19 aprilie 2024
Chisinau
Cetăţeanul şi legea

Angajarea pentru îndeplinirea unor lucrări. Contractul colectiv de muncă și insolvabilitatea

Loading
Cetăţeanul şi legea Angajarea pentru îndeplinirea unor lucrări. Contractul colectiv de muncă și insolvabilitatea
Angajarea pentru îndeplinirea unor lucrări. Contractul colectiv de muncă și insolvabilitatea
pixabay.com
Rubrica „Cetăţeanul şi legea” vine în aju­torul cititorului nostru care caută răspun­suri la întrebări de ordin juridic. Conti­nuăm această tradiţie, pentru ca cititorii, care sunt şi salariaţi la diverse întreprin­deri, să nu se simtă vulnerabili juridic în faţa celor care încearcă să-i manipuleze. Linia fierbinte la tel.: 0 800 800 20 (luni şi joi de la 14.00-16.00).

 

Ion PREGUZA

expert

în Departamentul juridic al CNSM

 

 

Angajarea pentru îndeplinirea unor lucrări: perioada și condițiile

 

Ce înseamnă angajarea pentru îndeplinirea unor lucrări sau în ce cazuri se permite o asemenea angajare și pentru ce pe­rioadă?

Vladimir Bodnaru, Călărași

 

Angajarea sau, mai bine zis, contractul individual de muncă pentru perioada îndeplinirii unei anumite lucrări, poate fi încheiat doar în cazul în care stabilirea unui termen exact pentru finalizarea acesteia nu este posibilă. Părțile contractante pot conveni asupra unui termen general de executare, precum şi asupra termenelor de executare a unor segmente din lucrare. Conținutul contractului in­dividual de muncă pentru perioada îndeplinirii unei anumite lucrări este determinat de părţi, cu respectarea prevederilor art. 49 alin.(1) din Codul muncii.

Contractul individual de muncă pentru perioada îndeplinirii unei anumite lucrări poate fi încheiat pe o perioadă de până la cinci ani. Or, în cazul în care timpul necesar efectuării unei anumite lucrări depășește perioada de cinci ani, contractul individual de muncă se va considera încheiat pe o durată nedeterminată.

 

Contractul colectiv de muncă și insolvabilitatea: cauze și efecte

 

Doresc să aflu dacă un contract colectiv de muncă are efect juridic în perioada de insolvabilitate a unității sau dacă pre­vederile acestuia pot fi realizate doar cu acordul Comitetului creditorilor?

Veaceslav Gaidău, Anenii Noi

 

Contractul colectiv de muncă (CCM) constituie cel mai important rezultat al negocierilor colective dintre salariați și angajator, întoc­mit sub formă de act normativ, prin care părțile își asumă anumite drepturi și obligații. Prin CCM se promovează relații echitabile de muncă de natură să asigure protejarea drepturilor și a intereselor salariaților, inclusiv în caz de insolvabilitate a unității.

Art. 33 din Codul muncii stipulează în acest sens că, în cazul reor­ganizării sau al lichidării unității, CCM continuă să-şi producă efec­tele pe toată durata procesului de reorganizare sau lichidare. Aceas­tă normă legală nu exclude și nici nu limitează acțiunea Contractului colectiv de muncă pe durata insolvabilității unității.

Mai mult decât atât, potrivit art. 43 din Constituția țării, caracterul obligatoriu al convențiilor colective, precum și al Contractului co­lectiv de muncă, este garantat. Or, această garanție constituțională permite a constata cu siguranță faptul că CCM continuă să-și pro­ducă efectele inclusiv pe perioada de insolvabilitate.

Cât privește realizarea prevederilor CCM, doar cu acordul Comite­tului creditorilor (fapt indicat in întrebarea adresată), reglementările legale, inclusiv Legea insolvabilității, nu specifică acest fapt. Efectul insolvabilității unității nu trebuie să aducă atingere sau să afecteze caracterul obligatoriu al CCM consfințit prin Constituția țării.

Apariția unor probleme la acest capitol este provocată de aplicarea art. 96, mai cu seamă, a alin. (2) al acestuia, din Legea insolvabilității, potrivit căruia Contractul colectiv de muncă poate fi desfăcut (în mod unilateral), cu condiția avizării celeilalte părți cu cel puțin două luni înainte, chiar dacă acest contract prevede un termen mai lung. Or, acest articol din Legea insolvabilității contra­vine art. 43, alin. (4) din Constituția Republicii Moldova și principiu­lui de bază al reglementării raporturilor de muncă, care stabilește obligația părților la contractele colective de muncă de a respecta clauzele contractuale (art. 5 din Codul muncii) și altele.

În acest sens, sindicatele au înaintat deja propuneri autorităților de resort privind excluderea sau amendarea art. 96 din Legea insolvabilității, care ar anula caracterul imperativ privind modifica­rea Contractului colectiv de muncă și ar permite părților, la dorință, să inițieze negocieri cu privire la modificarea acestuia pe principii reciproc acceptabile.

  
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand