6 aprilie 2020
Chisinau
Social

Condiţii adecvate de trai şi de muncă pentru pedagogi, cerute de sindicalişti

Loading
Social Condiţii adecvate de trai şi de muncă pentru pedagogi, cerute de sindicalişti
Condiţii adecvate de trai şi de muncă pentru pedagogi, cerute de sindicalişti

sindicate-invatamint

 

Asigurarea instituţiilor de învăţământ din capitală cu ca­dre didactice şi crearea unor condiţii adecvate de trai şi de muncă pentru acestea a fost şi rămâne una din direcţiile prioritare în activitatea Consiliului Municipal Chişinău al Federaţiei Sindicale a Educaţiei şi Ştiinţei. Acest lucru a fost menţionat de Margareta Sîrbu, preşedinta structurii respective, în cadrul unei şedinţe organizate recent în sco­pul efectuării unui bilanţ al activităţii desfăşurate în anul trecut şi al stabilirii obiectivelor principale pentru 2016.

 

Margareta Sîrbu a remarcat că, în perioada de raport, structura pe care o conduce a participat la perfecţionarea unui şir de acte le­gislative şi normative în domeniul protecţiei muncii, privind îndem­nizaţiile pentru incapacitate tem­porară de lucru şi alte prestaţii de asigurări sociale.

Totodată, de comun acord cu Direcţia generală educaţie, tineret şi sport a Consiliului municipal Chişinău şi cu structurile simila­re din sectoarele capitalei, au fost evaluaţi, în conformitate cu legis­laţia în vigoare, factorii de nocivi­tate la locurile de muncă.

În perioada de referinţă, au fost examinate un şir de adresări şi petiţii parvenite de la  membrii de sindicat. Acestea au fost soluţi­onate în mare parte cu ieşire la faţa locului şi oferirea de răspunsuri în scris. Subiectele cel mai frec­vent abordate de petiţionari ţin de aplicarea incorectă a legislaţiei muncii, de plata adaosului pentru nocivitate, achitarea indemnizaţi­ilor sau despăgubirilor materiale, aplicarea sancţiunilor disciplinare, concedierea salariaţilor fără acor­dul sindicatelor etc.

Un număr considerabil de ce­reri depuse la CMC al FSEŞ se referă la solicitările de ajutor ma­terial şi bilete de tratament. Acest lucru scoate în evidenţă, o dată în plus, gravele probleme materiale şi de sănătate ale angajaţilor din în­văţământul municipal. Majorita­tea solicitărilor de ajutor material sunt condiţionate de incapacitatea de plată a membrilor de sindicat pentru serviciile medicale şi pre­paratele farmaceutice.

O activitate importantă a CMC al FSEŞ este distribuirea biletelor de tratament balneosanatorial. Deşi conform contribuţiilor au fost planificate 122 de bilete în valoare de peste 600 de mii de lei, au fost repartizate de facto 127. Biletele suplimentare au fost procurate din economiile CMC al SEŞ.

Consiliul municipal Chişinău al Sindicatului Educaţiei şi Ştiinţei este preocupat de faptul că 

puţini pedagogi pot să le ofere propriilor copii posibilitatea de a se odihni în taberele de vară. De aceea, anu­al, sindicatul le asigură angajaţi­lor din învăţământ bilete în acest scop. Astfel, din 11 iulie şi până la 29 august anul trecut, 320 de copii ai angajaţilor din învăţământ din municipiu s-au odihnit la diverse tabere din ţara noastră.

Margareta Sîrbu a mulţumit în context colegilor săi pentru soli­daritatea de care au dat dovadă în soluţionarea unor probleme mai dificile şi a punctat mai multe pri­orităţi pentru viitor, printre care şi elaborarea contractelor colec­tive de muncă pentru următorii cinci ani.

 

  
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
HTML Snippets Powered By : XYZScripts.com