29 martie 2024
Chisinau
Social

Cu pași de melc. Salariile medicilor au înregistrat o creștere derizorie

Loading
Social Cu pași de melc. Salariile medicilor au înregistrat o creștere derizorie
Cu pași de melc. Salariile medicilor au înregistrat o creștere derizorie
techcrunch.com

Începând cu 1 aprilie anul curent, lucrătorii medicali ar putea primi salarii puţin mai mari. Un proiect de hotărâre, elaborat de Ministerul Să­nătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, care se află acum în dezbateri publi­ce, prevede indexarea salariilor de funcţie ale acestora cu 3,7 la sută. Potrivit documentului, acest lucru se va face în fiecare an, la 1 aprilie.

„Prea puţin”

„Dacă ar fi să raportăm salariile la prețurile de consum, sigur că este puțin. Prețurile sunt mari, salariile cam mici. Unui medic dintr-o localitate rurală, care are un teren pe lângă casă și cultivă ceva pe el  pentru a se hrăni, îi mai poate ajunge  salariul, dar pentru noi, cei de la oraș, unde cheltuielile sunt mult mai mari, este mai dificil. Încercăm să ne descurcăm, nu avem de ales”, ne spune medicul Maria Jalbă.

Autorul proiectului de hotărâre speră că „modificările propuse vor crește responsa­bilitatea angajaţilor, vor contribui la micşo­rarea fluctuaţiei cadrelor, la menținerea și motivarea tinerilor specialişti şi a persona­lului cu experienţă în domeniu și vor spo­ri calitatea asistenței medicale acordate populației Republicii Moldova”.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand