16 aprilie 2024
Chisinau
Social

Ai toată aprecierea și susținerea întregii societăți, DOCTORE!

Loading
Social Ai toată aprecierea și susținerea întregii societăți, DOCTORE!
Ai toată aprecierea și susținerea întregii societăți, DOCTORE!
europalibera.org

Actualmente, întreaga lume trece printr-o perioadă deosebit de difici­lă și conștientizăm cu toții rolul vital pe care îl au angajații din sistemul de sănătate.

Lucrătorii medicali sunt cei care, în pofi­da condițiilor periculoase pentru viața lor, sunt pe linia întâi în tratarea pacienților, având un rol esențial în stoparea răspândi­rii virusului COVID-19.

„Astăzi, fiecare angajat din sistem dă dovadă de responsabilitate maximă în oferirea serviciilor de ocrotire a sănătății populației. În aceste clipe grele, întreaga societate mizează pe implicarea, devo­tamentul și profesionalismul lucrătorilor medicali”, a menționat Aurel Popovici, președintele Federației Sindicale „Sănăta­tea”.

În semn de înaltă recunoștință pentru eforturile depuse, Federația Sindicală „Să­nătatea” a decis să îi susțină maxim posibil pe angajații sistemului medical. Aurel Po­povici a relevat pentru „Vocea poporului” că a fost alocată suma de 60.000 de lei Spitalului Clinic de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă” pentru procurarea echipamentelor individuale speciale de protecție a perso­nalului medical.

Totodată, este asigurat zilnic prânzul pentru personalul medical din cadrul Spi­talului Clinic al Ministerului Sănătății, Mun­cii și Protecției Sociale, pentru cel puțin 10 zile. „Am primit solicitarea și ne-am anga­jat să oferim un prânz pentru toți cei circa 200 de angajați. Am încheiat un contract cu cantina Colegiului de medicină în acest sens. Cei de la cantină le aduc mâncarea pe loc”, a adăugat Aurel Popovici. Este ofe­rit un prânz și medicilor de gardă de la Spi­talul de Urgență.

De asemenea, sunt susținuți financiar angajații de la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga” care sunt implicați în tratarea cazurilor cu infecția noului virus COVID-19.

Federația Sindicală „Sănătatea” face apel către cei responsabili din sistemul de sănă­tate să-i asigure pe angajați cu tot ce este necesar pentru protecția acestora. „În caz contrar, am putea avea de suferit cu toții. Dacă se infectează grupul de personal me­dical, acesta este exclus din instituția spita­licească și pus în carantină pentru cel puțin 14 zile”, a specificat Aurel Popovici.

Președintele Federației „Sănătatea” cere liderilor sindicali să-l informeze cu regula­ritate despre situațiile care pun în pericol viața sau securitatea angajaților din siste­mul de sănătate la locul de muncă. Să-i semnalizeze despre lipsa echipamentelor de protecție, a materialelor necesare pen­tru acordarea de îngrijiri medicale sau ori­ce alte lipsuri.

Mijloacele de informare din România au anunțat deja că Spitalul județean din Suceava a fost închis din cauza carantinei. Nu mai puțin de 27 de cadre medicale, 19 medici și opt asistente și infirmiere, au fost diagnosticate pozitiv cu coronavirus.

Pe lângă cadrele medicale la care s-a confirmat deja existența coronavirusului, mai sunt altele care așteaptă rezultatele, existând posibilitatea ca numărul medicilor și al asistentelor infectate cu coronavirus să fie mult mai mare.

Printre persoanele confirmate cu COVID-19 în R. Moldova sunt mai mulți lucrători medicali care s-au aflat pe prima linie cu grad sporit de risc de infectare.

„Sper să se oprească aici. Lucrătorii medicali sunt primii care contactează cu pacienții. Singurul lucru pe care îl știm cu certitudine e că virusul este foarte agresiv. Lucrătorii medicali trebuie echipați co­respunzător cerințelor. Virusul este foarte contagios, acest lucru ni-l demonstrea­ză cazurile din țările unde medicii au fost infectați. Noi suntem obligați să facem to­tul posibil pentru ca lucrătorii medicali să fie protejați”, a conchis Aurel Popovici.

În semn de recunoștință pentru lucră­torii medicali, duminică seara oamenii au ieșit la balcoane și i-au aplaudat. La fel au procedat și angajații poliției, care au mers în preajma instituțiilor medicale și i-au aplaudat în semn de recunoștință pe eroii zilelor noastre, lucrătorii medicali.

  
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand