18 august 2019
Chisinau
Social

Aducem Europa aici prin medicină la standarde internaţionale

Loading
Social Aducem Europa aici prin medicină la standarde internaţionale

Autorităţile publice locale de la Hânceşti vor să aducă Europa aca­să. Şi au început prin intermediul medicinei. Locuitorii raionului vor beneficia de asistenţă medicală de urgenţă la standarde internaţiona­le. La Spitalul raional din Hânceşti a fost inaugurată recent Unitatea de Primiri Urgente, care va acorda asis­tenţă medicală de urgenţă şi pro­gramată 24 de ore din 24.

urgenta-hincesti

„Pacientul nu trebuie să umble prin sa­loane, este luat direct de pe brancardă, i se fac imediat diagnosticarea computeri­zată, analize, iar toate aceste investigaţii durează de la trei până la 20 de minute. La intrarea pacienţilor în spital se face triajul, încăperea pentru resuscitarea bolnavilor gravi este alături”, a relatat, pentru ziarul „Vocea poporului”, Iurie Petcu, vicedirector al Spitalului raional Hânceşti.

După investigaţii, pacientul este inter­nat într-o secţie specializată a spitalului, în funcţie de maladia de care suferă, sau urmează tratament ambulatoriu. Potrivit sursei citate, în unitatea de primiri urgen­te toate serviciile medicale se vor acorda gratuit, indiferent de locul de trai al pa­cientului şi de faptul dacă el dispune sau nu de poliţă de asigurare medicală obli­gatorie. Unitatea este dotată şi cu o sală special amenajată, destinată membrilor familiei care însoţesc bolnavul. Unitatea de Primiri Urgente de la Hânceşti este gata să primească pacienţi, odată ce va primi finanţare din partea Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
HTML Snippets Powered By : XYZScripts.com