29 martie 2024
Chisinau
Social

Curtea Constituțională urmează să se pronunțe asupra unor aspecte din legislația muncii

Loading
Social Curtea Constituțională urmează să se pronunțe asupra unor aspecte din legislația muncii
Curtea Constituțională urmează să se pronunțe asupra unor aspecte din legislația muncii
rador.ro

Persoana ajunsă la vârsta de pensionare poate fi conce­diată de angajator. În numă­rul trecut al publicației „Vo­cea poporului”, în materialul „Pensii mai mari pentru per­soanele care au lucrat după pensionare”, a apărut o eroare regretabilă sub acest aspect, care ar putea crea confuzie în rândul cititorilor.

Ion Preguza, expert în Depar­tamentul juridic al CNSM, vine cu unele explicații, pentru a lămuri lucrurile, mai ales că aceasta e o problemă sensibilă, care vizează mii de cetățeni, membri de sin­dicat.

„Anul trecut, articolul 86, alin. 1 din Codul muncii a fost completat cu o literă nouă, Y prim, prin care se acordă angajatorului dreptul de a concedia salariații care beneficiază de statut de beneficiar pentru limită de vârstă. Această modificare acordă dreptul an­gajatorului, dar nu-l obligă. Pen­tru aplicarea acestui temei legal pentru concedierea salariaților respectivi, angajatorul trebuie să confirme sau să aibă probe că salariatul respectiv beneficiază de statutul de pensionar pentru limita de vârstă. Alt tip de pensie, cum ar fi pensia de invaliditate, serviciul public etc. nu acordă un asemenea drept angajatorului, adică de a-l concedia pe acest motiv”, a declarat Ion Preguza.

El a adăugat că sindicatele nu au susținut aceste modificări la etapa de elaborare a respec­tivului proiect de lege. „Știm că există o sesizare la Curtea Constituțională privind excepția de neconstituționalitate a art. 86, alin. 1 litera Y prim. CC urmează să se pronunțe asupra acestei norme”, a explicat Ion Preguza.

 

  
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand