29 octombrie 2020
Chisinau
Fără categorie

Condiţiile de ședere în Rusia a imigranților au fost înăsprite

Loading
Fără categorie Condiţiile de ședere în Rusia a imigranților au fost înăsprite
Condiţiile de ședere în Rusia a imigranților au fost înăsprite
migratie-2

Foto: europalibera.org

Termenul de ședere pe teritoriul Federa­ţiei Ruse pentru imigranții care nu dețin patente sau permise de muncă a fost li­mitat la 90 de zile într-o perioadă de şase luni. Un proiect de lege în acest sens a fost votat, recent, de Duma de Stat, anunţă re­prezentanţii Institutului pentru Dezvolta­re şi Iniţiative Sociale „Viitorul”.

 

O altă modificare legislativă prevede interzice­rea, începând cu luna mai a anului 2014, a folosirii altor permise de conducere decât cele rusești. Tot­odată, conform unei reglementări juridice, care a intrat în vigoare la finele anului trecut, imigranții care vor să se angajeze în sfera serviciilor locativ-comunale, comerțși deservire socială trebuie să susțină un examen de cunoaștere a limbii ruse. Astfel, imigranților le vor fi eliberate sau prelun­gite permisele de muncă doar dacă vor demonstra că știu suficient de bine limba rusă.

Experţii instituţiei sus-menţionate au constatat că, din cauza unor incidente recente, cum ar fi: violențele interetnice, dar și unele motive subiecti­ve, în 2013 au fost intensificate controalele privind respectarea legislaţiei migraționale. În consecinţă, circa 245 de mii de moldoveni au fost incluși în categoria migranţilor care sunt expuşi riscului de a primi interdicția de a mai intra pe teritoriul Fe­deraţiei Ruse. Cei 245 de mii de muncitori moldo­veni reprezintă peste 50 la sută din numărul total al conaţionalilor noştri care sunt angajaţi în Rusia, estimează aceiaşi experţi.

Reprezentanţii Serviciului federal rus de mig-rație au mai înaintat, între timp, o iniţiativă ca mi­granţilor care au încălcat legea în timpul aflării în Rusia şi sunt expulzați să le fie aplicate interdicţii de a reveni în această ţară pe o durată de 10 ani. În corespundere cu datele vehiculate de partea rusă, 21 de mii de moldoveni nu au voie să intre în Ru­sia în următorii câțiva ani. La finele anului trecut, Serviciul Migraţie al Federaţiei Ruse a lansat un sistem de verificare on-line a valabilităţii permise­lor sau patentelor de muncă.

 

[wp_ad-camp_1]

  
La același subiect
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
HTML Snippets Powered By : XYZScripts.com