31 octombrie 2020
Chisinau
Fără categorie

Congresul III al Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova își va desfășura lucrările pe 7 iunie 2017

Loading
Fără categorie Congresul III al Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova își va desfășura lucrările pe 7 iunie 2017

cnsm

 

În cadrul ultimei şedinţe a Consiliului Gene­ral al Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova, au fost propuse un şir de mă­suri orientate spre apărarea drepturilor şi promovarea intereselor lucrătorilor mem­bri de sindicat, care au fost înaintate ulteri­or Guvernului şi Parlamentului. 

 

Sindicaliştii îşi propun să aplice strategii mai dras­tice legate de combaterea economiei informale şi de garantarea drepturilor social-economice ale salariaţi­lor-membri de sindicat. O altă chestiune importantă ţine de creşterea salariilor în sectorul real, în medici­nă, educaţie și cultură.

Printre chestiunile discutate și aprobate la Consiliul General al CNSM se numără și hotărârea Cu privire la convocarea Congresului III al Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova.  Întrucât aceasta vizează interesul majorității membrilor de sindicate, redacția publică mai jos integral această hotărâre.

În conformitate cu prevederile art. 23, alin. (2) şi (5) al Statutului CNSM, Consiliul General al Con-federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova hotărăşte:

1. Se convoacă în şedinţă ordinară Congresul III al Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova pe 7 iunie 2017, cu începere de la ora 10.00, în incin­ta Casei Sindicatelor (mun. Chişinău, str. 31 August, 1989, nr. 129), sala de conferinţe, et. 1.

2. Se aprobă şi se propune spre examinare Congre­sului III al Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova următoarea ordine de zi:

2.1.  Cu privire la raportul de activitate al organelor de conducere ale Confederaţiei Naţionale a Sindicate­lor din Moldova în vederea realizării Strategiei CNSM pe anii 2012-2017 şi obiectivele pentru anii 2017-2022

2.2. Cu privire la raportul de activitate al Comisi­ei de cenzori a Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova în perioada anilor 2012-2017

2.3. Cu privire la alegerea preşedintelui Confedera­ţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova

2.4.  Cu privire la alegerea vicepreşedinţilor şi a secretarului confederal ai  Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova

2.5. Cu privire la alegerea preşedintelui Comisiei de cenzori a Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova

2.6. Cu privire la alegerea Comisiei de cenzori a Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova.

 

Oleg BUDZA,

preşedintele CNSM

  
La același subiect
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
HTML Snippets Powered By : XYZScripts.com