23 octombrie 2020
Chisinau
Fără categorie

Apropiatul fiasco al sistemului de pensii pe plan international

Loading
Fără categorie Apropiatul fiasco al sistemului de pensii pe plan international
Apropiatul fiasco al sistemului de pensii pe plan international
pensie

Foto: cfo-india.in

 

Dacă ţările dezvoltate ar acţiona raţional şi în interesele alegătorilor care cunosc unde sunt direcţionate plăţile achitate de ei sub formă de impozite, acestea ar stabili vârsta de pensi­onare la nivelul de 70 de ani şi mai mult. Însă, în majoritatea statelor dezvoltate, vârsta de pensionare este mai mică şi, în pofida unor progrese, vor trece zeci de ani înainte ca acest nivel sa fie atins. Între timp, în ţările occidentale cu un puternic sistem de asigurare socia­lă, instabilitatea socială, economia bolnavă şi situaţia politică încordată se vor menţine.

 

Îmbătrânirea demografică este un fel de echivalent economic al schimbării climaterice. Cu toţii în­ţelegem că problema trebuie solu­ţionată, dar preferăm să o punem pe umerii viitoarelor generaţii. Tendinţa de a tot amâna rezolvarea problemelor respective este de în­ţeles, luând în consideraţie greută­ţile economice şi politice existente în prezent. Însă, în cazul pensiilor oferite de stat, o astfel de tergiver­sare ne costă destul de scump, chiar mai mult decât încălzirea globală.

În anul 1970, vârsta medie de pensionare a unui bărbat francez apt de muncă era de 67 de ani, ega­lă cu speranța medie de viaţă a băr­baţilor atestată în acea perioadă. În prezent, vârsta efectivă de pensio­nare în Franţa este de aproape 60 de ani (oficial, aceasta este egală cu 65 de ani, însă, în realitate, pensiile de stat pot fi stabilite şi mai devre­me), totodată, speranța de viaţă a bărbaţilor a atins 83 ani.

Nimic de mirare că în Franţa suma cheltuielilor anuale pentru pensiile de stat este echivalentă cu circa 14% din PIB-ul ţării. Vâr­sta timpurie de pensionare costă şi mai scump contribuabilii din Ita­lia, care este prima in topul ţărilor OECD la cheltuieli ale statului ce ţin de achitarea pensiilor: anual, aceste sume ating în Italia 16% din PIB.

În genere, cele 13 ţări OECD, in­clusiv Japonia, Germania, Polonia şi Grecia, alocă anual pentru achi­tarea pensiilor de stat echivalentul a 10% din PIB sau chiar mai mult. De regulă, aceste ţări, la fel ca şi ce­lelalte, iau banii de la contribuabilii care lucrează şi le dau pensionari­lor.

Atunci când cancelarul ger­man Otto von Bismarck a inventat primul sistem de pensionare din lume, în anul 1889, acesta a stabilit vârsta de pensionare de 70 de ani. Se considera că puţini cetăţeni vor ajunge la această vârstă şi perioada de achitare a pensiilor nu va dura mult. În prezent, italienii, care se pensionează în medie la vârsta de 61-62 de ani, pot spera să-şi pri­mească pensiile timp de câteva de­cenii, în unele cazuri la fel de mult timp cât au muncit în realitate.

Populaţia a circa o cincime din ţările dezvoltate ale lumii depăşeş­te în prezent vârsta de 65 de ani (potrivit prognozelor, acest nivel cu trecerea timpului va creşte până la o treime), motiv din care chel­tuielile pentru achitarea pensiilor vor înlocui alte cheltuieli publice. Totodată, stingerea datoriei de stat va deveni tot mai anevoioasă, asta dacă nu se va întâmpla o relansare miraculoasă a ritmurilor de creşte­re economică, însă pe an ce trece acest lucru devine tot mai puţin ve­rosimil din cauza actualului sistem de pensionare.

Acest lucru nu ţine doar de ati­tudinea noastră faţă de persoanele în etate. Veniturile fiscale alocate pentru plata pensiilor ar putea fi investite în infrastructură, educa­ţie, cercetări ştiinţifice, apărare şi utilizate pentru celelalte proiecte stringente susţinute de politicieni la nivel de declaraţii. E adevărat că pensionarii cheltuiesc banii de care beneficiază, deci aceste cheltuieli de stat nu sunt inutile, dar oricum mijloacele respective ar putea fi folosite mai eficient, stimulând activizarea ritmurilor de creștere economică.

Țările dezvoltate majorează treptat vârsta de pensionare, însă sindicatele și grupurile de pensi­onari se pronunță activ împotri­va oricăror majorări. Mai mult, în 2014, coaliția de la guvernare din Germania a cedat presiunilor din partea sindicatelor, reducând vârsta de pensionare pentru unele grupuri de salariați care prestează munci manuale, în pofida faptului că această țară deseori încurajează celelalte state din zona euro să pro­cedeze tocmai invers.

 

Erori legate de persoanele în etate

 

Sistemul actual este perpetuat nu doar prin eforturile lobbyștilor, dar și grație unor mituri. Există convingerea că menținerea per­soanelor în etate pe piața forței de muncă ar înrăutăți situația la capi­tolul șomaj. Însă lucrurile nu stau tocmai așa. Economiștii numesc respectivele convingeri „eroarea muncii fixate”. Este vorba despre ideea că pensionarea ar elibera locurile de muncă în favoarea per­soanelor mai tinere, de parcă nu­mărul locurilor de muncă ar fi fixat pentru totdeauna. În realitate, cu cât mai multe persoane au câștiguri bănești, consumă și achită impozi­te, cu atât sunt mai ridicate ritmu­rile de creștere economică. Majora­rea vârstei de pensionare nu „fură” locuri de muncă, ci le generează.

Am avut ocazia să moderez Fo­rumul mondial pentru demografie și îmbătrânirea populației, care s-a desfășurat la 29-31 august la Sankt Gallen (Elveția). Participan-ții la reuniune au ajuns la o conclu­zie univocă: chiar dacă beneficiem de tot mai multe date şi cunoştinţe de calitate despre viitoarele tendin­ţe demografice, răspunsul nostru coordonat la respectivele tendinţe rămâne extrem de insuficient.

Problema respectivă este gene­rată parţial şi de politicile de stat. Un obstacol şi mai mare pentru o reformă raţională de pensii îl re­prezintă comportamentul corpo­raţiilor private. În primul rând, structura retribuţiilor corporative şi avansarea în carieră stimulează pensionarea timpurie, or, atunci când companiile sunt nevoite să taie din cheltuieli, acestea dispo­nibilizează mai întâi angajaţii în etate. Chiar şi companiile care se ocupă de deservirea aşa-numitei pieţe de argint, adică a consuma­torilor în etate, deocamdată nu au început să promoveze politici de muncă mai favorabile în raport cu angajaţii în etate.

Restabilirea lentă a economiei după criza financiară din 2008 a eclipsat pe termen lung realitățile cu care se confruntă statele dez­voltate. Dacă o țară este nevoită să cheltuiască în beneficiul pen­sionarilor miliarde de dolari pe parcursul mai multor decenii din cauza politicii sale de stat pe care o promovează în domeniul pensiilor, atunci ea riscă să falimenteze sau, în cel mai bun caz, să stagneze. În prezent, unul dintre cele mai strin­gente obiective pentru guverne, companii și persoane fizice ține de reconsiderarea duratei și a mode­lului vieții noastre active în dome­niul muncii.

 

Bill EMMOTT,

redactor-șef al revistei „The Economist”

  
La același subiect
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
HTML Snippets Powered By : XYZScripts.com