27 ianuarie 2020
Chisinau
Fără categorie

Cinci reguli de circulaţie pe care trebuie să le ştie un copil

Loading
Fără categorie Cinci reguli de circulaţie pe care trebuie să le ştie un copil
Cinci reguli de circulaţie pe care trebuie să le ştie un copil
reguli-de-circulatie

Foto: auto-business.ro

 

Orice copil trebuie să cu­noască un set minim de re­guli de circulaţie, care au ca scop protejarea vieţii. Este vorba despre reguli şi sfaturi care se referă atât la transportarea copiilor cu maşina, cât şi la circulaţia lor ca pietoni.

 

În timpul şcolii primare, ele­vii ar trebui, teoretic, să aibă un anumit număr de ore de reguli de circulație rutieră. În cazul în care aceste cursuri nu s-au ţinut sau au fost superficiale, noi propu­nem o listă cu cele mai importan­te reguli de circulaţie care trebuie respectate de un copil.

 

1. Traversează strada doar prin locurile permise. Cu to­ţii am auzit asta, însă chiar şi aşa, tot există copii (ba chiar și adulţi) care traversează strada prin lo­curi nepermise. Şi dacă adulţii nu sunt în stare să respecte cea mai importantă regulă, de ce ar face-o copiii, nu? Ei, bine, ar trebui să o facă, pentru că viaţa lor depin­de de asta. Astfel, este extrem de important să traversezi strada doar pe trecerea de pietoni, dacă ea există. Înainte de a traversa, asigură-te în stânga şi în dreapta că nu sunt maşini care circulă cu viteză prea mare. Dacă trecerea de pietoni este prevăzută cu se­mafoare, aşteaptă culoarea verde pentru pietoni, asigură-te în am­bele direcţii şi porneşte la drum!

Dacă nu există o trecere de pi­etoni, va trebui să traversezi pe la colţul străzii, unde trebuie să ai mult mai multă atenţie, fiind­că aici maşinile au prioritate, nu pietonii.

2. Circulă doar pe partea stângă a şoselei atunci când nu există trotuar. Dacă pe dru­mul pe care mergi nu există trotu­ar, atunci e bine să stai pe partea stângă, ca să poţi vedea maşinile care vin înspre tine. Dacă stai pe dreapta, maşinile vin din spatele tău şi nu le poţi vedea.

3. Poartă întotdeauna cen­tura de siguranţă. Chiar dacă părinţii îţi spun că nu e nevoie să porţi centura de siguranţă, să ştii că de data asta nu au dreptate. Centura este un element esenţial care are ca scop protejarea vieţii tale. În cazul unui accident, pur­tarea centurii de siguranţă îm­piedică aruncarea corpului tău în toate direcţiile.

4. Dacă ai mai puţin de 14 ani, insistă să stai în maşină doar pe bancheta din spate. Ştiu că vrei să stai în faţă în ma­şină, fiindcă şi eu am fost la fel. Dar, pe lângă faptul că e ilegal să stai pe scaunul din dreapta faţă dacă ai mai puţin de 14 ani, e şi foarte periculos. Motivul e destul de simplu – majoritatea acciden­telor produse sunt frontale, iar airbag-ul care sare din bord e atât de puternic încât poate răni cor­pul mai firav al unui copil.

5. Coboară din maşină doar pe partea trotuarului. Atunci când trebuie să cobori din maşină pe o stradă aglomerată, alege uşa de pe partea dreaptă a maşinii. Astfel, nu îi încurci pe şoferii care circulă pe şosea şi ai grijă de viaţa ta. Dacă nu poţi să cobori prin dreapta, asigură-te foarte bine că nu vine nici o maşi­nă înainte de a deschide portiera.

Sper că aceste sfaturi de bun-simţ nu vor fi ignorate, fiindcă sunt foarte uşor de urmat şi, chiar dacă par plictisitoare, îţi pot salva viaţa. Statisticile sunt doar nişte numere, dar durerea cauzată de pierderea unei persoane dragi nu poate fi alinată de nimeni şi nimic.

  
La același subiect
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
HTML Snippets Powered By : XYZScripts.com