29 martie 2024
Chisinau
Cetăţeanul şi legea

Concediul de odihnă acordat în avans. Protest faţă de concedierea conducătorului

Loading
Cetăţeanul şi legea Concediul de odihnă acordat în avans. Protest faţă de concedierea conducătorului
Concediul de odihnă acordat în avans. Protest faţă de concedierea conducătorului
foolcdn.com
Rubrica „Cetăţeanul şi legea” vine în aju­torul cititorului nostru care caută răspun­suri la întrebări de ordin juridic. Conti­nuăm această tradiţie, pentru ca cititorii, care sunt şi salariaţi la diverse întreprin­deri, să nu se simtă vulnerabili juridic în faţa celor care încearcă să-i manipuleze. Linia fierbinte la tel.: 0 800 800 20 (luni şi joi de la 14.00-16.00).

 

Ion PREGUZA

expert

în Departamentul juridic al CNSM

 

 

Concediul de odihnă acordat în avans

 

Am solicitat angajatorului acordarea concediului anual pentru perioada de muncă decembrie 2018 – decembrie 2019 în iunie curent, însă mi s-a refuzat pe motiv că acest concediu nu poate fi acordat în avans, adică mai degrabă decât decembrie 2019. Doresc să aflu ce spune legea în acest caz?

Raisa ODAGIU, Taraclia

 

În cazul dumneavoastră, urmează de menționat următoarele. Concediul de odihnă pentru primul an de muncă, potrivit art. 115, alin. (1) din Codul muncii, este acordat salariaților după expirarea a şase luni de muncă la unitatea respectivă. Însă, în asemenea caz, concediul i se acordă salariatului pentru un an integral de muncă la aceeaşi unitate. Această dispoziție legală constituie o garanție juri­dică pentru salariați. Totodată, conform art. 115 din Codul muncii, concediul de odihnă pentru primul an de muncă poate fi acordat salariatului şi înainte de expirarea a şase luni de muncă la unitate. Mai mult decât atât, concediul de odihnă anual pentru următorii ani de muncă poate fi acordat salariatului, în baza unei cereri scrise, în orice timp al anului, conform programării stabilite. Programarea concediilor de odihnă anuale este obligatorie atât pentru angajator, cât şi pentru salariat.

La programarea concediilor de odihnă anuale se ține cont atât de dorința salariaților, cât şi de necesitatea asigurării bunei funcționări a unității. Or, legislația nu interzice acordarea concediului anual pentru anul de lucru incomplet sau acordarea acestuia în avans (ur­mând a fi recuperat în perioada rămasă până la împlinirea anului de lucru). Salariatul trebuie să fie prevenit, în formă scrisă, despre data începerii concediului, conform programării, cu cel puţin două săptămâni înainte.

 

Protest faţă de concedierea conducătorului

 

Poate oare sindicatul să organizeze acțiuni de protest în scopul neadmiterii concedierii conducătorului unității?

Simion Abașchin, Bălți

 

În cazul concedierii conducătorului unității, sindicatul sau mai bine spus colectivul unității poate să-și exprime doar opinia asupra acestui fapt juridic. Organul de competența căruia ține concedierea conducătorului unității nu este obligat să solicite opinia sindicatului sau a colectivului în acest sens, dar ar putea, după caz, să țină cont de opinia sau propunerile acestuia la luarea deciziei. Acțiunile de protest organizate și desfășurate de sindicate în scopul neadmiterii concedierii conducătorului unității ar putea fi calificate ilegale.

Scopul acțiunilor de protest al sindicatelor trebuie să pornească de la menirea lor constituțională, adică de a contribui la apărarea intereselor profesionale, economice şi sociale ale salariaţilor (art. 42 din Constituție).

În această ordine de idei, art. 22 din Legea sindicatelor dispune că, în scopul apărării drepturilor membrilor de sindicat şi drepturilor sindicatelor, protejării de samavolnicia patronilor, influenţării asupra autorităţilor publice în vederea promovării unei politici social-eco­nomice ce ar corespunde intereselor lucrătorilor, organul sindical, de sine stătător sau la decizia membrilor sindicatului, organizează şi desfăşoară, în modul stabilit de lege, întruniri: mitinguri, demon­straţii, manifestaţii, procesiuni, marşuri, pichetări, greve şi alte acţi­uni, folosindu-le drept formă de luptă pentru ameliorarea condiţi­ilor de muncă, majorarea salariului, reducerea şomajului, întărirea solidarităţii lucrătorilor în lupta pentru drepturile şi interesele lor profesionale, economice, de muncă şi sociale.

Același articol din Legea sindicatelor stabilește că, in scopul apă­rării drepturilor şi intereselor profesionale, economice, de muncă şi sociale ale membrilor lor, sindicatele folosesc şi alte forme de acţiuni care nu contravin legislaţiei.

  
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand