28 martie 2024
Chisinau
Cititorii ne scriu

Aspecte legate de plata suportului financiar de stat la pensie

Loading
Cititorii ne scriu Aspecte legate de plata suportului financiar de stat la pensie
Aspecte legate de plata suportului financiar de stat la pensie

suport-financiar

 

Pensiile care după indexarea şi valorizarea de la 1 aprilie 2017 au depăşit suma de 1500 de lei şi, în legătură cu aceasta, nu se mai încadrează în categoriile pentru care este acordat su­port financiar de stat, nu vor putea fi mai mici decât au fost până la aceeaşi dată.

 

Într-o scrisoare expediată pe adresa ziarului „Vocea poporului”, Valentina Beriozova din municipiul Comrat ne roagă să o ajutăm să clarifice situaţia legată de mări­mea pensiei de vârstă pe care o primeşte începând cu 1 aprilie.

Femeia precizează că s-a pen­sionat în noiembrie 2001, după o activitate de muncă de 36 de ani în domeniul învăţământului. Ea a lucrat ca educatoare, apoi meto­distă, iar 15 ani – în calitate de di­rectoare de grădiniţă. Toată viaţa s-a străduit să câştige şi suplimen­tar, iar în momentul pensionării i-a fost stabilită o pensie derizorie, povesteşte cu o doză de ironie au­toarea scrisorii.

Când a luat cunoştinţă de noua legislaţie, dar şi de promisiunile autorităţilor statului privind majo­rarea din acest an a pensiilor, s-a bucurat. „N-a fost să fie. După ce a fost indexată, pensia mea consti­tuie 1539 de lei. De aceea, am fost lipsită de suportul financiar de stat”, se menţionează în scrisoare.

În consecinţă, femeia ar urma să primească acum chiar mai puţin decât până la indexare şi valoriza­re. Când s-a adresat la Casa Terito­rială de Asigurări Sociale Comrat, acolo ar fi fost informată că, de la 1 aprilie 2017, pensia sa va fi mai mică decât până la această dată, pentru că a depăşit plafonul de 1500 de lei.

„În concluzie, aş putea să afirm că 

aşteptările mele au fost zadar­nice. Aş mai vrea să aflu de ce nu fac parte din categoria celor care au dreptul de a le fi recalculate pensiile”, se spune în încheierea scrisorii.

Cu referire la cele sus-menţio­nate, Sergiu Iurcu, şef-adjunct al Departamentului protecţie social-economică al Confederaţiei Naţi­onale a Sindicatelor din Moldova, a subliniat că situaţia descrisă mai sus necesită câteva precizări.

În primul rând, conform art. V, alineatul (2) al Legii nr. 147 din 17.07.2014, în cazul în care, după indexarea pensiilor, cuantumul acestora depăşeşte 1500 de lei, beneficiarilor de pensii integrale, incomplete sau de invaliditate li se va acorda suport financiar de stat în mărimea diferenţei dintre cuan­tumul cumulativ al pensiei şi su­portului financiar de stat de până la indexare şi cuantumul pensiei indexate.

Suportul financiar respectiv nu mai va mai fi calculat în cazul celor care îşi stabilesc pensia după 1 ia­nuarie 2017.

Cât priveşte reexaminarea pen­siilor, conform legislaţiei în vigoa­re, pensionarii pot solicita acest lucru nu mai des de o dată la doi ani lucraţi după ce le-a fost stabi­lită pensia de vârstă.

Persoanele care consideră că pensiile nu le-au fost calculate corect sunt în drept să se adre­seze pentru clarificări la casele teritoriale de asigurări sociale. În caz că nu sunt satisfăcute de răspunsul primit în cadrul aces­tor structuri, pot expedia aceeaşi cerere pe adresa Casei Naţionale de Asigurări Sociale sau pot apela specialiştii acestei instituţii la linia fierbinte – 022.28.61.15 ori, după caz, la telefonul de încredere – 022.28.10.80.

 

  
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand