice moment, de lucrătorii de prin magazine chiar în văzul clienţilor. V-aş fi recunoscător dacă aţi afla în ce măsură se încadrează în prevederile legii această practică. Vă mulţumesc anticipat.

 

Cu respect, Ion Caşu, or. Chişinău”

 

Şeful Direcţiei produse alimentare şi servicii a Agenţiei pentru Protecţia Consu­matorilor, Grigore Caţer, a precizat pen­tru „Vocea poporului” că toate produsele plasate pe piaţă trebuie să fie etichetate în conformitate cu Legea privind protecţia consumatorilor şi Legea privind produse­le alimentare. Art.25 al Legii privind pro­tecţia consumatorilor prevede că eticheta produsului expus spre comercializare tre­buie să conţină un şir de informaţii, prin­tre care şi termenul de valabilitate, pre­cum şi data fabricării, care sunt marcate de producător.

 

Etichetate de producător

 

Toate produsele care nimeresc în uni­tăţile comerciale trebuie să fie etichetate numai de producător şi în niciun caz de comerciant, a accentuat reprezentantul Agenţiei pentru Protecţia Consumatorilor. Dacă producătorii admit ca aplicarea eti­chetelor să fie efectuată de vânzător, este încălcare. De asemenea, actele normative în vigoare prevăd că toată informaţia care se conţine pe etichetă trebuie să fie foarte clară, explicită, lizibilă pentru ca, atunci când intenţionează să procure un produs, consumatorul să nu fie indus în eroare.

Totodată, este strict interzis prin lege ca vânzătorii să modifice informaţiile refe­ritoare la termenul de valabilitate al unui produs alimentar. Comercializarea orică­rui produs fără a fi marcat de producă­tor reprezintă o încăcare directă a legii şi pentru aceasta sunt prevăzute sancţiuni. În acest caz, penalitatea aplicată produ­cătorului este dublă faţă de cea care este atribuită comerciantului. Astfel, amenda pentru marcarea neconformă de către producător este de circa 10 mii de lei şi de până la 3600 de lei – pentru vânzător. În acelaşi timp, lipsa datei producerii sau a termenului de valabilitate este un temei pentru a depune o reclamaţie la Agenţia pentru Protecţia Consumatorului. În baza acesteia, va fi iniţiată o verificare din par­tea inspectorilor la unitatea comercială şi, în prezenţa actului de control care con­firmă comiterea încălcării sesizate, con­sumatorul se poate adresa în instanţa de judecată pentru a pretinde compensarea prejudiciilor cauzate. Conform Legii des­pre protecţia consumatorilor, mărimea acestui prejudiciu este stabilită de instan­ţa de judecată.

 

Preambalarea în casserole

 

Un alt tip de abateri îl reprezintă pre­ambalarea unor produse, printre care: biscuiţii sau napoletanele în anumite ca­serole.

Acestea sunt cântărite prin intermediul unor unităţi de măsurare a greutăţii care sunt dotate cu programe ce imprimă data punerii pe cântar, preţul unui kilogram şi al cantităţii preambalate, dar nu scrie ni­mic despre data fabricării.

Etichetele provenite de la aceste cânta­re conţin informaţii care pot induce con­sumatorul în eroare şi constituie o încăl­care pentru care inspectorii aplică deseori sancţiuni.

Unele supermarketuri care au fost amendate mai aplică acum pe partea de jos a caserolei încă o etichetă cu informa­ţia iniţială privind denumirea produsului, ingredientele folosite în procesul teholo­gic, producătorul şi tot ce este prevăzut de lege, a mai menţionat Grigore Caţer.

 

  
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand