16 aprilie 2024
Chisinau
Cultura

Cine caută cu inima găsește cu sufletul

Loading
Cultura Cine caută cu inima găsește cu sufletul
Rotaru-2

Foto: arhivă personală

„Străbunii ne-au lăsat înțe-lepciuni mai vechi ca Babilo­nul, legende, basme, tradiții…”; „Mulţi vor vedea și puțini vor pri­cepe… ”; „Numai cei care vor cău­ta cu inima vor găsi cu sufletul…” – sunt secvenţe de la inaugurarea prestigioasei emisiuni „Meridi­an Turistic” a cunoscutului radi­ojurnalist Dumitru Rotaru.

 

Ocazional am descoperit la se­diul Societăţii Culturale „Vatra” două răvașe confidențiale care atestă suprema înțelepciune ro­tărească – proprie sfințeniilor… M-a uluit infinita dumisale mă-rinimie și bunătate creştină – chiar față de tâlhăritorii ori pân­găritorii casei părintești sau a vetrei strămoşeşti…

Este un adevăr arhicunoscut, că atâta timp cât trăim alături de semeni şi nu le cunoaştem bucuriile şi necazurile, aspiraţii­le şi dezamăgirile, să știți că am ratat cel mai emoţionant roman pe care putea să-l creeze vreo­dată cel mai talentat scriitor al epocii. Atât de interesanţi sunt oamenii. Numai că trebuie pre­ţuiţi la timp. Dar dacă Dumnezeu le-a mai dat unora dintre aceștia și câte ceva din harul lui, atunci valoarea lor este incontestabi­lă. Aici se încadrează și destinul neordinar, poate chiar legendar, numit Dumitru Rotaru. Colegii de breaslă spun că-i unul dintre „jurnaliştii norocoşi”. Îi merge ca din apă la „evenimente tari”, situaţii neobişnuite, oameni in­teresanţi, prin intermediul că­rora necunten bucură inima ra­dioascultătorilor. Fiind întrebat cum reuşeşte să fie acolo unde alţii nici nu bănuiesc că s-ar pu­tea pricopsi cu ceva inedit sau să redescopere o lume magică a eroilor vizaţi, răspunde: „Simplu de tot: în ce măsură ţi-i dat să menţii focul aprins în vatra casei părinteşti, în aceeaşi măsură te vei putea încălzi la flacăra lui”. Iar focul creaţiei lui D. Rotaru, chiar de la începuturi, fiind re­dactor simplu, redactor superior, comentator, şef secţie, redactor şef-adjunct, n-a scăzut niciodată din intensitatea arderii.

 

g_cultura

Dumitru Rotaru este ultimul rege romantic al radio-jurnalismului național al generației dumisale…

 

Circa 42 de ani neîntrerupţi – cu același har, cu aceeași dra­goste, cu aceeași dăruire, dar și cu aceeași ambiţie modelează ca­ractere, realizează schiţe, repor­taje, interviuri, filme televizate şi radiofonice, scrie scenarii şi montează spectacole, colaborea­ză cu presa, creează texte pentru interpreţi, compune versuri, par­te din care sunt incluse în volu­mul colectiv „Sonograf”. Astfel, pe parcursul anilor, a devenit laureat al mai multor concursuri de creație: locul întâi la confrun­tarea republicană pentru cea mai reuşită emisiune de promovare a turismului naţional (2008); este posesor a două trofee consecu­tive „Unda de Aur” (2005, 2006 IPNA „Teleradio-Moldova”), ma-joritatea dintre care sunt pentru realizarea programelor la un în­alt nivel artistic şi profesionist.

Dar cel mai mult D. Rotaru a fost solicitat și apreciat de către ascultătorii emisiunii „Meridi­an Turistic”, program unicat în mass-media republicană, pe care l-a realizat cu mult rafinament, stil inconfundabil rotăresc, în care nu lipsea nimic și nu era ni­mic în plus. Şi aceasta pentru că D. Rotaru n-a uitat niciodată că mai întâi a fost cuvântul, cuvân­tul scris, cuvântul rostit, cuvântul filmat, cuvântul imaginat, ce ex­primă firescul şi omenescul. Fie în cadrul fostului „Semănător”, care timp de 20 de ani a tot tre­zit satul cu un generic intrigant: „Cu-cu-ri-guuu!… După care urma un scârțâit de fântână și un revărsat de apă dintr-o căldare în alta, susținut de mersul unei căruțe: – La apă, Marie? – La apă, Gheorghe. Iar tu încotro așa de dimineață? – La arat, Marie. Cine altul dacă nu eu? ”. Iar după aceasta o frântură din cântecul Anastasiei Lazariuc:

…Bună dimineaţa spic de grâu, Bună dimineaţa lan mănos, Fără tine ce-aşfi fost…

Și acum, după cârdul de ani ce-au zburat ca niște cocori, fie în cadrul documentarelor tele­vizate (autor de scenariu) – „M. Eminescu”, „Scrisoare de acasă” şi „Tivitura de aur”, „Arhivarul Nicu”, „Slujancă la împărat”, „Capra”, precum şi în radiodo­cumentarele „Oraşul lui Bernar­dazzi” (două părţi), „Alexei Ma­teevici”, „Tata şi caii”, „Flacăra Revoluției din Timișoara” și-a în­ceput arderea la Chișinău și aici se va stinge, „Delta Dunării…”

 

Rotaru

Foto: arhivă personală

 

Printre alte realizări mai vechi şi mai noi: transmisiuni în direct de la Palatul Congreselor din Kremlin despre transformările gorbacioviste, de la cea mai mare expoziţie a secolului trecut „Ha­novra-2000” (unde a organizat și un post de corespondenți ce ne-a relatat informații timp de jumă­tate de an, cât a activat vernisa­jul), „Moldova de la înălţimea Turnului Eiffel”, „O călătorie cu barca pe Sena”, reportaje despre turismul cultural promovat, re­latări de la cea mai mare şi pre­stigioasă expoziţie de turism din lume „Londra-2006, 2007”… Și pretutindeni a căutat cu inima și a găsit cu sufletul.

Prin intermediul programului radiofonic „Meridian Turistic”, D. Rotaru a contribuit la adop­tarea legii despre turism, crearea pensiunilor rurale… De aseme­nea și eu, grație distinsului pe­lerin, am avut fericitul prilej să parcurg cea mai lungă drumeție prin Chișinău: de la statuia lui Ștefan cel Mare (kilometrul 0) spre Lacul Morilor, apoi la Tele­centru, piaţa din str. Docuceaev, castelele microraionului Mali­na Mică, iar de aici – spre bd. Dacia până la porţile oraşului… Totalul drumeţiei includea vreo 15 km. A fost o zi ca o clipă și o clipă ca o viață…

S-a manifestat la elaborarea scenariilor a numeroase specta­cole, prezentate pe scena Pala­tului Național sub titulatura pri­mordială „Vatra” – în tandem cu prietenul Vlad Negruţi. A redes­coperit printre primii jurnaliști din republică pe prinţul Dimi­trie Sturdza din Elveţia, care face parte şi din arbo­rele genealogic al fostului premier Ion Sturza…

Inepuizabila generozitate a moștenit-o de la tatăl Serghei din Marcăuţii Orheiului. Este temelia ce i-a asigurat enigmati­cului romantic să traverseze 40 şi ceva de ani fără a admite şi co­mite dușmănii, ură între colegi, rivalități dezgustătoare, demola­toare…

Intuiţia şi harul patern l-au slujit cu fidelitate, i-au fost icoa­nă călăuzitoare şi protectoare.

Emisiunile dlui D. Rotaru ne cuceresc nu numai prin faptul că sunt realizate la un înalt nivel ar­tistic şi profesionist (ascultând le şi vezi), dar şi prin cultivarea unui profund sentiment al dragostei pentru meleag, pentru ţară, pen­tru cetăţenii ei. Studenţi de la in­stituţii superioare de învăţământ, dar și colegi de breaslă mai tineri apelează la Şcoala radiofonică a lui Dumitru Rotaru, este una de bună învăţătură, elitară. În vasta sa activitate, D. Rotaru n-a mers pe căi bătătorite, întotdeauna şi-a ales-o pe a sa. Grea, uşoară, dar a sa. Şi, principalul, nu şi-a compromis conştiinţa.

Regretabil este că D. Rota­ru, deşi a ars ca o torţă, acum se stinge ca o lumânare… După patru decenii şi ceva de ani salahoriți cu dăruire – sute, poa­te chiar mii de emisiuni, repor­taje, filozofii şi meditaţii pe cele mai diverse probleme ale vieții, începând cu opincă şi până la vlădică – actualmente, grav bol­nav, declară: Îmi pare rău, încă nu mi-am dus menirea până la capăt: mai am de săpat fântâna, de plantat pomul, de crescut omul…

Pe parcursul vieţii, deoarece firea sa este o aurărie a omeni­ei, a sărit întru ajutorarea mul­tor prieteni şi concetățeni. Ca actualmente să rămână practic neajutorat.

Planează-n ceruri datoria noastră pentru a curma din intensitatea suferințelor dumisale… Medalia Meritul Civic, conferită la 8 mai 2013, a fost o bucurie şi încurajare pentru slujitorul devotat ascul­tătorului său – pe care l-a iubit infinit – urmărind scopul de a-l cultiva şi înălţa, culturaliza şi nobiliza… E crezul vieții sale formulat într-un inspirat Testa­ment poetic rotăresc: Precum vulturul / Stăpâneşte / Înaltul cerului, / Voi să-mi / Stăpâniţi /Înaltul iubirii /Cu tot ce este / Frumos / şi sfânt / Între cer / şi pământ.

 

Grigore Grigorescu

Apel la binefacereAtâta timp cât suntem oameni și trăim între oameni, încă nu e totul pierdut. Medicii i-au acordat o șansă de a fi tratat peste hotarele țării. Însă posibilitățile materiale sunt minime, iar în magia sărbătorilor de iarnă s-ar putea să se întâmple minunea doar cu ajutorul Dumneavoastră. Vă mulțumim anticipat!

 

B.C. Moldova Agroindbank S.A., filiala nr. 4 Chișinău

Cod bancar AGRNMD2X887

Cod fiscal 0692511893130

Cont 22521946639

Rotaru Dumitru

 

Domnul să vă înmulțească la infinit darul, care din dar se face rai.

Sărbători fericite!

  
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand