Foto: adevarul.ro
Deși s-a vorbit cu diferite ocazii, inclusiv de la tribune înalte, Guvernul Leancă nu are deocamdată o politică clară de creare a locurilor de muncă. Planul de acţiuni pentru ocuparea forţei de muncă pentru anul curent a fost schițat, se pare, doar pentru a bifa o „măsură”. Pentru că acesta, spre deosebire de astfel de proiecte din anii trecuţi, nici măcar nu prevede în mod expres crearea unui anumit număr de locuri de muncă.
Vă amintiți ce figură au făcut Valentina Buliga, ministrul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, conducerea Guvernului acum câteva săptămâni, când Rusia a expulzat zeci de muncitori de ai noştri. În loc să le propună moldovenilor alungaţi de autorităţile ruseşti locuri de muncă în ţară, Buliga şi Leancă i-au trimis pe aceştia la lucru mai departe de casă, tocmai în Israel. Cu actele în regulă, cum s-ar zice.
O viaţă de şomer, o muncă prost plătită
Potrivit unui raport recent ce vizează soarta moldovenilor întorşi acasă de la muncă în străinătate, realizat de către Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM) în Moldova şi finanţat de guvernul ceh, fiecare al treilea conaţional de-al nostru revenit în patrie de la muncă în străinătate devine şomer. Cele mai mici şanse de a-şi găsi un loc de muncă în propria ţară îl au tinerii emigranţi. Aproape 25 la sută din aceştia nu au nici o posibilitate să se angajeze undeva.
 |
Dacă nu ești susținut de cei cu pâinea și cuțitul, riști să lupți cu morile de vânt |
Doar 30% dintre moldovenii reveniţi acasă sunt în măsură să-şi găsească un loc de muncă. Pentru aceasta, ei trebuie să se zbată luni de zile sau poate chiar ani în şir. Bunăoară, raportul OIM arată că două treimi dintre aceste 30%, cărora le-a surâs norocul să câştige o bucată de pâine acasă, au fost în căutarea unei slujbe aproape jumătate de an. Mai bine de 10 la sută au reuşit abia după un an de zile. Dar sunt foarte mulţi dintre acei care abia după 3-9 ani de căutare au găsit un loc de muncă și asta nu e o exagerare.
Iată realitatea crudă: majoritatea covârşitoare a celor care au reuşit totuşi să obţină un loc de muncă după revenirea din străinătate, potrivit acestui raport, au mărturisit că nu au beneficiat de nici o susţinere din partea Guvernului în încercările, în căutările lor de a-şi găsi o sursă de existenţă în propria ţară. Să ne explice, atunci, dl Leancă pe ce se cheltuiesc zecile de milioane de lei prevăzute în Planul naţional de acţiuni pentru ocuparea forţei de muncă aprobat de Guvernul RM anume pentru informarea, consilierea, asistarea persoanelor ce sunt în căutarea unui loc de muncă. La ce mai servește Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, pentru întreţinerea căreia se cheltuiesc anual din bugetul de stat zeci de milioane de lei?
Pentru mulți, speranța e în cei apropiați
Lipsiţi de un suport real din partea autorităților, mai bine de 45 la sută dintre persoanele revenite acasă de la muncă din străinătate, relevă raportul OIM, susţin că au reuşit să se angajeze undeva datorită rudelor, prietenilor sau colegilor. Cam o treime din emigranţii moldoveni recunosc că au fost nevoiţi să se umilească în faţa patronilor firmelor de la care au plecat la muncă peste hotare pentru a fi reangajaţi.
Doar 9 la sută s-au adresat la structurile ANOFM, ale Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei pentru a fi ajutaţi să găsească un loc de muncă. Din discuţiile avute cu emigranţii noştri rezultă că instituţiile respective oferă doar locuri de muncă prost plătite, dar cu condiţii grele de lucru. Acestea sunt principalele motive care-i determină pe conaţionalii noştri reveniţi acasă să evite serviciile instituțiilor plătite din buget tocmai pentru a furniza mai multe locuri bune de muncă.
Cei care s-au aflat în Occident, au învăţat câte ceva despre cum se pornește o afacere. Doar că, după revenirea în ţară, mărturisesc aceştia, experienţa acumulată în ţările dezvoltate oricum nu ajută la găsirea unui loc de muncă, la lansarea unei afaceri. Circa o treime dintre moldoveni întorşi acasă afirmă că s-au putut angaja doar în calitate de muncitori necalificaţi. Doar mai puţin de 20% spun că au fost primiţi la lucru în calitate de specialişti cu nivel mediu de calificare şi doar 13 la sută au avut posibilitate să obţină un post conform specialității, cu studii superioare.
Este adevărat că există (doar 5%) şi dintre cei care, revenind în ţară, vor să pornească o afacere. Din păcate, mulţi dintre aceştia, puţini câţi sunt, se dezamăgesc foarte repede, ajung la faliment. În primul rând, după cum confirmă raportul OIM, moldoveni noştri reveniți acasă nu beneficiază aproape de nici un ajutor din partea Guvernului. Doar o singură persoană a confirmat că a beneficiat de o anumită asistenţă din partea instituţiilor statului.
Practic, toţi cei care și-au lansat afaceri în patrie după revenirea de peste hotare susţin că şi-au finanţat afacerile cu propriii bani, cu împrumuturi luate de la rude, de la prieteni, din credite. Guvernul nu asigură nişte condiţii normale, legale de dezvoltare a afacerilor. Cei mai mulţi dintre antreprenorii care au dat faliment spun că au suferit eşec din cauza concurenţei neloiale, a rapoartelor birocratice, verificărilor de audit etc. De exemplu, unul dintre ei susţine că a investit mii de euro, câştigaţi prin muncă grea, cinstită peste hotare, într-un service auto. Afacerea lui a mers doar un an şi jumătate, pentru că naşul primarului din localitatea dată, fiind procuror, avea deja un business de acest fel. Aşa că în scurt timp, au început să-i vină controale după controale, ruinarea acestui antreprenor devenind inevitabilă.
Un alt conaţional de-al nostru, care a lucrat la o fierărie peste hotare, a încercat să pornească o asemenea afacere şi la baştina sa. Dar, când a văzut câte acte, câte formalităţi birocratice trebuie să îndeplinească, a renunţat la proiectul său de business.
Concluzia pe care o trag mulți cetățeni e că, dacă nu ești susținut de cei cu pâinea și cuțitul în dezvoltarea unei afaceri, riști să lupți cu morile de vânt. Iar aceasta, precum se știe, duce spre nicăieri.
