28 martie 2024
Chisinau
Без рубрики

Aproape 7500 de slujbe vacante

Loading
Без рубрики Aproape 7500 de slujbe vacante

locuri-de-munca

 

Aproximativ 7500 de locuri de muncă rămâneau vacan­te la începutul săptămâni trecute, conform bazei de date a Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Cel mai des, pentru aceste poziţii sunt oferite salarii în jur de 3000 de lei şi, respectiv, ele sunt solicitate, afirmă reprezentanţii sindicatelor.

 

În mod tradiţional, cele mai multe slujbe disponibile sunt în capitală. Numărul exact al acesto­ra era de 2447 şi constituia aproa­pe o treime din cel total. Munici­piul Chişinău este urmat în această privinţă de raionul Floreşti – cu 431 de locuri de muncă vacante, municipiul Bălţi – 309 şi raionul Ungheni – 308.

După aceste unităţi teritoriale, urmează, în descreştere, raioanele Nisporeni, Ialoveni şi Călăraşi. La polul opus se află Glodeni, Edineţ şi Floreşti, cu 50, 38 şi, respectiv, 12 locuri de muncă vacante.

Din numărul total al posturilor ce nu sunt ocupate în prezent, fi­ecare al patrulea este pentru per­soanele cu un nivel de instruire superior şi mediu de specialitate. Cele mai multe poziţii propuse acestor categorii de lucrători (625) sunt de specialist în domeniul să­nătăţii. Este vorba, în particular, despre asistenţi medicali, medici, farmacişti, felceri şi moaşe.

Un număr de 175 de slujbe sunt disponibile pentru specialiştii în activităţi financiare, economice şi comerciale, cum sunt cele de con­tabil, agent de comerţ şi de asigu­rare, casier, inspector fiscal şi pen­tru credite, economist. Printre cele mai numeroase oferte de angajare se numără şi cele destinate in­spectorilor, funcţionarilor publici, managerilor, directorilor de şcoli şi grădiniţe, inginerilor, agronomi­lor sau economiştilor. Mai puţine funcţii vacante sunt pentru dispe­ceri, bucătari-şefi, supraveghetori sau instructori.

Totodată, pentru persoanele cu un nivel de instruire secundar profesional, mediu general şi pen­tru muncitori calificaţi sunt peste 5500 sau trei din patru locuri de muncă disponibile. La cea mai mare căutare sunt cusătoresele pentru industria uşoară şi cea a confecţiilor, vânzătorii, chelnerii şi bucătarii, conducătorii auto.

În acelaşi timp, muncitorilor necalificaţi le sunt propuse meserii de îngrijitori, ajutori de educator, hamali, măturători, paznici, dăda­ce sau spălători de vase.

Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă şi care doresc să ocupe astfel de poziţii se pot adresa 

agenţilor teritoriali pentru ocuparea forţei de muncă sau pot accesa on-line ofertele pentru fie­care raion, pe profesii.

Potrivit Anei Moldovanu, şefa Departamentului protecţie social-economică al CNSM, locurile de muncă vacante anunţate de ANO­FM sunt cele plătite cu salariile minime din domeniile respective. Or, puţini angajatori afişează po­ziţiile rămase libere de facto prin unităţi.

De aceea, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă sau şomerii înregistraţi la ANOFM nu acceptă astfel de oferte.

În cadrul discuţiilor purtate cu diferite ocazii cu şomerii tineri, aceştia afirmă că nu sunt de acord să muncească pentru un salariu de 3000 de lei. În opinia lor, acesta nu acoperă costurile pentru hra­nă, îmbrăcăminte, transport etc. De aceea, ei preferă să se ocupe de alte treburi, inclusiv cele casnice, şi să fie întreţinuţi de apropiaţii lor până îşi găsesc ceva care să le convină.

Pe de altă parte, dacă în capitală forţa de muncă nu este dispusă să accepte locuri de muncă plătite cu 3000 de lei lunar, prin raioane şi sate acest salariu poate fi deja unul atractiv. În acelaşi timp, în secto­rul bugetar sunt afişate poziţii cu un salariu lunar net şi de 1500 de lei.

Această problemă îi afectează cel mai mult pe tineri, care vin în număr mare de la ţară, unde nu sunt locuri de muncă, şi au nevoie de gazdă, care costă. În consecinţă, cele mai multe oferte sunt accep­tate de persoane de o vârstă mai înaintată şi de pensionari.

Şi pregătirea profesională este o problemă, deoarece nu cores­punde cererea cu oferta de pe piaţa forţei de muncă. În astfel de condiţii, unii angajatori, în special, din industria textilă, dis­pun de sisteme proprii de pregă­tire şi perfecţionare a cadrelor. Cei care nu au nevoie stringentă, selectează însă forţa de muncă mai mult timp şi aşteaptă până îşi completează locurile de muncă ră­mase vacante, a mai precizat Ana Moldovanu.

 

  
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand